Dr. M.Scott Peck ne spune ca este o conceptie gresita despre iubire si anume ca dependenta este iubire. Efectele ei cele mai dramatice pot fi vazute atunci cand cineva incearca, ameninta sau face gestul de a se sinucide sau atunci cand devine iremediabil deprimat ca raspuns la respingerea sau separarea de sot, iubit sau iubita.
O astfel de persoana spune: „Nu vreau sa traiesc, nu pot trai fara sotul meu, sotia, prietenul, prietena), il (o) iubesc atat de mult.” Iar cand eu ii raspund: „Gresesti, nu iti iubesti sotul (sotia, prietena, prietenul)”, pacientul imi raspunde furios: „Ce vreti sa spuneti ? Va spun ca nu pot trai fara el (ea).”
Ii explic: „Ceea ce descrii tu este parazistism, nu iubire. Cand ai nevoie de altcineva pentru a supravietui esti ca un parazit pentru acel cineva.” In aceasta relatie nu exista posibilitatea de a alege si libertate. E mai degraba o problema ce tine de necesitate decat de iubire. Iubirea este exercitiul liber al alegerii. Doi oameni se iubesc unul pe celalalt atunci cand sunt capabili sa traiasca unul fara celalalt, dar aleg sa traiasca impreuna.
Dr. M.Scott Peck defineste dependenta drept incapacitatea cuiva de a trai din plin sau de a functiona adecvat fara siguranta ca cineva are o grija activa de el.
Noi toti – fiecare dintre noi -, chiar daca incercam sa pretindem fata de altii sau fata de noi insine contrariul, avem nevoi si sentimente de dependenta. Toti avem dorinta de a fi ingrijiti, hraniti fara sa facem vreun efort, sa fim aparati de persoane mai puternice decat noi, carora sa le pese din toata inima de noi. Nu conteaza cat de puternici suntem, cat de grijulii si responsabil ca adulti, daca ne uitam bine in noi insine vom descoperi dorinta de a fi luati in grija de altcineva. Fiecare dintre noi, nu conteaza cat de batrani sau de maturi, cauta sau i-ar placea sa aiba in viata pe cineva care sa se comporte ca un tata sau ca o mama. Dar celor mai multi dintre noi aceste dorinte sau sentimente nu le conduc viata; nu reprezinta tema predominanta a existentei. Cand ele ajung sa ne conduca viata si ne dicteaza felul in care ne ducem existenta, atunci e vorba de ceva mai mult decat de nevoi si sentimente de dependenta – suntem dependenti. De obicei, cineva a carui viata este condusa si dictata de nevoile de dependenta sufera de o tulburare psihiatrica, pe care atunci cand o diagnosticam o numim „tulburare de personalitate dependenta pasiva.” Este probabil cea mai comuna tulburare psihiatrica dintre toate.
Oamenii cu aceasta tulburare, care au dependenta pasiva, sunt atat de ocupati cu a cauta sa fie iubiti, ca nu le mai ramane energie sa iubeasca. Ei sunt ca acei oameni care mor de foame sterpelind de peste tot mancare fara a avea vreodata mancarea lor, pe care sa o poata da si altora. E ca si cum in ei ar exista un gol, un put fara fund ce striga sa fie umplut, dar care nu poate fi vreodata plin. Ei nu se simt niciodata „umpluti” si nu au niciodara senzatia de plinatate. Totdeauna spun ca simt ca „o parte din mine lipseste.” Tolereaza foarte greu singuratatea. Din cauza lipsei de plinatate, ei nu au cu adevarat senzatia de identitate si se definesc pe ei insisi doar prin relatiile pe care le au cu alti oameni.
Ei spun: „As vrea sa ma casatoresc cu cineva caruia sa-i pese de mine.” Notiunea de efort nu este invocata in visurile lor; ei isi imagineaza doar o stare lipsita de efort din partea lor, in care altcineva sa aiba grija de ei.
Daca scopul lor este sa fie iubiti, vor esua sa-l implineasca. Singurul fel in care te poti asigura ca esti iubit este sa fii o persoana care merita iubire; si nu poti fi o persoana care sa merite iubirea daca scopul tau principal in viata este sa fii iubit, iar tu sa fii pasiv.
Aceasta nu inseamna ca oamenii dependenti pasiv nu fac niciodata nimic pentru ceilalti, ci ca motivul lor cand fac ceva este de a intari atasamentul celorlalti fata de ei, pentru a se asigura ca li se va purta de grija. Cand nu exista insa posibilitatea ca celalalt sa le poarte de grija, au mari dificultati in a face „unele lucruri”.
Prin urmare, unul din semnele comportamentale ce indica persoana dependenta pasiv intr-o casnicie este acela ca diferentierea rolurilor este rigida, ei cauta sa creasca dependenta tacita in loc de a o diminua, astfel incat sa faca din casnicie mai mult o cusca. Procedand astfel in numele a ceea ce ei numesc iubire, care in realitate este doar dependenta, ei isi diminueaza libertatea si demnitatea lor si a partenerilor.
O casnicie buna nu poate exista decat intre doi oameni puternici si independenti.
Dependenta pasiva isi are originea in lipsa iubirii. Sentimentul interior de gol de care sufera oamenii dependenti pasiv este un rezultat direct ale esecului parintilor lor de a raspune nevoii lor de afectiune, atentie si grija din copilarie. Copiii care cresc intr-o atmosfera in care lipseste dragostea si grija pentru ei sau acestea le sunt acordate cu grosolana inconsecventa intra in perioada adulta fara nici un sentiment de securitate interioara. Mai degraba, ai au o senzatie interioara de insecuritate, un sentiment de felul „Nu am destul”, au senzatia ca lumea este plina de neprevazut si nu are nimic de daruit, dar si indoiala ca ei insisi ar fi demni de a fi iubiti si valorosi. Nu este de mirare atunci cand simt nevoia de a scotoci dupa iubire, grija si atentie oriunde cred ca ar putea da de ele si, odata ce le-au gasit, se agata de acestea cu disperare, fapt care-i conduce spre un comportament lipsit de iubire, care manipuleaza, machiavelic si care distruge relatia pe care vor sa o pastreze.
Dragostea si disciplina merg mana in mana, astfel incat parintii neiubitori, care nu au grija de copiii lor, sunt oameni carora le lipseste disciplina, iar cand esueaza in a le oferi copiilor senzatia ca sunt iubiti, esueaza si in a le oferi capacitatea de autodisciplina.
Astfel, excesiva dependenta a indivizilor dependenti pasiv este doar principala manifestare a tulburarii lor de personalitate. Oamenilor dependenti pasiv le lipseste disciplina de sine. Ei nu sunt dispusi sau nu sunt in stare sa amane rasplata in foamea lor de atentie din partea celorlalti, in disperarea de a forma si de a pastra atasamentul, si isi parasesc orice forma de onestitate. Se agata de relatiile uzate cand ar trebui sa renunte la ele. Foarte important, le lipseste un simt al responsabilitatii fata de ei insisi.
Unul din aspectele dependentei il reprezinta faptul ca ea nu este preocupata de dezvoltarea spirituala. Oamenii dependenti sunt interesati de propria lor hranire, dar nu de mai mult; ei vor sa se umple, ei doresc sa fie fericiti; nu doresc sa creasca spiritual, nici nu tolereaza nefericirea, singuratatea si suferinta implicate in dezvoltarea lor.
Oamenilor dependenti nu le pasa nici de dezvoltarea spirituala a altora, obiect al dependentei lor; nu le pasa de ceilalti decat in masura in care sunt acolo pentru a le satisface dorintele.
sursa- https://luminasufletuluitau.wordpress.com/
ASTRODEVA 