Cum sa ne cultivam curajul


Curajul este o calitate care, in primul rand, ne ajuta in atingerea scopurilor. Denota echilibru, incredere in fortele proprii, dar si asumarea eventualelor esecuri.

curaj_categor_450(2)

Ce este curajul?

Oamenii au admirat intotdeauna curajul. In orice epoca si in orice locuri, au fost apreciati si urmati cei care au indraznit.  Daca in Antichitate curajul era o virtute fundamentala ce facea referire in special la capacitatea unei persoane de a rezista unui pericol fizic, in timp, conceptul a evoluat, avand implicatii cu precadere psihice, fiind vazut ca non-conformism, ca mentinere a valorilor si principiilor individuale, chiar si atunci cand acestea difera de ale celorlalti.

Curajosii au fost promotori ai progresului, leaderi, personalitati care au insuflat si cucerit teritorii, distinctii, inimi. Cum reusesc unii sa profite de el din plin iar altii tanjesc dupa el o viata intreaga?

Descopera-ti puterea interioara

A fi constient de ceea ce te inconjoara, a-ti face introspectii pentru a te cunoaste cu adevarat si a te accepta asa cum esti, sunt dovesi de curaj. Acesta inseamna si sa stii care iti este sistemul de valori si sa-l urmezi, indiferent de opiniile celor din exterior. Cea mai mare competitie pe care viata ne-o rezerva este cea cu noi insene. Curajul de a fi tu, de a-ti pastra autenticitatea individuala in ciuda dificultatilor, indoielilor si judecatilor, necesita incredere in sine si perseverenta. A nu-ti asculta propria voce interioara in viata, duce la riscul de a te pierde intr-o deriva spre nicaieri.

curajos-cel-ce-nu-are-frica-care-stie-sa-si-invinga-frica-sa-600x317

Curajul creste indraznind

Majoritatea oamenilor stiu ce trebuie sa faca pentru a fi curajosi. Nenumarati autori au scris carti despre retete de crestere a stimei de sine si de dobandire a curajului in activitatile pe care oamenii le intreprind. Important insa este ca fiecare dintre noi sa faca trecerea de la stadiul de „a sti” la cel de „a face”.Curajul, ca si succesul, se invata. Este rezultatul multor esecuri repetate, a unei vointe neinfricate si ambitii pe masura.

Un exemplu edificator in acest sens este cel al comedienilor. Cei mai multi dintre ei sunt oameni timizi insa, prin exercitiu, ei au avut curajul sa inlature sau sa mascheze aceasta realitate cu scopul de a-si contura visul si de a-si depasi conditia.

Curajul este o capabilitate mentala, nu emotionala!

Curajul-inseamna-a-crede-in-tine

Cucerirea fricilor

Frica este un raspuns natural la diversi stimuli pe care ii percepem ca fiind negativi pentru noi insene. Iesirea din zona de confort este o modalitate excelenta de a invata curajul. Identifica-ti propriile frici si invata sa recunosti mediul in care acestea survin si intensitatea lor. Confrunta-le direct! Incepe cu actiuni mici si mareste-ti treptat expunerea la ele. Vorbeste despre fricile pe care le ai! Indiferent daca vorbesti despre ele cu un terapeut, membru din familie sau un prieten de incredere, prin impartasirea a ceea ce simti, vei reusi sa intelegi modalitatea in care interfereaza frica in activitatea cotidiana si cum poate fi aceasta combatuta.

Asuma-ti riscuri

Valorifica fiecare circumstanta in care poti manifesta un act de curaj. Esecul este pretul dezvoltarii personale. Cu cat o persoana isi asuma mai multe riscuri calculate, cu atat creste posibilitatea de a se apropia cat mai mult de obiectivul pe care si-l doreste in viata. Nivelul maxim de dezvoltare nu poate fi atins decat prin esecuri repetate. Incepe acum!

Autor- Elena Ungureanu, psiholog www.elena-ungureanu.com

muzic

Legea Echilibrului


Totul se mişcă, chiar şi materia aşa-zis neînsufleţită. Cum aşa? Această piatră este însufleţită? Da, ea pare „stabilă” – doar pare a fi aşa, pur şi simplu pentru că particulele care o compun „se rotesc” cu o viteză atât de mare încât dau naştere coeziunii. Şi Pământul pare a fi nemişcat, şi cu toate acestea, el este animat de o viteză remarcabilă…

Earth

Totuşi, mişcarea, aşa cum este ea, încetează la un moment dat. S-a închis oare ciclul? Nu, el continuă, dar sub o altă formă. O forţă este, în sine, o cauză generatoare de efecte. Acestea devin la rândul lor „cauze” şi produc alte efecte şi ciclul se perpetuează, în Timp şi Spaţiu. Aşa stau lucrurile Dintotdeauna şi, în definitiv, aşa va fi Întotdeauna. Am atins aici o problemă vastă şi profundă, căci concepţiile noastre înguste, limitate, referitoare la Timp şi la Spaţiu nu sunt deloc conforme cu realitatea.

Tot ceea ce există este viu şi, de asemenea, este dătător de viaţă…

Şi toate acestea constituie acest ansamblu minunat: Natura.
Omul a reuşit, în diverse domenii, să explice anumite fenomene şi să deducă pe baza lor unele Legi secundare. Iată un fenomen foarte simplu, şi totuşi!… Turnaţi nişte apă într-un recipient, şi puneţi-l pe Foc. Mai întâi de toate, remarcaţi câteva aspecte: veţi avea de-a face cu elementele Foc, Apă, Pământ (recipientul) şi Aer. V-aţi gândit vreodată că elementele conlucrează la pregătirea unei ceşti de ceai?

Ceai

Iată un lucru foarte inert, nu-i aşa? Apa din acest recipient… Vi se pare cumva că există vreo forţă implicată aici? Nu! Daţi drumul la foc până când apa va fierbe. Printr-un proces misterios, apa îşi va modifica starea de agregare – ea va deveni altceva, şi acest ceva va purta în el forţă, energie. Vaporii se vor disipa, evident, dar dacă o veţi canaliza, această forţă va putea împinge un piston, producând astfel o mişcare. Vaporii se vor degaja, se vor condensa, îşi vor modifica din nou starea de agregare şi vor redeveni acest altceva, apa, iar ea îşi va redobândi acel echilibru static de la început, purtându-şi în continuare în sine potenţialităţile. Puteţi încadra acest exemplu în categoria aplicaţiilor binecunoscutei Legi a conservării energiei.

Iată un alt exemplu: soarele străluceşte în jurul dumneavoastră; spaţiul este mai luminat în anumite părţi decât în altele – pe care noi le numim: „umbră”. Nimic deosebit în asta. Luaţi o oglindă, captaţi o rază de soare şi ţineţi oglinda înclinată cu un anumit unghi. Raza luminoasă va lumina partea întunecată. După ce îndepărtaţi oglinda, efectul încetează. Cunoaştem cu toţii Legea opticii: unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de reflexie, ceea ce ne oferă o explicaţie parţială a acestui fenomen. Lucrurile stau mereu aşa, pretutindeni, în toate domeniile: fizic, moral, psihic, căci Legea este doar Una.

Reflected.Red_
Omul este un generator de forţe; el poate crea forţă fizică, brută, forţă emoţională, forţă intelectuală, putere spirituală. Dar el nu ştie încă să dirijeze ÎN MOD CONŞTIENT aceste forţe. De aceea, ele acţionează – după cum i se pare lui – aiurea, la întâmplare, ca să folosim acest termen atât de comod pentru a ascunde ignoranţa. Şi totuşi, aceste forţe urmează strict directivele Legii Cauzalităţii sau Legii Echilibrului. Poate vă gândiţi că aceste Legi nu au nimic de-a face cu Cultura psihică. Dimpotrivă, este necesar să înţelegem, iar pentru a înţelege, trebuie să ştim; iar Cunoaşterea se bazează pe aceste Legi eterne, necreate, infinite.

karma-wallpaper-1920x1080Câteva exemple vor ilustra legea echilibrului în aplicaţiile sale. Ştiţi ce este un dinam; îl puteţi considera drept o masă alcătuită în principal din cupru şi din fier. O parte a acestei mase se poate învârti, pe când cealaltă parte rămâne fixă. În starea de repaus, nu se petrece nimic. Dacă faceţi să se învârtă partea mobilă, indusul , se va produce o forţă. De unde provine ea? Asta este o altă problemă. Dacă faceţi să înceteze mişcarea, nu se mai petrece nimic. A existat deci o cauză antecedentă, care a generat o forţă utilizabilă. Există aşadar o relaţie directă de tip cauză-efect. Iată un alt exemplu, luat pe un plan diferit.
O mamă îşi iubeşte foarte mult copilul, dar acesta moare. Mama suferă un şoc emoţional foarte violent, un „traumatism psihic” deosebit de puternic, care ne face să spunem că ea nu-şi poate depăşi durerea.

Şi aici există o relaţie directă de tip cauză-efect. Micuţa cauză – „deschiderea porţilor Morţii” – a declanşat în universul lăuntric al mamei această perturbaţie violentă în sfera emoţională, care este Durerea. În această sferă emoţională, materia este mult mai puţin densă decât materia grosieră, fapt pentru care efectul durează mai mult şi se stinge mai greu; de aceea se spune că numai timpul potoleşte Durerea. Aşa stau lucrurile în sfera gândirii; căci Viaţa este Una, pretutindeni, întotdeauna.

Să luăm de pildă un savant care studiază o problemă care-l preocupă foarte tare; el efectiv o trăieşte, o întoarce pe toate feţele noapte de noapte (căci conştiinţa lucrează şi noaptea), şi zi de zi. El generează astfel o forţă-gând considerabilă, şi apoi într-o bună zi, în el mijeşte o luminiţă; ea luminează problema şi savantul întrevede în sfârşit soluţia, cu alte cuvinte urmarea, efectul sau efectele. Astfel a reuşit savantul Kékulé să-şi dea seama ce este un atom, şi de asemenea Pasteur a reuşit să descopere, printre atâtea alte lucruri frumoase şi deosebite, vaccinul antirabic.

tumblr_static_karmasw3Iată deci două exemple care ilustrează Legea cauzalităţii sau Legea echilibrului. Legea atracţiei maselor, precum şi cea care guvernează reacţiile chimice, sunt derivaţii ale acestei Legi –  veţi putea găsi şi singuri alte exemple în toate domeniile ştiinţei.
Atunci când veţi dobândi cunoaşterea perfectă a funcţionării acestei Legi, veţi simţi nu numai o mare satisfacţie, ci în plus ea vă va fi de ajutor în cazul în care vă confruntaţi cu stări de suferinţă. Astfel, dacă aveţi vreun necaz, nu vă veţi mai lăsa copleşit de o durere necontrolată, ci vă veţi spune, în forul dumneavoastră lăuntric: „Desigur, acest lucru este neplăcut, dar refuz să mă las abătut de această lovitură dură a sorţii. Există cu siguranţă o cauză a acestui fapt, iar această cauză sunt chiar eu, şi nimeni altcineva – eu însumi am generat-o. O să treacă şi asta, fără să mă influenţeze şi fără  să mă demoralizeze”.

healthy-22.jpgVă doriţi sănătate? Ei bine, sănătatea este o stare de armonie, o stare de echilibru şi nimic nu va fi mai simplu decât să o redobândiţi, atunci când veţi şti cum să folosiţi Legea cauzalităţii. Aşadar, iată de ce vă este necesar să înţelegeţi cât mai bine următorul aspect: Pământul care vă poartă este animat de multe mişcări diferite. Curba în formă de zigzag pe care o descriu polii săi pare ilogică, dar cu toate acestea este o curbă care implică o rectificare constantă; aceste mişcări nu sunt incoerente, fără legătură unele cu altele sau cu celelalte planete din alte sisteme planetare. Nu, Pământul nostru face parte dintr-un Tot armonios, şi el îşi joacă micul său rol, impulsionat –împreună cu întregul sistem planetar din care face parte – de către Legea evoluţiei.

hands-andearthUrmăriţi să înţelegeţi următorul aspect: şi dumneavoastră sunteţi exact în aceeaşi situaţie. Dumneavoastră credeţi că vă dirijaţi micuţa dumneavoastră viaţă, când de fapt sunteţi jucăria Forţelor subtile care ne guvernează. Vă lăsaţi doborât de o nimica toată, pentru că faceţi din ţânţar armăsar. Vă e teamă să nu vă pierdeţi situaţia materială sau socială, sau vă declaraţi învins de o mică durere. Credeţi  că sunteţi liber, liber să mergeţi ici sau colo, când de fapt există anumite cauze pe care nu le cunoaşteţi care fac să fiţi obligat să mergeţi ici şi nu colo. Această situaţie poate să înceteze, ea trebuie să înceteze.

Trebuie să ştiţi, să ştiţi cum să folosiţi Forţele Cosmice şi cum să operaţi cu ele. Aceasta şi numai aceasta este calea care vă va conferi fericirea. Acţionând în felul acesta, înotaţi în curentul care ne duce mai sus şi mai departe. Aşadar, nu mai gândiţi „eu sunt jucăria fatalităţii”; nu gândiţi că ceea ce trebuie să se petreacă îmbracă un caracter inevitabil, ineluctabil; nu vă mai gândiţi la „Fatum ”-ul latin, şi nici la „Mektoub ”-ul arabilor. Gândiţi-vă că dumneavoastră înşivă puteţi şi trebuie să generaţi  conştient Forţe determinatoare sau rectificative. Acum că ştiţi câte ceva despre Legea echilibrului, „preluaţi controlul” asupra propriei fiinţe, pentru a deveni de acum înainte o fiinţă mai conştientă, mai puternică, mai de folos tuturor. Aduceţi-vă aminte, acum şi mereu, că:

Nimic, absolut nimic nu are o existenţă independentă.

 

rocks_on_balance_0Totul, absolut totul este condiţionat de către elemente exterioare şi interioare, dintotdeauna. O viaţă a unui om este doar o verigă a unui lanţ cu mult mai vast; această viaţă pe care o trăiţi este condiţionată de către faptele realizate anterior; şi, chiar în acest moment, dumneavoastră puteţi fi „creatorul” condiţiilor vieţilor viitoare…

fragment din lucrarea „Puteri paranormale care se trezesc in fiinta prin practica yoga” Swami MahaSiddhananda

 

muzic

Cum sa atragi banii in viata ta


„Banii, acest aspect atat de prozaic al vietii, despre care nimeni nu vorbeste in saloane fara sa-si ceara scuze, sunt in realitate la fel de frumosi ca si trandafirii, prin legile si efectele care ii guverneaza!”                                                                       Ralph Waldo Emerson

profittevole

Banii sunt energie la fel ca absolut orice in acest Univers. Ei sunt o energie extrem de sensibila si daca avem “mici dificultati” cu banii inseamna ca nu am inteles cum sa folosim aceasta energie in folosul nostru si nu impotriva noastra.

Oare am inteles sa le acordam banilor importanta cuvenita? Te las pe tine sa raspunzi…

Banii au legatura cu orice: placere, respect de sine, siguranta, sanatate, mediu de viata, prieteni, societate, etc. pentru ca ei sunt o forta care ne modeleaza viata. Tu esti singurul care poate spune ce anume reprezinta cu adevarat banii pentru tine.

Putem afirma ca suntem sanatosi din punct de vedere financiar de fiecare data cand banii circula liber prin viata noastra. Nu de putine ori, fiecare dintre noi am blocat acest flux de energie din cauza lipsei de luciditate care a avut drept cauza un control defectuos al propriilor noastre impulsuri de la momentul respectiv. Si cum nimic nu ramane fara rezultat, fiecare am simtit consecintele intr-un mod personal.

money-rolls

Nevoia atrage mai multa nevoie si are la baza lipsa. Cand afirmi in mod constant: “am nevoie de bani pentru ca nu am asta… si asta…” gandul de baza este lipsa. Sentimentul pe care il simti este cel de lipsa… nu ai ce-ti trebuie. Cand ceri bani din lipsa, nu faci altceva decat sa accentuezi si mai mult lipsa, iar in spatele acestui gand/sentiment se afla o convingere: “eu nu am ce-mi trebuie pentru ca nu am bani”. Te agati atunci cu disperare de nevoia de bani. Procedand astfel nu faci altceva decat sa-ti consumi energia degeaba: nu vei atrage nici bani si te vei simti epuizat.

Cand vom alege sa cumparam mai putin si de calitate foarte buna, vom avea mai multi bani si implicit sanatate. Cand vom alege sa nu mai cheltuim pe lucruri care nu ne sunt cu adevarat necesare si pe placeri de scurta durata, vom avea tot ce ne trebuie si ne vom simti in siguranta.

Asta nu inseamna ca nu avem nevoie de recompense, ba din contra. Iti recomand ca dupa fiecare realizare importanta pentru tine sa-ti oferi o recompensa. Elimina din vocabularul tau expresia “atat imi permit” si inlocuieste-o cu ceva de genul: “imi permit cat vreau si cand vreau”, pentru ca, repetandu-ti “atat imi permit”, exact atat iti vei permite: tu singur nu-ti dai voie la mai mult. Acesta este mesajul pe care subconstientul tau il primeste.

Si nu uita, nu marile investitii rationale ne destabilizeaza financiar, ci toate placerile astea marunte, zi de zi, la care nu putem renunta, fie din slabiciune, fie din dorinta da a avea ce au altii.

alocatie-copii-ploiesti

Cum poti atrage energia banilor in viata ta?

  • In primul rand, respecta banii, adica cheltuieste-i cu discernamant!
  • Binecuvanteaza orice suma de bani pe care o primesti!
  • Multumeste-le banilor (repet, indiferent de suma) ca au venit la tine.
  • Primeste-i cu bucurie si nu cu expresii de genul:
  • atat de putin?
  • sunt prea putini, nu imi ajung…
  • nu primesc niciodata cat merit…

Fa economii pentru ce-ti place si vrei sa ai, si nu pentru ce nu vrei sa ai. Atentia acordata banilor este foarte importanta. In fiecare zi de luni, pune intr-un plic 10 lei, 20 lei sau cat iti ofera tie multumire, fara sa para un sacrificiu si nu te atinge de ei. Lasa astfel energia banilor sa se “aseze”. Cand s-a strans o suma pe care tu o consideri suficienta, fa-ti o placere si apoi reia procesul. Iti obisnuiesti astfel subconstientul “sa puna ceva deoparte pentru o satisfactie viitoare” si vei transmite banilor sentimentul ca o parte din ei au nevoie sa se “odihneasca” pentru un timp in casa ta.

Achita facturile linistit, fara sa te plangi, spunandu-ti ca sunt “ o corvoada” sau, plin de ironie, “am inteles, iar trebuie sa cotizez”. Este normal sa platim pentru ceea ce folosim.

Nu cheltui mai mult decat castigi si aici ma refer la celebrele carti de credit, pe care ar fi bine sa le folosesti doar in caz de urgenta; folosite in mod curent, ele sunt de fapt o pierdere. Nu cheltui banii cu frica. Daca esti decis sa cumperi ceva, fii responsabil, foloseste-ti discernamantul si fa-o din suflet.

featured_money@wdd2x

Daca treci printr-o perioada mai “ stramtorata”, nu te gandi “cum era odata cand aveai”. Nu te raporta la trecut cand te gandesti la banii tai, nici daca ai avut, nici daca n-ai avut. Trecutul este trecut si are locul lui. Cand te gandesti la banii tai, ai nevoie de energie pozitiva si sa fii prezent in aici si acum, si asta o obtii din claritate, focusare, siguranta, bucurie si recunostinta.

Cand te gandesti la mici economii, nu te gandi la cum sa cheltui mai mult, ci la cum sa muncesti mai putin. Obisnuieste-te sa stii intotdeauna cu exactitate cati bani ai si cati poti cheltui. Noteaza intr-un caiet cheltuielile. Fa un ritual din asta. Vei simti ca detii controlul si vei vedea sigur solutii pentru imbunatatirea situatiei financiare. Cu exceptia achizitiilor importante (o casa, un apartament), evita pe cat posibil sa faci imprumuturi. Ele nu fac altceva decat sa-ti accentueze sentimentul de neputinta si sa-ti activeze frica.

Si ca bonus, doua sfaturi care pe mine m-au ajutat foarte mult si pe care le urmez de mult timp:

1-In ziua in care iti incasezi salariul, banii din vanzarea unor produse, servicii oferite, un cadou banesc de la cineva, nu cheltui din aceasta suma. Las-o 24 de ore “sa se aseze”. Energia banilor are nevoie de timp sa se impregneze cu energia ta. Daca cheltui din ei este ca si cum ai transmite energiei banilor sa se intoarca la sursa… pentru ca tu nu o primesti. Multumeste si binecuvanteaza suma respectiva tinand banii in palma, apoi lasa-i “sa se odihnesca” intr-un loc retras.

Best-top-desktop-money-wallpapers-hd-money-wallpaper-picture-image-3

2-In portofel, pune undeva o bancnota de 100 lei sau 200 lei. Nu te atinge de ea. Si obligatoriu numarul sa aiba doua zerouri: este simbolul infinitului. Las-o acolo pentru situatii de urgenta majora. In acest fel, chiar si cand portofelul tau este gol, gandul ca acesti bani sunt acolo undeva iti va da siguranta si sentimentul lipsei te va parasi.

Si nu uita: “un sentiment pozitiv fata de bani modifica calitatea relatiilor cu ei”, Barbel Mohr

Sursa articol: http://www.calatoriasufletuluimeu.ro/cum-sa-atragi-banii-in-viata-ta/

muzic

Pisica, un medicament viu


Descoperă imediat cum te poţi însănătoşi cu ajutorul acestei feline!

Pisica este un inductor prin declanșarea unor procese de rezonanță ocultă benefice cu energii subtile benefice și un medicament viu. Capacităţile vindecătoare ale pisicilor erau cunoscute şi apreciate încă din antichitate, mai ales în Egipt. Cine are pisică ştie că aceasta este extrem de curată, graţioasă, cochetă, comodă, şireată, mare iubitoare de libertate, longevivă.

Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

Această felină încă mai reprezintă o enigmă a lumii animale deoarece nu se ştie nici până azi cum de reuşeşte să presimtă apropierea unui cutremur ori a unor mari variaţii ale presiunii atmosferice sau cum reuşeşte să se întoarcă acasă, la stăpânul său, de la distanţe de zeci sau sute de kilometri.12316556_753645918073046_1489906218017598975_n

Fără să aibă studii de specialitate, pisicile simt când un om este bolnav şi pot identifica energia negativă în organism. Ele au un câmp electromagnetic foarte puternic, iar prin contactul între om şi pisică undele electromagnetice ale acesteia neutralizează undele emise de un organism bolnav. Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede.

Pisica simte dacă te doare ceva

Nu trebuie să te miri dacă o pisică ţi se aşază în poală, la şale, dacă stai întins pe pat, sau după cap, în zona cervicală. N-o alunga, fii răbdător, las-o acolo unde s-a cuibărit, pisica ştie cât trebuie să stea şi va pleca singură. Pisica încearcă să se lipească de acea parte a corpului unde se află organul bolnav şi, după un timp, durerea se potoleşte şi omul se simte mai bine.

Bioenergeticienii consideră că pisicile au capacităţi extrasenzoriale foarte dezvoltate. Acest lucru le permite să vadă aura omului şi la nevoie să o trateze. Înainte de toate, micuţele patrupede pot fi ajutoare de încredere ale neurologilor şi psihoterapeuţilor. Ele reduc stările de nelinişte, calmează, trezesc sentimente de încredere, de optimism.

Pisica şi inima

Sistemul cardiovascular pare a fi „specializarea” acestor patrupede. Pisicile sunt excelenţi „cardiologi”, aşa că cei care suferă de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomandă să ţină mai des în braţe o pisică. Din experienţă s-a constatat că prezenţa în casă a unei pisici stabilizează tensiunea arterială şi la persoanele cu distonie neurovegetativă.11988587_749985835105721_4834634979411694235_n

Conform observaţiilor făcute de cercetători americani, în cazul persoanelor care au pisici, riscul de a face un infarct scade cu 30-40%. Iubitorii de pisici spun că favoritele lor diagnostichează întotdeauna corect starea de spirit şi de sănătate a stăpânului, se aşază pe pieptul lor şi adesea previn chiar atacurile de cord.

Pisica şi creierul

Un alt efect uimitor al influenţei pisicilor asupra organismului omului este îmbunătăţirea memoriei. Medicii au găsit următoarea explicaţie a acestui fapt: cea mai mare acumulare de puncte care activează memoria se află în centrul palmei. Pentru stimularea acestor centri, în Orient se fabrică bile speciale. Câte două asemenea bile se ţin zilnic în fiecare palmă, rostogolindu-le. La noi această practică nu este răspândită, în schimb ne putem mângâia câinele sau, cu o eficiență şi mai mare, pisica.

12472244_771359056301732_2760881989529331517_n

Specialiştii au mai observat că aceste animale ajută la reducerea mai rapidă a febrei în cazul persoanelor răcite sau gripate, calmează senzaţiile dureroase şi chiar întăresc oasele! Conform uneia dintre ipoteze, torsul ar fi sursa acţiunii terapeutice a pisicilor. S-a măsurat şi frecvenţa pe care o are torsul pisicii – între 25 şi 50 Hz.

Motan sau pisică?

S-a stabilit că, în pofida universalităţii lor, reprezentanţii familiei pisicilor se specializează totuşi în diverse afecţiuni. De exemplu, influenţa bioenergetică a unei pisici este cu mult mai puternică decât cea a unui motan. Pisicile „fetiţe” vindecă mai bine afecţiunile sistemului nervos şi ale organelor interne, în vreme ce „băieţii” sunt specialişti mai buni la capitolele artroză, spondiloză, osteopatii.

12736076_789873781116926_4378103_n

Pisicile cu blana lungă sunt excelenţi neurologi. Ele ajută în cazul depresiilor, reduc irascibilitatea, normalizează somnul. Cele cu blăniţă de lungime medie sunt buni cardiologi, iar pisicile cu blana scurtă tratează mai bine afecţiunile stomacului, ficatului şi rinichilor. Pisicile siameze, pe lângă faptul că sunt de mare ajutor în tratarea răcelilor, au un rol important şi în profilaxia gripei. Simpla lor prezenţa în locuinţă anihilează microbii care pot genera boală.

Neagră, roşcată sau cenuşie?

S-a demonstrat că are importanţă chiar şi culoarea blănii. Pisicile negre sunt capabile să absoarbă foarte multă energie negativă şi, de aceea, sunt de neînlocuit în curăţenia energetică a locuinţelor cu multă aparatură electrică. Una sau chiar două-trei asemenea pisici pot să-i calmeze pe stăpânii exagerat de impulsivi şi temperamentali.

Ferindu-şi stăpânul de excesul de energii negative, pisicile ajută la normalizarea circulaţiei, a metabolismului şi chiar la resorbţia hematoamelor interne. În felul acesta ele previn infarctul, accidentele cerebrale, hipertensiunea, gastrita şi osteopatiile.

12347644_756246901146281_178568920190985930_n

  • Pisicile roşcate şi cele bej nu pot absorbi la fel de multă energie negativă precum cele negre, în schimb ele ridică tonusul psihic al oamenilor lângă care trăiesc, prin emiterea de energie pozitivă.
  • Pisicile albe sunt ajutoarele perfecte în cazul lipsei de energie.
  • Pisicile cenuşii şi cele cenușiu – albăstrii calmează foarte eficient stările de nelinişte, de irascibilitate.

Totuşi, nu exageraţi folosind-o în scopuri terapeutice. Pisica a depistat singură locul dureros şi s-a aşezat să-l încălzească? Foarte bine! Numai să nu o ţineţi cu forţa. Dacă se ridică brusc şi pleacă, înseamnă că pentru moment îi este suficientă energia dumneavoastră negativă, cauzatoare de dureri. După ce se va odihni şi îşi va reface forţele, se va întoarce singură pentru a continua tratamentul

 sursa-yogaesoteric


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

Citate care ii apartin lui Sigmund Freud


  1. Venim pe lume singuri si singuri plecam din ea.
  2. Noi nu ne intalnim intamplator… Noi intalnim doar acele persoane pe care deja le cunoastem in subconstientul nostru.

  3. Cei mai multi oameni nu isi doresc libertate deoarece asta inseamna responsabilitate. Iar responsabilitatile ii sperie pe oameni.Libertate

  4. Misiunea de a-l face pe individ fericit nu era in planul de creare a lumii.

  5. Cu cat omul este mai perfect la exterior, cu atat mai multi demoni are in interior…

  6. Din pacate, aflate sub presiune, emotiile nu mor. Ele tac. Dar continua sa influenteze omul din interior.

  7. Cel ce iubeste multe femei – le descopera. Cel care o iubeste doar pe una – descopera iubirea.

  8. Sa nu cauti putere si incredere in sine in alta parte. Trebuie sa le cauti in tine. Mereu acolo au fost.

  9. La un om care mereu munceste, rar vin oaspeti – la un ceainic care fierbe mustele nu umbla.

  10. In evul mediu m-ar fi ars pe mine, acum ard doar cartile mele.

  11. Uneori, tigara e doar o tigara.

  12. Iubirea si munca – acestea sunt pietrele patrate care stau la baza omenirii.

  13. Invidia este distrugatoare.

  14. Noi nu scapam de greselile pe care le fac altii, iar noi radem de ei.

  15. Nu este nimic mai scump decat boala si ignorarea ei.

  16. Nimic nu ne costa mai scump in viata decat boala si … prostia.Libertatea

  17. Masele niciodata nu au dorit sa cunoasca adevarul. Ele vor iluzii fara de care nu pot trai.

  18. Parafilia poate fi considerata doar lipsa sexului, restul – e o chestiune de gust.

  19. Primul om care a aruncat o injuratura in locul unei pietre a fost creatorul civilizatiei.

  20. Primul simptom al prostiei este lipsa totala a rusinii.

francois_de_la_rochefoucauld_intelepciune_541

 

  1. Visurile sunt drumul regesc spre inconstient.
  • Fiecare persoana are dorinte pe care nu le spune nimanui si dorinte pe care nu le recunoaste nici el insusi.

  • Omului ii este caracteristic sa pretuiasca si sa-si doreasca ceea ce nu poate avea.

  • Unicul om cu care sa te compari esti tu, cel din trecut. Si singurul, fata de care trebuie sa fii mai bun esti tu, in prezent.

  • Omul nu renunta niciodata la nimic, el doar isi schimba placerile.

  • Marimea personalitatii tale este egala cu problema care te poate scoate din sarite.

  •  

    Va multumesc,

    sursa-Psiholog Alina Blagoi

    muzic