Discriminare între sine şi non-sine


Creația
Indiferent cât de separat par de obiectele din experiența mea si indiferent cat de separate par obiectele intre ele, nu există nimic, în afară de sine. De exemplu, corpul, este, de fapt, un amestec de elemente comune provenite din diferite surse (hrana), în schimbare de la o clipă la alta. De unde începe corpul şi unde se termina lumea? Dacă realitatea este non-duală, barierele care separă mintea de corp, emoțiile de minte, individul de sine, corpul de alte corpuri şi elemente intre ele nu pot fi decat rezultatul unei percepţii greşite sau al neînţelegerii, o tentativa de a ordona un univers aparent haotic. Ştiinţa ne asigură că trăim într-un univers ordonat, care evoluează conform unui plan cosmic vast, iar religia ca lumea noastră, voit aparuta, se manifestă din mintea unei divinități precise şi disciplinate. Sunt păreri nefondate sau o descriere judicioasă a realității?

My-Guilt-and-Its-Impact-on-Caregiving
Majoritatea dintre noi suntem atât de ocupați cu obținerea lucrurilor pe care le dorim și cu alungarea, sau evitarea celor pe care nu le dorim, incat nu mai avem timp pentru a aprecia cu câtă pricepere suntem construiti și cât de frumos ne potrivim în univers. Decât să ne întrebăm ce suntem, urmărim în fiecare zi, fără să fim conștienți, diverse obiecte, căutând fericirea, fără să ne indreptam atentia in alta parte.

Procesul complex al experienței este atât de instinctiv, subtil şi trecător, încât nici nu ne dăm seama cum funcţionează. Din punct de vedere al individului, viaţa este o experienţă îndelungată, împărțită în mai multe experienţe mici. Informaţiile ne vin de la lume prin intermediul simţurilor şi reacţionăm. După o procesiune a stimulilor aparent fără sfârşit şi la fel de multe de răspunsuri, lumina ne părăseste. Deşi nu poate fi făcut nimic pentru a schimba mecanismul experienţei, chiar dacă câteodată dorim acest lucru, este util să analizăm modul în care funcţionează pentru că are un impact direct asupra introspecției.

Reflecția conştiinței care apare din mica oglindă a intelectului individual facand posibilă percepţia şi deducţia, face să fie imposibil de dezvăluit întregul proces cognitiv. Se pot dezvălui doar acele părţi ale lanţului experienţei, care sunt mai subtile, fara sa se poata descoperi factorii cauzali care le-a produs. Psihologia modernă a dezvoltat o înţelegere a acestui proces, care nu contravine Vedanta. Dar, din cauza că presupune ca, conştiinţa este un efect, nu înţelege relaţia reală între conștiință si materie şi, prin urmare, nu ne este de nici un ajutor în introspecția noastră.
Ideea Vedică este că conștiința auto-existentă, independentă, indivizibilă, non-duală, este substratul materiei şi al realității psihice, fără a necesita material din altă sursă. Ea se transformă pe sine în materie fără a-și compromite naturia originală. De la subtil la brut se transforma in mod inteligent în cinci elemente care se divid şi se combină pentru a crea diversitatea infinită de obiecte şi forme cu care se confrunta simţurile noastre, proces de neînţeles pentru mintea materialistă.

minddddd

Pare evident că nimic nu poate proveni din neant. Dacă universul are un început așa cum ştiinţa, bunul simţ şi Scripturile ne învață, ce a fost la început: conștiința sau materia? După Vedanta, universul material a evoluat din conștiință. Conștiința este atât substanţa creaţiei, cât şi inteligenţa care modelează obiectele şi formele, operând legile care controlează comportamentul materiei şi fiinţelor conştiente similar cu modul în care un păianjen este atât substanţa plasei sale, cât și inteligenta care o formează.

Pentru o minte legată de simţuri asta echivalează cu a spune că ceva a evoluat din nimic. Deoarece știința materialistă occidentala este legată de simţuri, ea nu poate verifica experimental existența conștiinței, deoarece conştiinţa este mai subtilă decât chiar şi cele mai subtile obiecte si simturi. Chiar dacă conştiinţa este de la sine evidentă şi toate obiectele materiale, brute şi subtile, sunt revelate în lumina ei şi nimeni nu o relevează, ştiinţa fiind obligată să concluzioneze incorect că conștiința a evoluat din materie. Cum se poate întâmpla acest lucru este un mister pentru cineva care înțelege natura realităţii, pentru că materia este inertă. Concluzia evidentă, una care pare să fi apărut printre cele mai strălucite minţi ale epocii noastre, este că materia evoluează din conștiință.

2005-8-24-health---mind

Deşi materia evoluează din conştiinţă, ea trece printr-o etapă intermediară sau subtilă. Se spune că elementele materiale apar din elementele subtile, dar de unde vin elementele subtile? Pentru a găsi răspunsul trebuie să cercetăm un pic mai profund. Aşa cum un copac falnic există potenţial într-o mică samanta, universul există potenţial într-o stare invizibilă sau nemanifestată de „sămânţă primordiala”, nivelul cel mai subtil al existenței. Starea de „sămânţă”, corpul cauzal, este format din trei tendinte de bază. Atunci când aceste tendinte, lumina (sattva), activitatea (rajas), şi întunericul sau substanţa (tamas) sunt nediferențiate, nu există nici un univers, creația fiind intr-o stare de potențial nemanifestat. Când sunt activate, indiferent de cauză, elementele subtile şi brute apar în manifestare şi universul își începe existența aparenta. Deşi conştiinţa este non-duală, ea are puterea de a apărea ca subiect şi obiect, cauză şi efect sau, în limbaj religios, creator şi creație.

Analiza procesul cognitiv este începuta cu afirmația ciudata că organele de simţ “apar” din elemente. Cele cinci elemente, în ordinea subtilității, sunt: spațiul, aerul, focul, apa şi pământul. Proprietăţile corespunzătoare lor au dat naştere celor cinci simţuri perceptive ale căror instrumente sunt: urechile, pielea, ochii, limba şi nasul. De exemplu, proprietatea spaţiului este sunetul. Sinele, conștiința, este dincolo de spaţiu şi, prin urmare, nu poate fi perceput.Proprietatea focului este lumina. Soarele, de exemplu, este un foc masiv care radiaza lumina în întreagul sistemul solar, ceea ce face posibil ca, conștiința sa evolueze în organul subtil al vederii şi în instrumentele fizice, ochii, bucurându-se vizual de creația sa. Aerul cauzează organul atingerii şi instrumentul fizic, pielea, permițând conştiinţei să calculeze proximitatea faţă de ea însăși în forma obiectelor şi altor forţe (de exemplu, căldura şi frigul). Gustul se bazează pe o limba cufundată în salivă, astfel încât apa este declarată a fi sursa organului de gust. În cele din urmă, pământul, elementul mai dens, un amestec al altor elemente, emite mirosuri care sunt transferate conștiinței prin nas. Instrumentele simțurilor (ochi, urechi, nas, limbă, şi piele) sunt situate pe corpul fizic şi compuse din materie brută, dar organele corespunzătoare sunt situate in corpul subtil şi sunt formate din componenta luminoasă a corpului subtil.

Creația este modalitatea conștiinței de a se “manifesta” pe sine în elemente şi în cele din urmă să „evolueze” din ele. Vedanta ne spune că elementele evoluează anterior psihicului, sau corpului subtil (numit „suflet” în general), o idee aproximativ asemănătoare cu perspectiva ştiinţei moderne. Ideea este că elementele au evoluat din conştiinţa dând naștere simţurilor (dacă presupunem că universul a evoluat astfel încât conştiinţa s-ar putea cunoaște pe sine), pentru că sufletul ar avea nevoie de un spațiu în care să acumuleze experienţă şi să folosească cunoştinţele necesare pentru a-și redescoperii sursa şi a-și intelege natura nelimoitata si libera. Nu putem gasi, insa motivul pentru care conștiința face acest lucru când este permanent liberă, pentru că intelectul, acest aspect al conștiinței care cunoaște, este un efect al conştiinţei pure. Un efect nu poate descoperi cauza care l-a produs. El poate explica numai obiectele aflate pe acelasi nivel de realitate sau pe cele de pe unul mai grosier.

Mind-bodyConnection

Corpul subtil, compus din componentele subtile ale celor cinci elemente, formează natura fizică. O predominanţă a componentei subtile a elementului pământ ar putea duce la un caracter practic, o predominanta a elementului foc la un temperament pasionat, apa la afectivitate, şi aerul la gândirea abstractă. În plus, o preponderenţă a unui anumit element subtil atrage elementul fizic corespunzător în corp. Combinaţiile elementelor produc imensa varietate de psihicuri şi corpuri care alcatuieste creația. Animalele şi plantele sunt corpuri subtile rudimentare care interacționează cu elementele. Aerul şi focul predomină în colibri, de exemplu, în timp ce Pământul şi apa predomină în hipopotami.

Relaţia dintre psihic, corpul subtil şi lumea materială face posibilă experienţa şi cunoaşterea. Dacă creația ar fi fost exclusiv materială şi fiinţele conştiente nu ar fi existat, nimic nu ar fi putut fi cunoscut. De exemplu, electricitatea este o formă de energie. Deşi brut, în aparență, un filament de wolfram este totuşi format din particule mai subtile: protoni, neutroni, mezoni, quarci, şi așa mai departe. Atunci când energia electrică curge prin filament, energia excită particulele subtile, care excită ulterior particulele grosiere, producând astfel lumină. În mod similar, atunci când conştiinţa subtilă din organul de simţ interacţionează cu obiectele brute, este produsă cunoaşterea (care ar putea fi numit „lumina psihică”).

Potrivit ştiinţei vedice, elementele au evoluat de la subtil la brut. Elementul cel mai subtil şi primul aparut a fost spaţiul. Datorita faptului ca străbate tot, nu este afectat de ceea ce străbate şi este imaterial, este folosit adesea ca un simbol al conştiinţei. Fiind un container invizibil al celorlalte elemente, îi deducem prezenţa prin ascultarea vibrațiilor sonore care apar în el. Sunetul nu există fără spaţiu. Sinele, conştiinţa, este neaudibilă, deoarece este non-duală. Sunetul nu poate fi văzut, simţit, gustat, sau mirosit. Sentimentul de vibrație sonoră se datorează contactului pielii cu aerul prin care a fost transmis sunetul. Aerul, elementul următor, poate fi auzit de urechi şi simţit de către organul de atingere. Mirosul din aer provine de la particulele de pământ pe care le poartă, nu de la aer în sine. Focul, primul element perceptibil de ochii fizici, poate fi vazut, auzit, şi simţit. Apa poate fi văzută, auzită, atinsă, şi gustată. În cele din urmă pământului, elementul de la care evoluează nasul, poate fi mirosit, văzut, gustat, simţit şi auzit.

peaceofmind
Dacă cinci simţuri separate raportează cinci stimuli diferiți în cinci locuri separate, de ce fiinţele conştiente nu se bucură de cinci experienţe separate simultan? Deoarece conștiința a creat mintea, un instrument subtil, care combină cele cinci percepţii unice care implică un volum de informaţii imens într-o percepţie concludentă.
Imi aduc aminte ca, pe cand eram incepator in ale sofatului, in drum spre casa o masina mi-a ieșit brusc în față. Am claxonat, şi am frânat instantaneu, pentru a evita accidenul. Deşi nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva, de ce am reacţionat atât de rapid şi eficient? Un obiect în mișcare emite stimuli care influențează retina, informatiile fiind transmise minții, care stă în spatele ochilor. Mintea trimite un semnal organelor mele active coordonand manevrele, pentru evitarea accidentului. Cum a știut mintea ce sa facă?

De fapt, comanda dată de minte simţurilor a fost ultimul pas într-un proces subtil care are loc la un nivel mai profund; mintea nu a luat decizia unilateral, ci doar a executat o comanda provenind de la un centru superior, intelectul. Mintea nu numai că execută instrucţiunile provenite din intelect, dar trimite stimulii senzațiilor unificate catre intelect pentru a decide cum să răspundă. Pe ce baza decide intelectul?
Condiționarea; corpul cauzal
Imaginaţi-vă această situaţie. În prima zi a creaţiei unui munte are forma unui con perfect care iese din pământ şi prima picătură de ploaie lovește vârful muntelui. În ce direcţie ar curge picătura? Deoarece nu există nici un precedent, fiecare cale potenţială este la fel de probabilă ca oricare alta. Să presupunem că a alunecat spre partea dinspre sud, lăsând o urmă aproape imperceptibilă. După ceva timp cade o a doua picătură. Ce cale ar urma? Sunt posibile toate căile, dar sunt șanse mai mari în favoarea părții din sud. Urmează tradiţia şi adâncește calea existentă și mai adânc. Similar, in corpul cauzal, orice raspuns la o experienta produce o tendinta. Orice repetare a unui raspuns consolideaza acea tendinta.

mindpower1
Desi tendintele sunt „sub” conştiente, ele apar pe neașteptate în corpul subtil, influentand mintea conştientă cu o regularitate tulburătoare. Aceste tendinte apar ca dorinte sau temeri in minte,iar repetarea raspunsului la ele le consolideaza. Mintea memoreaza obiectele experientelor si modul lor e desfasurare, dar corpul cauzal acumuleaza experientele si modul de raspuns la ele, creand tendinte.

Revenim la incidentul auto pe care l-am mentionat anterior. Deşi exista riscul unui accident, am ştiut exact cum să ma comport (chiar daca inconstient), deoarece corpul cauzal, care conţine atât impresiile experienţelor personale, cat şi impresiile experienţelor tuturor fiinţelor, a stocat în memorie o situaţie similară şi a activat modul de reacţie, care a dus la un răspuns adecvat in situaţia periculoasă.

Într-o fracţiune de secundă intelectul, pe baza informaţiilor preluate din corpul cauzal, determină pericolul, transmitand informaţiile ego-ului, a cărui identificare cu corpul brut generează sentimentul de frica, care forţează mâinile şi picioarele să efectueze acţiunile adecvate pentru a evita accidentul.
Cele cinci organe executive care au evoluat din aspectul activ al minții macrocosmice şi care corespund celor cinci simţuri active în culegerea de informaţii, sunt: vorbirea, mâinile, picioarele, organele genitale şi anusul. Vorbirea, care evoluează din elementul activ spaţiu, corespunde urechilor. Mâinile evoluează de la elementul de activ aer şi corespund pielii. Picioarele, corespunzând ochilor, evolueaza din elementul activ foc, organele genitale, aparute din elementul activ apă, corespund limbii. Elementul pamânt generează anusul care corespunde nasului.

Sistemele fiziologice
Pentru a competa modelul, sunt active cinci „funcții vitale” :respirația, evacuarea, circulaţia, asimilarea şi udana, puterea de a iniţia gândirea şi a ejecta corpului subtil din corpul fizic în momentul morţii, esențiale pentru procesele autonome care menţin funcţionarea sistemelor fiziologice.
Urmele (tendintele) create de experienţele repetate în corpul cauzal sunt numite vasane, sau impresii, în sanscrită. Când vasanele se acumulează, ele devin samskare, tendinte compulsive, care generează o presiune internă teribilă. În loc să aşteptăm să vedem ce se petrece, vom încerca să facem lucrurile să se întâmple, ceea ce ne va oferi ușurare. Samskara înseamnă „formare” şi este similară cu ideea de “complex psihologic” un amalgam de tendinţe subtile, care produc o anumită condiționare mental- emoțională.

busy-mind-300x294
Corpul cauzal determină natura experienţelor individuale şi calitatea lor, de aici rezultă cuvântul „cauzal.” Nici un gând, sentiment, emoţie, amintire, fantezie, vis, dorinţă sau idee nu ar putea apărea în corpul subtil, dacă nu ar încolţi dintr-o “sămânță” cauzală.
Experienta de viaţa este atat o reacţie spontană la factorii externi, cat si un impuls subiectiv de a-i manipula bazat pe samskare, iar atenţia ne este întotdeauna atrasă de ceea ce vrem sau de acest aspect care este menit să ne satisfacă dorința. Conștiința, sinele, nu este implicat direct în procesele vieţii. Așa cum soarele lumineaza activităţile pământeşti cu strălucirea lui dar nu participă la ele, conştiința luminează pur şi simplu corpurile brute, subtile şi cauzale. Aceste corpuri sunt de fapt materie inertă, dar ele par a fi vii şi conştiente, pentru că sunt luminate (insufletite) de conştință. Deşi sinele este prezent, fiind “substanţa” corpului subtil şi a manifestarilor lui, el nu este cunoscut pentru că tendintele corpului cauzal ne face sa ne îndreptăm atenţia către gândurile şi obiectele materiale apărute în conştiință.
De ce nu ştiu cine sunt – ignoranța microcosmică
Din cauza ignoranței atenţia ne este ațintită spre corpurile subtil şi brut. Indiferent dacă suntem născuţi cu tendintele din viețile anterioare sau dacă le facem chiar în asta, ele sunt cauzate de ignoranţa față de adevărata noastră natura. Ignoranța este cauza corpului cauzal. Ea este fără de început. Pentru trăirea experienţei sunt necesare instrumentele perceptive, minte, intelect, simţuri şi obiectele percepţiei. Prin urmare, trebuie ca înainte de prima experienţă să fi avut loc două evenimente, unul macrocosmic (a fost proiectat universul material), şi altul microscopic (au evoluat instrumentele perceptive), interacțiunea dintre ele constituind o experienţă care a constituit baza timpului. De fapt, timpul este intervalul dintre inceperea si sfarsitul primei experiente. Aceste două evenimente, proiecția universului şi evoluţia instrumentelor perceptive prin fiinţele conştiente, sunt rezultatul unui non-eveniment precedent sau al ignoranței. Deoarece există în afara timpului ignoranta este fără început.

healing-waters-mind-and
Ignoranța naturii proprii de catre conştiință este numită Maya în sanscrită. Caracterul aparte al Maya este menţionat într-o Upanishadă care spune că înainte de creație nu a fost nici existența nici non-existența, dar a fost „întunericul”, prin care se înţelege ignoranța sau Maya. Acest lucru nu înseamnă că Maya există independent de conştiință, dar împrumută orice grad de realitate ar avea de la conştiință. Este numită ignoranţă sau întuneric deoarece are puterea să ascundă aparent conştiința. Maya nu operează în întregul sine, ci numai într-o mică parte a acestuia. Deşi sinele este un întreg nepartiționabil, scriptura foloseste termenul de “parte a sinelui” pentru a face natura unitară, nepartiționabilă, non-duală, a sinelui mai uşor de înţeles, pentru cineva care este obişnuit să gândească în termenii dualității. Având ca substrat conștiința, Maya creează diverse obiecte în lume, așa cum un pictor desenează imagini pe o pânză albă.

Maya are un statut specific. Nu se poate spune nici că există nici că nu există. Din “punctul de vedere” al conştiinței nu există, dar atâta timp cât este cauza existenţei, se poate spune că există. Nu este nici reală, nici ireală. Este reală în sensul în care ea cauzează lumea, dar este ireală, deoarece poate fi distrusă prin cunoaștere. Vedanta este mijlocul de cunoaştere care distruge Maya. Maya dă naștere corpului cauzal, care la rândul său dă naștere corpului subtil.
Corpul subtil
Corpul subtil, este compus din instrumentele experienţei: cinci organe de simţ si cinci active, cinci sisteme fiziologice, minte, intelect şi ego. Cele cinci organe de simt sunt: ochii, urechile, nasul, limba, pielea; cele cinci organe active sunt: mâinile, picioarele, vorbirea, anusul, și cele sexuale. Activităţile organelor sunt controlate de către forţa vitală sau prana, care este responsabilă pentru sănătate şi vitalitate. Reflecţia conştiinței în corpul subtil permite simţurilor să adune cunoştinţe. În forma sa cauzală de actiune, funcționează ca organe active sau karmice (mâinile, picioarele, vorbirea, anusul, și cele sexuale). Cele cinci functii vitale sunt: respiratia (prana), evacuarea (apana), circulaţia (vyana), digestia şi asimilarea (samana) şi puterea corpului de a elimina obiectele nedorite (udana). Aceasta ultima functie este activa în momentul decesului şi este responsabila pentru expulzarea corpului subtil din corpul brut.

The_Human_Body_of_Light
Corpul subtil este instrumentul percepţiei. Punctele de pe corpul fizic în care simțurile percepţiilor par să apară nu sunt, de fapt, organe de simţ. De exemplu, ochii sunt doar „locuri de lumina” sau ferestre prin care puterea vederii, o componentă a corpului subtil, aruncă razele în afară. Percepţia este posibilă doar atunci când mintea este în spatele organului de simţ. Ochii pot raporta stimulii vizuali şi organul de vedere îi luminează, dar nu au nici un înţeles dacă mintea este ocupata cu altceva – visarea cu ochii deschisi, meditarea, sau gândirea la altceva. Experienţa obișnuită arată că atunci când comunicăm cu cineva pierduți în gânduri sau cand suntem preocupați de altceva comunicarea nu se înregistreaza.
Mintea este centrul „emoţional” al corpului subtil, funcţia de”sentiment” sau „inima”. Acesta are mai multe funcţii. În primul rând, integrează simțurile stimulilor într-o percepţie unica si concludenta şi acţionează ca un canal, transmițând informațiile către şi primind instrucţiuni de la intelect care se transmit organelor active. În această calitate este numită corp emotional, deoarece influenteaza corpul fizic. Îndoiala (dubiul) este o altă funcţie a ei.
Viata pe care o considerăm a fi atât de reală este de fapt un vis foarte ingenios construit proiectat prin ignoranţă pe conştiința nelimitată. Nimic nu este ceea ce pare. Prin urmare, este foarte înţelept să ne îndoim de ceea ce vedem cu ochii şi simțim cu inima, până când putem determina natura realităţii. Ca și simţurile, care sunt nervos fixate pe lumea materială, mintea, la fel ca un radio, se acordează cu ceea ce se întâmplă în lumea emoţională şi monitorizează constant impulsurile negative din mintea ostilă şi crează simpatiile cu inimile înrudite. De asemenea, proiectează o gamă de sentimente pozitive şi negative: furia, gelozia, posesivitatea, bunătatea, dragostea, simpatia, afectiunea, etc. Identificarea cu mintea și ataşamentul faţă de ea sut cauzate de ignoranţa de sine şi constituie unul dintre obstacolele principale care împiedică cunoaşterea de sine şi libertatea.

brain-rays
Intelectul este o altă funcţie a corpului subtil. Intelectul adună cunoştinţele, îşi aminteşte, analizează situaţiile, cercetează problemele şi face distincție între realităţile relative ale diferitelor apariţii. Este aspectul cele mai subtil şi mai important al corpului subtil din perspectiva iluminării deoarece ceea ce ştim sau nu ştim despre noi înşine şi despre lume determină dacă vom suferi sau nu.

Ego-ul şi duşmanii interiori
Al treilea aspect al corpului subtil este ego-ul. Când conştiinţa își uită aparent natura nelimitată, se identifică cu corpurile subtil şi brut şi isi născocește o identitate secundară şi limitată, bazată pe experienţele sale subtile şi brute – așa numitul „eu”. Acest ‘eu’ imaginar crede că este un făptuitor, pentru că ignoranţa produce tendintele care provoacă acţiunea. Deoarece corpul acționează, egoul crede că el il face sa acţioneze. Şi atunci când acţiunea produce rezultate crede ca este un beneficiar, suferind şi bucurându-se în consecinţă. Confruntându-se cu incertitudinea aparentei realități a existenţei materiale egoul se agaţă cu disperare de convingerea că este real. Atunci când apare cunoaşterea de sine ca urmare a introspecției, distruge acest „eu”, eliberând conştiința permanent liberă de limitările sale aparente.
Metodologia Vedanta
În realitatea non-duală nu exista nici cunoaştere si nici ignoranţă, nici înrobire şi nici eliberare; Eu pur şi simplu nu exist ca individ unic. Dacă mă simt incomplet, separat şi nepotrivit, simpla reamintire a acestui fapt nu imi va fi de folos. Acesta este motivul pentru care „iluminarea instant”, este sortită eşecului. Am nevoie de mai mult de câteva afirmații negative pentru a-mi rezolva problema. Am nevoie de o modalitate de a ieși din ignoranță pas cu pas. Metodologia eficientă a Vedanta este numita suprapunere şi negaţie. Ea postulează existența dualității care coincide cu experiența lumii, chiar dacă nu este reală, şi apoi începe să distrugă dualitatea prin investigație. Credinţa în sine nu este o problemă, dar efectul său – suferinţa – este. Din acest motiv Vedanta este atractivă. Discriminarea la care ajungem înţelegând învăţăturile Vedanta este eficientă, spre deosebire de negaţiile nefondate ale iluminarii instant, deoarece Vedanta este susţinută de experienţă, logică şi raţiune. Prin ce este diferită credința simplă că sunt conştiință de credința în existenţa lui Dumnezeu? Pentru a-mi consolida credinţa în non-dualitate trebuie să ştiu de ce nu sunt separat.

Brain
Temerile noastre existenţiale provin din confundarea sinelui cu aparența dualistă. Metafora cu frânghia confundată cu un șarpe ne povestește cum a apărut frica de şarpe imediat ce realitatea a fost interpretata în mod greșit. Ce s-a întâmplat cu şarpele şi frica atunci când am perceput corect că aparentul șarpe este o simplă sfoară? A dispărut.
Pentru a fi sigur că, cel care face introspecția înţelege că dispariţia lumii nu este exact ca dispariţia şarpelui, Vedanta prezinta două tipuri de suprapuneri, condiţionată şi necondiţionată. Şarpele şi sfoara este un exemplu de suprapunere necondiţionată. Suprapunerea necondiţionată înseamnă că odată ce sfoara este percepută, este imposibil să o mai considerăm un şarpe. Putem să înțelegem cum a fost făcută greşeala daca luam în considerare condiţiile existente atunci când s-a petrecut evenimentul, dar nu putem percepe un şarpe, atâta timp cât căutăm o sfoara. Acest lucru înseamnă că, atâta timp cât ştim că sinele este întreg, complet şi fără separare fiind chiar noi, nu ne vom mai considera ca fiind separați, nepotriviți şi incompleți.
Pentru a explica cum se mentine aparenta existentei materiale, odată ce cunoaşterea de sine a distrus dualitatea, Vedanta oferă un alt exemplu: mirajul din deşert. Chiar dacă murim de sete şi vedem un lac în deşert nu vom încerca să bem acea apă, pentru că ştim că este ireală. Aceasta se numeşte suprapunerea condiţionată. Sinele ne este cunoscut dar aparenta lumii rămâne, fără să mai fim condiţionați de ea. Acest lucru înseamnă că ne putem trăi viata ca de obicei, eliminând suferinţa.
Discriminarea / Tipuri de discriminare
Discriminarea neagă suprapunerea. Pentru că Sinele nu ne este cunoscut, corpurile brut, subtil și cauzal sunt considerate a fi Sine. Considerându-le în mod greșit că sunt Sinele suferim deoarece ele nu sunt reale. Real inseamna ceea ce este permanent prezent şi nu se schimbă niciodată. Acesta este Sinele. Cele trei corpuri sunt considerate realităţi aparente sau „non – sine.” Ele trebuie să fie negate până când este dizolvată identificarea cu ele şi ataşamentul faţă de ele. Identificarea şi ataşamentul faţă de ireal nu permite atașamentul şi identificarea cu realul. Non-ataşamentul nu este doar convingerea intelectuală că stările, corpurile şi obiectele sunt ireale, ci trairea experientei libertății care decurge din distrugerea conexiunilor noastre cu ele.
Cele trei corpuri sunt considerate frecvent ca fiind „învelișuri” în sensul că ascund sau acoperă sinele. De fapt sinele este de la sine evident şi nu poate fi acoperit de nimic, dar ataşamentul faţă de gândurile, sentimentele şi senzaţiile corporale păstrează atenţia îndreptată ferm spre ele şi nu spre sine. Deci trebuie să fie separate de sine. Discriminarea nu este o separare efectivă, o călătorie astrală sau o experienţă „în afara corpului”. Sinele nu poate fi considerat ca fiind în afara corpului, pentru că nu a fost niciodată „în” corp. Adesea, atunci când este realizat Sinele, pare o experiență transformatoare pentru că suntem profund obişnuiţi să considerăm corpul fizic ca punctul nostru de referinţă. Schimbarea este insa numai în termenii cunoaşterii. De fapt, corpurile sunt “în” Sine, în sensul că ele se situează în vastitatea conştiinței, nu în afara ei.

beach-meditation
Pentru a practica discriminarea este necesară atenția. Atenţia înseamnă păstrarea atenţiei îndreptate asupra corpului subtil, asupra ego-ului în special, ţinând pasul cu fluxul variabil neîncetat al conștientizării, observând fără implicare calitatea, textura, şi volumul gândurilor şi sentimentelor, fără să ne gândim să le facem „mai bune” sau să rezolvăm problemele ego-ului, ci pur şi simplu pentru a înţelege cum funcţionează. In acest mod „de ce-urile” devin gândire aparent nesănătoasă şi tiparele sentimentelor dispar în mod natural. Unul dintre beneficiile observării corpului subtil este că devine încet –încet conştient de observator. Conştientizarea observatorului indică faptul că mintea devine subtila şi ridică o nouă întrebare – cine este observatorul?
Este ego-ul? Mintea? Intelectul? Sine? Toate sau nici unul dintre cele de mai sus? Poate fi găsit ego-ul discriminat? Dacă este aşa cine face discriminarea? Dacă Sinele este discriminatorul, ce va discrimina, pentru că, din poziţia lui nimic nu există în realitate? Trebuie să rezolvăm atât astea, cât şi alte determinări la fel dificile.
Cauză-efect
Scopul discriminării este de a intelege că Sinele este nelimitat şi că lumea nu este separată de el. Prezența conștientă este cauza universului care are un nivel de realitate uşor diferit față de conştiința. Un efect depinde de cauză. Corpul şi mintea individului fac parte din creație şi, prin urmare, depind de conştiință, dar individul în sine este conştiința veşnică și realitatea a tot. Dacă efectul este doar cauza într-o formă specifică, atunci cauza şi efectul sunt una. De exemplu, deşi există multe podoabe din aur, din punct de vedere al aurului toate sunt la fel. Dacă totul universul este modelat de o singură cauză, conștiința nelimitată, atunci tot ce există în univers este conştiința nelimitată. Prin urmare, dacă cunoaștem esenţa unui singur lucru, atunci cunoaștem esența fiecărui alt lucru. Pentru a cunoaște apa sărată nu trebuie să bem o mare intreaga, ci trebuie să luăm doar o înghiţitură. Rezultatul acestei învăţături este recunoaşterea faptului că sunt conştiința nelimitată şi că întregul univers nu este separat de mine.

tumblr_static_karmasw3
Natura a ceva este ceea ce îl face ceea ce este. De exemplu, natura (caracterul) focului este căldura. Dacă îndepărtați natura esenţială a ceva, aceasta încetează să mai fie ceea ce este. Conştiința este natura sinelui și nu este o calitate care aparţine sinelui. Sinele este conștiință şi numai conștiință. Conştiința este ceea ce furnizează existenţa creației şi tuturor obiectelor din ea; este cauza a tot ceea ce este. Ceea ce numim existenţă este limitată la obiectele schimbătoare. Dar conştiința esta în afara timpului. Putem, de asemenea, spune că nu are limite şi că nu este divizibilă. Nu putem să-i găsim un început sau un sfârşit. Deoarece este fără de început, putem spune că este nenăscută şi non-duală. Ea nu este creată. Nici unul din aceste cuvinte nu spune că, conştiința are o caracteristică deosebită. De fapt ele îi neagă toate caracteristicile. Noi o numim conştiința, sursa, natura superioara.
Pentru a exista creaţie este nevoie de o cauză. De exemplu, pentru a face o ulcea trebuie lut şi un olar, cineva cu o idee şi energie pentru a transforma lutul în ulcea. Când vorbim de întreaga existență spunem că, conștiința este cauza. Dar analogia noastră dispare atunci daca încercam să o aplicăm conştiinței şi existenţei, deoarece conştiința este non-duală. În exemplul nostru olarul şi lutul sunt două lucruri diferite, dar materiale; unul furnizează substanţa şi altul inteligența şi energia. Dar conştiința nu poate fi împărţită în două. Deci, trebuie să creeze într-un alt mod; trebuie să fie atât cauza cat şi efectul, atat olarul cat şi oala. În mod normal, atunci când creem ceva substanța suferă o schimbare. Dacă vrem să facem brânză vom începe cu un lichid dulce, laptele şi vom sfârşi cu un solid sărat. Dar conştiința creează prin asumarea formei fără renunţarea la natura sa de conştiință. De exemplu când visăm rămânem la fel şi ne creăm lumea din vis din propria conştiință. Suntem substanța visului, suntem inteligența care creează lumea visului și energia care face visul (creatia din vis) să se întâmple. Suntem subiectul şi obiectul, cauza şi efectul. Frumusețea acestui lucru este că, pentru că suntem cauza nu suntem afectați de efect. Depinde de noi, dar nu suntem afectați de el. Plasa unui păianjen depinde de păianjen dar păianjenul nu este plasa lu;.lutul nu depinde de oală, dar oala depinde de lut.

Man stands between boulders on summit, arms out

Efectul, creația, este numit natură inferioară. Este într-o stare de continuă curgere şi dacă ne găsim prinși în ea, cu siguranta vom suferi. Dacă facem ceva încercand să ieşim din ea, nu vom reuși, pentru că este ca un vis. Nu există cu adevărat. In realitate nu suntem prinsi în ea, deşi credem că suntem. Avantajul este că, dacă ştim că suntem prinşi într-un vis ne putem trezim cercetand visul. Dacă permitem învăţăturilor Vedanta să ne ghideze ancheta vom rezolva problema si vom intelege ca toate problemele sunt doar aparente, nefiind probleme reale.

Realitatea şi aparența
O altă învățătură a Veantei este discriminarea între real şi aparent. Un obiect care, în urma analizei nu poate exista de la sine, care poate fi transformat (redus) într-un alt obiect, ar trebui considerat “non – sine” şi, prin urmare, aparent, fals. Real este numai ceea ce nu se identifică cu ego-ul. Această învăţătură trebuie să expună identificările false ale ego-ului. Ceva aparent este impropriu ca fundament pentru o identitate. Aparența nu înseamnă că un obiect nu este experimentabil; inseamnă doar că nu este substanţial. Dacă sentimentul meu de a fi bine depinde de ceva nesubstanţial şi nepermanent nu voi fi mai fi fericit atunci când se schimbă sau când descopar că nu este ceea ce credeam că este. Sinele, conştiința, este singurul lucru care există de la sine. Prin urmare, dacă suntem sine, suntem independenti de obiecte. Pentru a face posibilă identificarea cu sinele trebuie să ne eliberăm de identificările improprii. Pentru că scopul nostru este libertatea, trebuie ca identitatea noastră să fie de cea reala.

Libertate
De exemplu, deşi se pare a fi real, corpul fizic poate fi transformat (redus) în conştiință. Corpul fizic este format din patru elemente subtile şi brute: aer, foc, apă, pământ. Dacă eliminăm pe oricare din ele, corpul nu va mai exista. Elementele sunt de sine stătătoare sau depind de altceva? Ele depind de unităţi de substanţă mult mai mici, aparent reale, atomii. Cât de reali sunt atomii? Dacă analizam atomii vom descoperi că ei sunt spaţiu şi electroni, protoni şi neutroni. Pătrunzând şi mai adânc cu investigaţia noastră ajungem la mezoni, quarci și neutrini şi vedem că spaţiile dintre ele , la nivelul corespunzător, la fel de vaste ca spaţiile dintre galaxii. În acest moment, în analiza noastră, apare un nou factor. Ceea ce pare a fi particulă substanţială își pierde forma şi devine energie ondulatorie. Acum avem unde de energie în spaţiu. Dacă ne concentrăm asupra energiei descoperim că pare a apărea din spaţiu şi a dispărea înapoi în același spaţiu. Deci spaţiul este realitatea, substratul, şi energia este realitate aparentă.

Eliminând energia din cercetarea noastră rămânem cu spaţiul şi conştiința. Nu putem transforma conştiința în spaţiu pentru că ea nu depinde de spațiu pentru existenţa sa. Spaţiul, cu toate acestea, depinde de conştiință pentru că fără ea spaţiul nu poate fi perceput. Conștiința (noi) percepe spatiul. Prin urmare putem transforma spaţiul în conştiință. Dacă facem aceași analiză pentru tot ce există la nivelul corpului brut, urmând tot drumul până la nivelul spaţiului infinit, toate obiectele existente sunt doar nume şi forme. Nu au nici o existenţă separată de substratul lor. Acum, hai să încercăm să transformăm conştiința, substratul. Este imposibil, pentru că este non-duală şi nu poate fi asimilabilă nici unui obiect. Pentru a transforma conştiința într-un obiect ar trebui să existe un al doilea cunoscator, mai subtil decât primul. Dar acest lucru nu este posibil deoarece conştiința nu poate fi partiționată în straturi, nivele sau bucati, fiind ireductibilă. Etapa finală a acestei discriminări este de a determina dacă, conștiința este sau nu diferită de noi. Concluzia evidentă este că nu putem fi diferiți. Prin urmare, suntem conştiință şi nu un obiect (corpul).

Propria-constiinta-sau-cursa-sobolanului
Această anchetă poate fi aplicată oricărui obiect, inclusiv corpurilor subtile şi cauzale. Gândurile şi sentimentele noastre există de sine stătătoare? Dacă ar fi așa, ar trebui ca noi să fim gândurile și sentimentele noastre. Dar analiza arată că, conţinutul corpului subtil este în întregime dependent de corpul cauzal, de seminţele acţiunilor mele trecute. Dar corpul cauzal, sursa temerilor si dorințelor noastre? Este de sine stătător? Corpul cauzal este dependent de ignoranţa față de adevărata noastră identitate. Ignoranța privind identitatea noastră reală nu este ceea ce suntem, pentru că depinde de conştiință. Dacă nu suntem conştienţi cum putem fi ignoranți?
Toate manifestările corpului subtil sunt interdependente; mintea, o rețea complicată, se împletește cu rețeaua formată din firele psihice interdependente. Astfel sinele nu poate să fie un gând sau un sentiment. Ego-ul, noţiunea de “eu” , componenta majoră a corpului subtil, depinde de ignoranța de sine. Ego-ul este, de asemenea, ireal, pentru ca nu există în somnul adânc atunci când sunt dizolvate toate neînțelegerile. Ignoranța este distrusă de cunoaştere, deoarece se sfârșește atunci când apare cunoaşterea. Cunoaşterea depinde de conştiință, pentru ca nu putem cunoaşte nimic dacă nu suntem conştienţi. Prin urmare, nu suntem ceea ce cunoastem/ percepem. Gândirea depinde de intelect, de gânditor, iar gânditorul depinde de conştiință. Gândul depinde de tendintele corpului cauzal, care depind de experienţă şi experienţa depinde de conştiință. Aşa că nu putem fi ceea ce perepem sau ceea ce experimentăm. Fără noi, conștiința, nimic nu există.

tuturor-prietenilor-fa-ti-griji-pentru-constiinta_b1c3adba165628
Identificarea cu timpul este o sursă evidentă a suferinţei şi poate fi eliminată prin analiză. Pe măsură ce mărim unitățile de la naosecunde la milisecunde, la secunde, la ani, secole, ere, etc. spaţiul dintre unităţi creşte până când, în cele din urmă, timpul dispare şi rămâne doar spaţiul, care analizat, se dovedeşte a nu fi altceva decât un concept. Spaţiul este un concept pentru că depinde de conştiința care îl observă. În continuare, conceptele pot fi reduse la minte şi mintea la conştiință. Conştiința nu este reductibilă, pentru că anterior observarii unui obiect trebuie să fim prezenti ca, conștiință . Nu există nimic în afara conştiinței pentru a fi redus (transformat) la altceva.
Dacă această analiză pare prea abstractă, trebuie să luăm în considerare că timpul este diferit pentru fiecare individ. O oră într-o cameră de tortură nu este egal cu o oră la un film interesant. Timpul, ca și spaţiul, depinde de dorinţele şi ataşamentele celui care îl experimentează (trăiește). Ataşamentele şi dorinţele sunt doar fenomene tranzitorii. Ele nu există în somnul adânc.

Woman sleeping on white background
Este foarte greu de acceptat că tot ce există, la orice nivel al existenţei, este doar o aparență. Învăţăturile Vedanta nu sunt menite să devină obiecte ale credinţei, dar sunt destinate să ne încurajeze să ne gândim la realitate într-un mod radical. Când facem discriminările separand ceea ce este real, lumea interioară se topește şi credințele și convingerile rigide care fac viaţa dureroasa se înmoaie precum gheața primăvara. Dacă intelectul nu mai face judecăţi, neinformat despre o realitate evidentă, sau înlătură timpul obținând cunoaşterea obiectivă, întorcându-se spre sine şi discriminând cu atenție, raspunsurile noastre la viaţa devin naturale si spontane. Şi, în cele din urmă, cu toate ca discriminarea înseamnă că trebuie să facem faţă unei deziluzii continue, suntem conduși, în mod paradoxal, la înțelegerea că tot ce există pe orice nivel al existenţei este real – deoarece totul este Sine.
Schimbător şi Neschimbător
Dacă discriminarea între real şi aparent este prea dificilă, discriminarea între schimbător şi neschimbător este un alt mod de a separa sinele de non-sine. Experienţa are loc atunci când ego-ul, motivat de tendinte, foloseste corpul brut şi pe cel subtil pentru a obține sau evita obiectele corespunzatoare. În ciuda faptului deranjant că, corpurile şi obiectele lor sunt într-o constantă schimbare, avem credința solida că atașarea de obiecte va rezolva sentimentul limitării. Insa, pentru că toate relationarile, chiar și cele bune, sunt perisabile, această abordare este sortită eşecului. Dacă schimbările nu sunt reale, pot fi respinse ca fiind non – sine.
Subiect – obiect
Discriminarea dintre subiect și obiect este un alt mod de discriminare. Este uşor să înţelegem că obiectele fizice sunt percepute. De exemplu, ne vedem mâinile. Mâna este, cu siguranţă, a mea, dar eu nu sunt mâna mea. Eu îmi percep mâna, dar mâna nu mă percepe pe mine. Ar trebui să nu fie prea dificil de înţeles că emoţiile sunt, de asemenea, obiecte (subtile) percepute, chiar dacă ele sunt mai volatile decât obiectele fizice. Este destul de usor să vedem că și gândurile sunt obiecte percepute. Este, însă, foarte dificil sa observam gânditorul ca obiect perceput, pentru că credem că suntem acest gânditor. Din acelaşi motiv este aproape imposibil de a percepe ego-ul ca pe un obiect. Această discriminare se bazează pe un fapt simplu: nu pot fi ceea ce percep/ observ.

resized_sch
Cand cercetarea functioneaza, ar trebui continuată si în timpul perioadelor de liniște. Dacă, acum ne simtim minunat, fără ca anterior să ne simtim la fel de bine, cercetarea a relevat ego-ul. Când este concretizat ego-ul, dispare speranţa că fericirea va dura, pentru că ego-ul nu este nimic mai mult decât identificarea sinelui cu fricile și dorințele permanent schimbătoarele. Fericirea este un obiect (o stare) şi ar trebui să înţelegem că nu este sinele. Discriminare dintre subiect și obiecte este dificilă, din cauza ca, condiţionarea ne leagă de obiectele subtile şi brute „percepute”. Ego-ul trebuie să fie dezvățat de atașamentul pentru starea de fericire sau pentru obiectele utile. Fundamentul existentei egoului este atasamentul; intotdeauna va fi ataşat de ceva. In loc sa-l lasam sa se ataseze de ceva ireal, fapt care pana acum a dus la suferinte si probleme, mai bine il facem sa se ataseze de ceva benefic. Atâta timp cât obiectul atasamentului este potrivit dpdv spiritual, cum ar fi practicarea învățăturilor, rugăciunea sau meditaţia, atasamentul este util. Scopul discriminării este de a concretiza ego-ul pentru a fi perceput ca un obiect. Eliberarea nu inseamna un ego non-ataşat. ci eliberarea de ego. Scopul este de a realiza că sinele deja există şi este întotdeauna separat de tot. Odată realizat Sinele, obiectele percepute sunt considerate a fi non-separate de sine.
Cele trei stări
Una dintre cele mai sofisticate discriminări ale Vedanta implică o analiză a celor trei stări de conştiinţă şi entitățile care le experimentează. Prima entitate este ego-ul stării de veghe, identitatea primară a oricui. Când spun „eu” în conversaţie, ma refer la entitatea din starea de veghe. Credinţa că eu sunt “cel din starea de veghe” apare odată cu convingerea că obiectele fizice, emoţionale şi intelectuale ale stării de veghe sunt reale.

eu-sunt-acela
Conștiința celui din starea de veghe este îndreptată spre exterior, atenția indreptandu-se asupra simţurilor, minții și intelectului, luminând obiectele lor. Cel din starea de veghe este un consumator de experienţe. Vedanta îl numeşte „cel cu treisprezece guri.” „Cele treisprezece guri” se referă la cele cinci simţuri, cle cinci organe ale actiunii plus mintea, intelectul şi ego-ul. Aceste instrumente sunt devoratorii experienţei. Corpul fizic consumă materia, adică cele cinci elemente în diverse combinaţii; mintea devorează emoţiile; intelectul ideile și gândurile; şi ego-ul orice experienţă despre care crede că îl va face să se simtă întreg, adecvat şi fericit.
Conştiinţa visătorului se îndreaptă catre interior, luminând o lume similară, în multe privinţe cu lumea din starea de veghe si radical diferită în altele. În starea de vis conştiința luminează tendintele corpului cauzal care apar ca imagini pe ecranul conştiinței. În starea de veghe tendintele se exprimă sub forma gândurilor şi sentimentelor. Lumea din starea de veghe nu este deformată ca lumea din vis pentru că simţurile structurează. Ca și cel din starea de veghe, visătorul crede că lumea lui este reală. Visătorul este echipat cu aceleaşi instrumente ale experienţei ca și cel din starea de veghe: simţurile din vis consumă obiectele din vis, mintea din vis se emoționează și simte, intelectul din vis gândește gândurile din vis şi ego-ul din vis se îndreaptă spre experienta cu care se confruntă în viaţa din vis. În sanscrită visătorul se numeşte taijaisa, “strălucitorul”, pentru a-i indica natura de conştiința. Visele apar în lumină, chiar dacă simţurile din starea de veghe sunt inactive, deoarece conştiința strălucește prin visător, aşa cum strălucește și prin cel din starea de veghe.

 

26soul.xlarge1
Somnul profund este definit ca starea saturată de fericire, în care obiecte nu sunt dorite, obiectele interne nu sunt luminate, şi în el apare ignoranța de sine. Starea de somn profund este numită prajna sau însăși conștiința. În celelalte stări conștiința curge spre exterior şi interior, dar în somnul profund este fără formă. Ego-ul “adormitului” este extrem de subtil, prezenţa lui fiind indicată de faptul că experimentăm nelimitarea şi fericirea. În starea de veghe și în cea de vis starea de extaz este sporadică, deoarece este împărțită între mai multe divizii de gânduri şi sentimente. Cunoaștem experienţa “adormitului” deoarece raportează un somn bun după transformarea lui în cel din starea de veghe. Dacă ego-ul din starea de veghe ar fi diferit de cel al “adormitului” sau “visătorului”, nu ar putea săși amintească experienţa din somnul profund sau din vis.
Starea de somn profund este liberă de ego-urile şi obiectele celorlalte două stări, deoarece tendintele care le proiectează au devenit latente; prin urmare, este menţionată ca starea de „seminţe”. Atunci când seminţele încolțesc, adormitul devine cel din starea de veghe sau visătorul şi experimentează (trăiește) lumea corespunzătoare.
Pentru că ego-ul din starea de veghe este transformat într-un ego adormit credem că nu suntem conştienți în somnul adânc. Acest lucru i-a făcut pe adepții metafizicii să tragă concluzia că somn profund este vidul. Dar este de fapt pântecele creației deoarece atât cel din starea de veghe, cât şi visătorul, precum şi lumile corespunzătoare apar de aici. Atunci când ne trezim, dimineaţa, toată viaţa se reia de unde rămăsese cu o zi înainte, ceea ce indică faptul că experimentatorul intrase pur şi simplu într-o stare latentă. Starea de somn profund este numită corp cauzal şi conţine tendintele fiecărei ființe vii.
Starea de somn profund este poarta de acces dintre starea de veghe şi starea din vis funcţionând ca un fel de antecamera cu două usi care se deschid către doua camere învecinate. În una adormitul poate lua masca celui din starea de veghe, iar în cealaltă adormitul se poate transforma în visător, fiecare apărând în lumile corespunzătoare. Deşi un aspect minor, chiar şi în cazurile în care cineva pare să fie trezit, de un zgomot, brusc dintr-un vis, visătorul trece prin starea de somn profund. O imagine a unui obiect aparent în mişcare este alcătuită, de fapt, dintr-o multitudine de imagini secventiale care curg atât de rapid încât par a fi un obiect solid în mișcare.Imaginati-va cum este proiectat un film pe ecran! Cam asa ni se proiecteaza experienta. De aceea, nu putem avea încredere în experienţa, pentru că secventele se succed atât de rapid încât nu le observam.
Din cauza asocierii sale cu fiecare din cele trei stări de conştiinţă, conştiința non-duală pare să definească trei entităţi distincte. Asociată cu starea de veghe, „devine” personalitatea din starea de veghe, suferind şi bucurându-se de limitările din lumea sa. “Visătorul” suferă limitările din lumea din vis. “Adormitul” suferă ignoranţa de sine şi fericire nelimitată.
Aceste trei stări şi ego-urile corespunzatoare ne sunt cunoscute şi constituie totalitatea experienţelor. Odată ce această analiză a fost stabilită, începe introspecția. Dacă sunt ego-ul din starea de veghe, care, de fapt, sunt convins că sunt, ce se întâmplă cu mine când devin un “adormit”? Renunț de bunăvoie la tot ce este esenţial pentru identitatea mea (corpul, mintea, intelectul, și toate posesiunile mele fizice) şi mă transform într-o masă de conştiință nelimitată. Totuşi, în ciuda plăcerii somnului, nu sunt mulțumit, deoarece îmi sacrific identitatea din somn pentru a suferi şi mă bucura de lumile create în stările de veghe și de vis de tendintele mele. Este evident ca identitatea mea de visător este nesatisfăcătoare, pentru că o părăsesc pentru a deveni un “adormit”. Deci statutul meu ca unul din ego-uri sau aspectul ego-ului este limitat şi adevărata mea identitate este pusă sub semnul întrebării. În plus, dacă mă identific cu fericirea pe care o traiesc, am o problemă, pentru că fericirea traita în somnul profund dispare în starea de veghe. Visul fericit dispare în starea de veghe, și fericirea din starea de veghe nu se transfera în celelelte două stări.

tree-of-life
Răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” este: nu sunt niciuna dintre aceste entităţi ego-tice. Dacă eu sunt real trebuie să exist tot timpul, în toate stările. Nu pot fi ceva intr-un moment şi altceva în momentul următor. Trăiesc (experimentez) viaţa ca o simpla ființă conştientă. De fapt, cele trei entităţi ego-tice sunt conştiința non-duală care se identifică cu starea corespunzatoare pe care o traieste. Conştiința este martorul (observatorul) celor trei stări.
Este mai uşor de înţeles conştiința, atunci când luăm în considerare starea de vis, pentru că simţurile fizice sunt inactive. Visul este ca un film pe ecranul minții și, chiar dacă lumina fizică lipsește şi ochii sunt închiși, ego-ul din vis și evenimentele la care participă sunt luminate clar de conștiință. Lumina visului este conştiința funcţionând temporar ca visător, „cel strălucitor”.

Cu toate acestea, identificarea cu ego-ul din vis şi faptele sale ne împiedică să apreciem corect lumina visului ca sine.
Sinele ne este necunoscut în starea de veghe, din acelaşi motiv. Preocupați de întâmplările din lumile şi minţile noastre, suntem complet inconştienţi că atât obiectele simțurilor, cât şi gândurile şi sentimentele sunt scăldate în lumina conştiinței.
În somnul adânc, ego-ul/intelectul este dizolvat în propria sursă, seminţele inactive ale acţiunilor sale anterioare, deci nu este conştient de sine sau de ceva extern. Totuși conştiința este acolo, făcând posibilă trairea experienţei fericirii. Şi când ne trezim ştim că am dormit, chiar dacă entitatea din starea de veghe nu a fost prezenta, deoarece conştiința a fost prezenta.

Infinity-Time1-e1361710942575
In Vedanta, cei trei ego sunt numiți atribute limitative,. Un atribut limitativ este ceva care pare că ascunde natura a altceva. Dacă punem apa limpede într-o sticlă colorată, apa văzută prin sticlă pare colorată. În mod similar, atunci când mă uit la mine (sine) prin personalităţile stărilor mele de veghe, vis, şi somn profund, îmi par a fi trei personalități distincte. Cu toate acestea, atunci când elimin atributul pot vedea ceea ce sunt cu adevarat. Eliminarea sau negarea celor trei entităţi experimentate este realizată prin simpla cunoaștere că ele sunt ireale. În urma acestei înţelegeri eu sunt liber să-mi asum identitatea adevărată ca și conştiintă pentru că este singura opţiune disponibilă.
Cel din starea de veghe devine, cu timpul, împărțit în mai multe sub-identităţi, atribute în cadrul atributului, astfel încât este posibil să fie confruntat cu o mulțime confuză de ego-uri, din care niciunul nu este real. Amintiţi-vă, “real” înseamnă permanent, neschimbător, nelimitat. Pentru că nimic din ceea ce este experimentat nu este real, ca un miraj din deșert, de exemplu.
Pentru fiul meu, eu sunt un tată; pentru tatăl meu, sunt fiu; pentru soţia mea, eu sunt un soţ; pentru șeful meu, eu sunt un subaltern; sunt un credincios când mă refer la Dumnezeu şi un contribuabil când mă refer la guvern. Când mă refer la mine pot spune că sunt: un om de succes, un ratat, o victima, iubitor de sport, de muzică sau oricare dintre miile de identităţi gata făcute disponibile astăzi. Multe din rolurile, adesea conflictuale, jucate de ego-ul din starea de veghe se limiteaza reciproc, unele jucând roluri similare sau diferite, avand diferite concepte despre înțelesul lor. Este de mirare că sufăr cand sunt prins în acest hatiş de identităţi? În final, viaţa spirituală, indiferent de calea aleasă, întotdeauna se reduce la găsirea celui care este absent din toate rolurile şi experienţele, dar le cunoaste pe toate.
Un rol este bun, atâta timp cât ştii că este doar un rol. Societatea funcţionează eficient atunci când rolurile noastre sunt bine definite şi le jucam impecabil. Dar când ne vom identifica cu rolurile jucate, suferim. Spiritual, problema este identificarea cu rolul, nu rolul în sine. De exemplu, dupa ce o actriţă se identifică cu personajul jucat, revine complet la identitatea ei originală când piesa se termină. Chiar dacă publicul crede că iluzia (piesa) este reală, ea îşi aminteşte de sine ei real pe tot parcursul piesei.

lovely blond with bamboo in water
După analiza atentă pot vedea că nu sunt nici unul din rolurile mele. Ce sunt eu atunci? Nelimitatul EU. Şi ce este nelimitatul EU? In Vedanta, Nelimitatul EU se numeşte substrat. Un substrat face posibilă greșeala că eu sunt limitat. Sfoara în exemplul cu şarpele şi sfoara este un substrat, ceva a cărui natură face posibilă confundarea cu altceva. Faptul că sunt conștiință fără formă face posibilă interpretarea unei multitudini de roluri. Este foarte uşor să ne identificăm cu roluri condiţionate pentru că, conştiinţa nu poate fi percepută de simţuri sau de minte, creând un substrat perfect, care poate accepta orice identitate.
Un substrat este, de asemenea, esența, o formă redusă la natura sa finală. De exemplu, un inel, o brățară și un colier sunt trei forme în care poate fi prelucrat aurul. În cazul în care cele trei sunt topite, formele lor sunt distruse, dar nimic substanţial nu este pierdut deoarece aurul, esenţa lor, rămâne. Cercetarea de sine îmbină pe “cel din starea de veghe”, pe “visător”, şi pe “adormit” în substrat, lăsând conştiința strălucind ca, cel mai intim sine al căutătorului.
Când investighez substratul remarc că sunt întreg şi complet. Văd că nu îmi lipsește nimic. Deoarece nu sunt nimic (nici un lucru), sunt liber de dorinţe şi pentru că sunt liber de dorinţe sunt liniştit. Observ că nu mă schimb niciodată. Când îmi inteleg sinele imi dau seama că este liber de toate formele care apar în el. Libertatea realizării de sine este fericită ca somn profund, dar mă bucur de ea în mod conștient. Când cercetez fericirea descopăr că sunt fericirea pură.
Dacă sunt conştiință, de ce m-aș identifica cu altceva? Chiar şi atunci când viaţa îmi cere să joc un rol nu mă voi lăsa niciodată captivat de el dacă, cunoaşterea mea de sine este fermă. Libertatea nu este o stare mistică care te lasă perplex, fiind pur şi simplu condiţia ca, cineva să rămână în natura sa reală (in ostur de constiinta). Este incorect să presupunem că trebuie să experimentăm transcenderea celor trei ego-uri şi să introducem o „a patra stare”, deşi este o credinţă des întâlnită. “IIuminatul doarme, visează, şi duce o viaţă normală de veghe, fără a mai avea sentimentul de limitare care îl chinuie pe “neiluminat”. Eliberat de speranţa că experienţa ar trebui să aducă fericirea de durată, “iluminatul” nu neagă dualitatea, ci numai realitatea sa, deoarece, ca și șarpele inexistent și sfoara, ea este inexistentă.

5903-i-fiori-di-bach-per-la-solitudine
Cele cinci învelișuri
Aceasta este o forma de predare a învățăturilor celor trei corpuri şi a cele trei stări. Este menită să evidențieze erorile frecvente în înţelegerea sinelui care apar la fiecare din cele cinci nivele ale experienței. Lipsa înțelegerii profunde a faptului că suntem sinele și a ceea ce este el, dă naştere la cinci concepţii greşite despre natura sa. Aceste concepţii greşite sunt numite învelișuri, deoarece par că ascund sinele şi trebuie să fie eliminate pentru ca Sinele să fie cunoscut așa cum este.
Cea mai evidentă neînţelegere a sinelui este identificarea cu corpul: „Sunt corpul.” Identificările ca: „Eu sunt muritor”, „Sunt gras” şi sunt “bărbat/femeie” „indică o asociere a sinelui cu credința respectivă. Asocierea lui “eu” cu sistemele fiziologice ne face să spunem, „Mi-e foame”, „Mi-e sete”, atunci când, de fapt, conștiința nu are aceste senzații. Declaraţiile obisnuite de tipul: „sunt fericit” şi „sunt trist” arată că “eu” s-a confundat cu mintea, corpul nostru emoţional. Atunci când o persoană spune: „Am făcut acest lucru” înseamnă ca sinele s-a identificat cu ego-ul. Nu este adevarat, deoarece sinele este non-dual şi nu poate acţiona. În cazul în care cineva spune „Eu ştiu asta…” înseamnă că a confundat sinele cu intelectul. Când spunem „mă simt bine” confundăm sinele cu corpul cauzal, învelișul fericirii.
Aplicarea acestei învăţături urmează un anumit tip de logica. În primul rând sinele este considerat ca fiind corpul brut, o credinţă comună. Apoi se arata că există un corp subtil, alcătuit din sentimente şi emoţii, care, de asemenea, este considerat a fi sinele. Când cineva este afectat sentimental acela va spune instinctiv: „am fost rănit de ceea ce mi s-a spus.” Acest „sine” neagă sinele anterior, deoarece sinele este unic neputând fi doi. Teoriile moderne referitoare la personalităţile multiple, nu pot nega asta. Cuvântul „sine” înseamnă esenţa, iar ea nu este alcătuită din mai multe părţi. Odată ce credinţa că sinele este corpul fizic se diminuează şi este acceptată cea că sinele este corpul subtil emoţional, predarea introduce în intelect „sinele” care apare în experienţă ca fiind conceptul „eu sunt făptuitorul/ beneficiarul” sau „Sunt cunoscătorul” care are menirea de a elimina credințele că suntem numai sentimente şi emoţii. Atunci când se intelege că, cineva crede despre el însuși ca este un făptuitor sau un gânditor şi înţelege limitarea inerentă indusă de acest concept, se introduce ideea de corpul al fericirii.

bucuria

“Corpul fericirii” este responsabil pentru plăcere şi acest concept este însoțit de credințe de felul: „Sunt fericit/mulțumit/încântat”. Făptuitorul şi gânditorul se vor îndrepat către “fericit” de fiecare dată deoarece a face şi a gândi este facut in scopul de a găsi fericirea, dar fericirea nu are scopul de a face şi de a gândi. În cele din urmă, sinele este considerat ca fiind sursa fericirii. Nu ne putem bucura de nimic daca nu suntem acolo înainte de debutul fericirii. Astfel, urmărirea conceptului „Eu” de la brut la subtil ne conduce la sinele fundamental. Realizarea completă a Sinelui neagă toate “sinele” aparente, adică ne eliberează de ele şi ne face sa îmbrăţişăm identitatea nelimitată.
Învățăturile sunt eficiente atunci când devine clar că asocierea lui “eu” cu aceste cinci concepte de bază, dar conflictuale este absurdă, deoarece experiențial ştim că suntem o singură ființă. Renunţarea la conceptele de sine limitat este echivalentă cu „câştigarea” sau „realizarea” sinelui, pentru că, deşi sinele luminează toate conceptele, credințele și condiționările, este uşor de inteles când toate astea au dispărut.
O interpretare greșită a Vedanta referitoare la această învăţătură este ideea că “învelișurile” sunt, de fapt, acoperi ale sinelui şi, prin urmare, este necesară o tehnica pentru a transcende mintea și a avea acces experiențial la sine. Chiar dacă astfel de tehnici ar fi eficiente, cineva s-ar bucura doar de o experienţa a sinelui şi pentru că experienţa este transcendenţă nepermanentă, nu oferă nici o soluţie durabilă la problemă limitării.

sursa- aici

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s