Cuvântul şi puterea lui vindecătoare


„Te iubesc, Te iert, Eşti o persoană minunată”. Nu-i aşa că numai auzind aceste propoziţii, chipul ți se luminează şi vibraţiile pozitive încep să iasă la suprafaţă? Cel mai probabil aşa este, motiv pentru care, Cuvântul, poate fi considerat un remediu pentru afecţiuni fizice şi spirituale.

iarta-ma_1447

Lumea în care trăim nu este una ideală. Ne-am îndepărtat cam mult de la vechile legi ale spiritualităţii şi am uitat să mai comunicăm şi să mai dialogăm cu cei din jur. Problemele şi necazurile se acutizează pe fondul unei lipse de dialog pozitiv şi rezistă în timp, influenţate de „furtuna” cuvintelor negativiste care ne înconjoară. Am uitat, de asemenea, că esenţa vieţii a fost dată de cuvânt, precum spune Apostolul Ioan în Evanghelia sa, şi că realitatea zilelor noastre este creată tot de cuvânt. Astfel spus, cuvântul ne-a fost dat pentru a ne „vindeca”, pentru a ne redresa şi pentru a spera. De asemenea, prin puterea pe care Dumnezeu i-a atribuit-o, cuvântul poate schimba vieţii, poate vindeca boli şi poate rezona cu fericirea. Totul depinde numai de noi şi de stările pe care vrem să le atragem în viaţa noastră. Ca şi celelalte lucruri şi fenomene care ne înconjoară şi cuvântul are două părţi pe care i le putem atribui: influenţa pozitivă şi influenţa negativă.

Vibraţiile pozitive ale cuvântului

Având o încărcătură energetică enormă, cuvintele vibrează, după cum susţin specialiştii, pe anumite note. Aşa se face că ele crează vibraţii plăcute sau neplăcute. Pentru a beneficia de vibraţiile pozitive ale cuvintelor, ar trebui ca în vocabularul fiecăruia dintre noi să existe numai expresii pozitive, cu încărcătură emoţională benefică psihicului nostru. Şi nu e deloc de neglijat un astfel de exerciţiu. De-a lungul timpului au existat, numeroşi oameni de ştiinţă care au demonstrat că pentru a vindeca o boală e nevoie, înainte de orice tratament, de o stare psihică sută la sută pozitivă, creată bineînţeles cu ajutorul cuvintelor. Astfel, statisticile au demonstrat că bolnavii care gândeau pozitiv şi-şi repetau zilnic că vor fi sănătoşi, se vor vindeca şi vor scăpa de boală, au avut rezultate imediate, contrar celor care gândeau negativ. Cuvintele pozitive creează o autosugestie la care creierul răspunde şi comandă începerea luptei pentru refacerea organismului. În acest sens, se pot face câteva exerciţii:

1.Încercaţi timp de o săptămână un exerciţiu simplu. În fiecare dimineaţă, după ce vă spălaţi, uitaţi-vă în oglindă şi spuneţi-vă cu voce tare: Sunt fericit, sunt sănătos şi am o viaţă frumoasă.

fericirea_mea

2.Dacă suferiţi de o boală sau problemele cu care vă confruntaţi zi de zi, v-au acaparat viaţa, puteţi începe să folosiţi zilnic, următoarele cuvinte: Cu fiecare zi ce trece mă simt din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere.

Cu câţiva ani în urmă, medicul german Ryke Hamer, a dezvăluit lumii întregi că pacienţii lui care sufereau de cancer s-au vindecat doar prin prisma conversaţiilor. Nu făcea nimic magic, în afara faptului că le explica logic şi raţional despre strânsa legătură dintre starea mentală şi boală. Practic, cu ajutorul cuvintelor, medicul îi ajuta să-şi exprime apăsările şi să se elibereze de şocul emoţional care, după spusele lui, declanșeanză apariţia cancerului.

Un alt caz celebru, care a făcut înconjurul lumii este cel al doctorului Ihaleakala Hew Len, un psiholog Hawaiian care a reuşit să surprindă lumea medical prin vindecarea pacienţilor săi. După ce a fost angajat la Spitalul de Stat din Hawaii, bolnavii psihici, care comiseseră crime abominabile şi erau internaţi în secţii de maximă securitate, au început să se vindece. După doar câteva luni, agresivitatea pacienţilor, care erau ţinuţi încătuşaţi, a scăzut foarte mult. De asemenea, doza medicaţiei a fost redusă şi chiar sistată în cazul unora. După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsă de pacienţi violenţi. Metoda lui, bazată pe terapia prin cuvinte a fost una extreme de simplă: a repetat încontinuu cuvintele:

,,Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă. Mulţumesc! Te iubesc! Îmi pare rău pentru că te-am făcut ostatic al gândurilor mele şi fiindcă, prin negativismul gândurilor mele, ţi-am influenţat în mod distructiv comportamentul”.

influenta pozitiva

Principiul aplicat de Dr. Len se găseşte şi în creştinism. Prin iertare, oamenii ajung să se desprindă de trecut şi îşi permit să se raporteze la viaţă fără resentimente şi gânduri distructive.

Vibraţiile negative ale cuvintelor

Trecând de cealaltă parte a baricadei, cuvintele pot face şi mult rău. Pot atrage la fel de bine şi energii negative, precum le atrag şi pe cele pozitive. Este de ajuns să facem un simplu exerciţiu de memorie. Cu siguranţă, ţi s-a întâmplat ca cineva să rostească obsesiv cuvinte precum, rău, inutil, imposibil, boală, sau expresii: nu e bun de nimic, nu ştiu să fac nimic, mă doare, sufăr îngrozitor. După o discuţie cu o persoană care rosteşte des expresii negative, cu siguranţă ai simţit încărcătura negativă, precum şi o stare de rău, de oboseală.

Astfel, spus Cuvântul are o putere nemaipomenită asupra noastră, asupra psihicului dar şi a fizicului, putere pe care ar trebui să o folosim mai des. Să nu uităm, că prin Cuvânt, Dumnezeu ne-a dat un instrument cu o însemnătate enormă pentru evoluţia noastră şi că el nu trebuie privit numai ca un simplu instrument de comunicare.

Surse:“Cuvinte care vindecă. Ce poţi spune când nu ştii ce să spui”, Nance Guilmartin, Editura Trei „Cuvântul Vostru Este o Bagheta Magică” Florenca Scovel Shinn, Editura Leda http://www.joycemeyer.org/articles/ea.aspx?article=healing_scriptures 

astrograma completa

2 gânduri despre „Cuvântul şi puterea lui vindecătoare

  1. Totul porneşte de la creier. Dacă gândim negativ despre noi şi despre alţii, e de la sine înţeles că ne vom simţi rău. Se poate spune acelaşi lucru şi despre partea bună. De aceea, trebuie să învăţăm să gândim de 10 ori înainte de a vorbi. Nu este greu – ne trebuie doar puţin exerciţiu, optimism şi încredere în forţele proprii.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s