Remedii pentru suflet: Compasiunea si Iertarea


Compasiunea si iertarea ar trebui sa ne locuiasca sufletul mereu, ar trebui sa faca parte din revizuirea psiho-spirituala a noastra, a tuturor, ar trebui sa fie responsabilitati sociale Am auzit, din ce in ce mai des folosit, in ultima perioada, cuvantul “compasiune”, dar cei mai multi dintre care il folosesc se raporteaza la compasiune ca si la mila.

compasiunea provine

„Mila este, uneori, o indemanatica prevedere a nenorocirilor ce ne pandesc; ajutam pe altii pentru ca si ei sa ne ajute in imprejurari asemanatoare. Clementa este, aparent, o varietate a milei. In realitate, ea se practica uneori din vanitate, alteori din lene, adeseori din frica, si aproape intotdeauna din toate aceste trei motive laolalta.” Francois de la Rochefoucauld

Ce spun psihologii despre mila?

Rezultatele unor studii referitoare la adevaratul motiv al manifestarii milei au demonstrat ca pentru fiintele umane este neplacut sa-si vada semenii suferind, motiv pentru care atunci cand acordam ajutor, incercam, de fapt, sa facem sa dispara sentimentul neplacut pe care ni-l provoaca durerea altora… Unul dintre cele mai cunoscute modele ale comportamentului de intrajutorare se bazeaza pe ideea ca indivizii intervin intr-o situatie de urgenta pentru ca aceasta declanseaza o stare neplacuta de care ei incearca sa scape.

Deci, adevarata sursa a empatiei, mila, respectiv comportamentul de ajutorare, sunt menite sa reduca starea de disconfort psihic, iar un astfel de comportament nu este deloc altruist, fiind declansat mai degraba de interesul personal…Conform rezultatelor acestor studii, acea mila de fapt o simtim pentru noi insine, fata de potentialul psihic negativ pe care il poate starni situatia fata de care credem ca manifestam mila: vederea unui cersetor, oameni neputinciosi in jurul nostru, situatii-limita cu care se confrunta semeni de ai nostri.

Compasiune (Adina Amironesei blog)

  • „Daca vrei ca cei din jurul tau sa fie fericiti, arata-le compasiunea ta. Daca vrei ca tu sa fii fericit, arata-ti tie compasiune.” Dalai Lama

Daca intelegem la nivel de suflet suferinta din noi, singuratatea, teama, confuzia, contradictiile din inimile noastre, conflictele noastre interioare si cele exterioare, vom putea sa intelegem prin empatie si problematica celor din jurul nostru.

Cate ceva despre iertare…

In realitate, nivelul spiritual al unei persoane se vede in iubirea si compasiunea sa, in modul in care intelege ca prin ganduri, comportament, atitudini, poate rani copilul interior al celor din jurul sau, doar pentru ca si copilul sau interior, la randul sau, a fost ranit de catre persoane semnificative pentru el, in momente delicate din primii ani de viata si inca de atunci a hotarat ca va reactiona prin manie sau suparare ori de cate ori cineva intra pe teritoriul sau si nu ii respecta „regulile”, convingerile, prejudecatile, ideile despre lume si viata, punctele sale de vedere…

Cred ca iertarea adevarata incepe cu iertarea celor care ne-au ranit atunci, fara sa vrea, in incercarile lor de a fi indeajuns de buni, in primii nostri ani de viata… abia atunci ii vom putea ierta pe cei care ne ranesc sau ne fac sa suferim mai tarziu, cu atat mai mult cu cat pot fi persoane semnificative pentru noi. Daca vom reusi sa trecem de acest punct, probabil vom invata sa nu mai reactionam prin suparare, manie, revolta, izolare sau chiar retragere si vom incerca sa nu mai fugim de noi si nici de persoanele semnificative pentru evolutia noastra spirituala, vom intelege ca ne-au ranit fara sa vrea.

Problemele pe care le traversam cu totii, lectiile de viata la care suntem supusi, nu sunt nici mai grele, nici mai usoare decat ale majoritatii dintre noi, trebuie doar sa fim mai blanzi in a ne evalua pe noi si rolurile pe care le avem in situatiile de viata in care suntem implicati.iertarea

Fata de problemele celor din jur putem manifesta trei feluri de atitudini egoiste sub forma caritatii, negandindu-ne ca ele de fapt nu inseamna compasiune. Egoismul care se manifesta sub forma de caritate imbraca trei forme:

  • · In prima forma de egoism, imi ofer placerea de a-mi face pe plac – si aici este vorba despre egocentrism;
  • · In a doua forma de egoism, imi ofer placerea de a le face altora pe plac – si aici vorbim despre egoism intr-o forma a sa rafinata dar si foarte periculoasa, intrucat putem ajunge sa credem ca „suntem intr-adevar grozavi”;
  • · In a treia forma de egoism, faci ceva bun ca sa nu te simti prost, traind un sentiment neplacut, nu un sentiment de bine – ca atunci cand nu ai curaj sa spui ca vrei sa fii lasat in pace, din teama ca ceilalti nu ne vor mai placea.

Ce este compasiunea?

Altruismul este, de fapt, un interes personal mascat sub forma caritatii, in timp ce caritatea sub forma de serviciu dezinteresat reprezinta adevarata compasiune. Daca analizam momentele in care am manifestat mila, vom observa ca am facut lucruri bune, dar ca am actionat mecanic. Iar daca vom face aceste observatii, vom vedea prin noi. Doar asa vom vedea prin toata lumea, si vom intelege ce a stat la baza actelor de caritate pe care cei din jur le fac, urmarindu-si propriul egoism, fie in forma mai bruta, fie in mod mai rafinat. De aici putem intelege ca avem nevoie sa invatam ceva nou despre compasiune, despre iubirea fata de noi insine, care nu inseamna in mod necesar narcisism si nici egoism, asa cum este unanim acceptata ideea de egoism.

  • „Compasiunea nu este o atitudine religioasa, este o atitudine umana, nu este un lux, dar este esentiala pentru linistea noastra si pentru stabilitatea mentala, este esentiala pentru supravietuirea rasei umane.” Dalai Lama

Sunt situatii in care manifestarea compasiunii – fata de noi in sine si fata de cei din jur – presupune iertarea – care este in acelasi timp proces si atitudine. Prin iertare incercam, atat cat putem, sa transformam suferinta creata de propriile greseli sau indusa de cei din jur, in evolutie psiho-spirituala. Putem incepe sa vindecam copilul interior fie printr-o introspectie atenta, fie prin meditatii ghidate, fie prin intalniri terapeutice, pe parcursul carora “vedem” amintirile-ecran – amintirile din copilarie care raman gravate in suflet, cu o intensitate particulara, in ciuda unui continut aparent neinsemnat.

Silhouette of mother kissing child on head

Sunt scene care raman in suflet ca amintiri indiferente, pana cand ceva din actualitate le pune intr-o alta lumina, starnind si alte amintiri refulate pana atunci, dar, care, evocate prin auto-analiza, meditatie si terapie, fac posibila vindecarea copilului interior al fiecaruia. Ego-ul nostru are nevoia de a judeca in permanenta propria persoana si pe cei din jur. Cum ar fi daca am privi la propria persoana, atunci cand greseste sau raneste pe cineva, cu mai multa compasiune? Ar trebui sa invatam sa ne privim aceasta latura a noastra din perspectiva mai putin critica si sa intelegem ca de multe ori neatentia sau durerea noastra provoaca suferinta celor din jur, iar comportamentul afisat nu inseamna neaparat si intentia de a rani.

Reusind sa ne privim cu compasiune pe noi insine, vom putea sa ne iertam, privind persoana care actioneaza dincolo de propriile actiuni sau comportamente. Ce inseamna acest lucru? Inseamna acceptarea propriei umbre si deschiderea drumului catre auto-cunoastere si de intelegere si acceptare a celorlalti. Inseamna renuntarea la etichetele „victima” si „agresor” si la „cel caruia i s-a gresit” si „cel care a gresit”.

Din aceasta perspectiva putem intelege si comportamentul neplacut pe care altii l-au afisat fata de noi in forme diferite si care ne-a ranit. Daca am putea sa intelegem durerea profunda care a generat actiunile celor din jur fata de noi, atunci ne aflam intr-un punct de compasiune si iesim din rolul de victima. Iertarea nu cere sa ne imprietenim cu cei care ne-au ranit peste limita intelegerii noastre, dar presupune renuntarea la a-i eticheta pe cei din jur drept „agresori”; este o stare mentala care da nastere altor actiuni, nefiind definita de acestea.

In budism exista ideea conform careia suferinta exista pentru ca noi sa invatam compasiunea. Daca vom aprofunda aspectele presupuse de suferinta si cele presupuse de compasiune, vom invata sa ne iertam pe noi insine pentru ranile cauzate altora si noua insine, si pentru a-i absolvi pe cei din jur pentru ranile pe care consideram ca ni le-au facut. Fara greseala celuilalt, nu am invata lectia compasiunii – iertarea.Mountain_Buddha

Cele doua perechi de contrarii sus-mentionate sunt cele doua fatete ale aceleiasi monede si trebuie sa existe impreuna pentru ca iertarea sa se poata manifesta, pentru ca judecata sa inceteze, prejudecatile sa fie inlaturate si viata sa fie privita ca o Unitate. Iertarea ne ajuta sa scapam de etichetele „mai bun’’ sau „mai rau” si sa nu ne mai identificam cu niciuna dintre fatetele monedei – „agresor” sau „victima”.

Intelegand ce inseamna iertarea, vom depasi nivelul psihologic la care ne situam in momentul in care am simtit frustrare, dispret, suferinta, ura, dorinta de razbunare, invidie etc. Schimband perspectiva din care privim faptele cuiva care ne-a provocat durere, trauma, suferinta, ne putem considera parteneri de invatatura, indiferent daca „agresorul” ne arata ca regreta sau nu, indiferent de ce invata el din incidentele generate, indiferent cat de rapid sau incet invata. Iertarea este o optiune care ne apartine doar noua si nu este conditionata de comportamentul celorlalti. Daca vom conditiona insa iertarea, nu vom putea iesi din tiparul „victimei” si deci evolutia psiho-spirituala va ramane blocata la acest nivel.

  • „Lipsa iubirii fata de noi insine inhiba compasiunea fata de cei din jur. Daca ne vom imprieteni cu noi insine, nu va mai fi nici un obstacol in a ne deschide inima si mintea catre cei din jur.” Anonim

Ambele laturi ale iertarii – a noastra si a celorlalti – incep cu recunoasterea faptului ca mentinem starea de lucruri si ca, indiferent de rolul celorlalti in situatia cu care ne confruntam, suntem responsabili de ce facem cu supararea si cu trauma noastra.

Psihologul Joan Borysenko ne propune sase pasi pentru iertarea propriei persoane si sase pasi pentru iertarea celor care ne-au ranit.

Pasi pentru iertarea propriei persoane:

1. Asumarea responsabilitatii faptelor
2. Marturisiti-va natura greselilor: Divinitatii, voua insiva si altei persoane apropiate
3. Depasirea momentului de deprimare prin cautarea partii bune a lucrurilor
4. Fiti dispusi sa faceti imbunatatiri acolo unde este posibil, atata timp cat cat puteti face aceasta fara a va rani pe voi sau alte persoane
5. Cereti ajutorul Divinitatii
6. Intrebati-va ce ati invatat

Pasi pentru iertarea celor care ne-au provocat suferintele:

1. Sa recunoastem ca suntem responsabili pentru mentinerea supararii
2. Sa ne marturisim intamplarea noua insine, Divinitatii si altei persoane apropiate
3. Sa cautam partile bune din noi si din ceilalti
4. Sa ne gandim daca exista ceva ce putem sa facem
5. Sa cerem ajutorul Divinitatii
6. Sa meditam la ce am invatat

  • „Existenta umana este bazată pe doi stalpi, compasiune şi cunoastere. Compasiunea fara cunoastere este ineficienta; cunoasterea fara compasiune este inumana.”  Victor Weisskopf

Mentinand supararea, nu reusim nici sa ne iertam pe noi si nici sa ne asumam responsabilitatea pentru partea noastra de vina sau, daca vina apartine exclusiv celorlalti, ramanem blocati in „mandria moralista” si nu ne mai putem deplasa spre compasiune si spre iertare. Nimeni altcineva in afara de noi nu este raspunzator pentru supararea sau pentru mania noastra. Este posibil ca atitudinea celorlalti sa ne precipite emotiile, dar noi suntem singurii responsabili de modul in care reactionam. Trebuie sa ne acceptam „dreptul de proprietate”, cat si responsabilitatea tuturor reactiilor generate de suparare, indiferent de cauza care le-a precipitat.buddha_caracter_4702

Ne simtim „cu un cap mai sus”, ceea ce inseamna ca ceilalti sunt „cu un cap mai jos”, pozitii din care iertarea nu este posibila. Nu trebuie sa nu ne pese de comportamentul celorlalti, dar a-i condamna ca persoane inseamna ca le mentinem starea de vinovatie si blocam drumul spre iertare. Ramanand in starea de manie, de suparare, nu ne vom da seama ca provocam singuri aceasta stare printr-un proces care poate sa se desfasoare sub controlul direct al vointei. Pentru cei care obisnuiesc sa-i condamne pe ceilalti pentru propriul egoism, pentru propria nerabdare sau pentru ostilitate, aceasta afirmatie ar putea fi deranjanta.

Afirmatii de genul „ma enervezi atunci cand…” sau „m-a deranjat atunci cand tu…”, sugereaza faptul ca cealalta persoana detine controlul emotiilor noastre si ca nu noi suntem raspunzatori de emotiile pe care le exteriorizam. Cei mai multi dintre noi se multumesc sa adopte calea cea mai usoara: aceea de a-i condamna pe cei din jur pentru propriile noastre greseli.

  • „Viata este atat de complexa si subtila, incat nu se poate sa decizi atat de usor ca tu ai dreptate si cineva greseste. De fapt, cine are un pic de intelegere va sti sa nu cada niciodata in capcana de a fi corect.” Osho

E adevarat ca pozitia de superioritate este seductiva si ne poate face sa ne simtim bine, insa nu ne va placea pozitia de inferioritate pe care o vom constata cu alte ocazii. Cele doua pozitii exista in sistemul de valori al fiecaruia dintre noi, dar aici ne situam in zona judecarii celorlalti carora le aplicam aceasta scala valorica.

  • „Cu judecata cu care judecati, veti fi judecati si cu masura cu care masurati, vi se va masura.” IsusChristusBuddha

Daca vom putea renunta la tentatia de a ne judeca semenii vom transcende atasamentele fata de lauda si de critica, ceea ce nu inseamna lipsa de discernamant: de exemplu, daca iertam un sot violent, nu inseamna ca trebuie sa ne casatorim din nou cu el. Daca iertam un prieten care ne-a ranit sentimentele, nu vom ignora faptele, ci sa le discutam, pentru a intelege ce anume a produs rana.

Buddha compara mandria moralista cu un „carbune incins pe care il luam si il aruncam altcuiva, doar pentru a ne arde tot noi” si ne mentine prizonierii propriei manii.

  • “Trebuie sa aratam compasiune fata de toate fiintele, bogate sau sarace, in acelasi mod; fiecare sufera in felul sau. Unele sufera prea mult, altele prea putin.” Buddha

A simti compasiune pentru cineva inseamna a nu privi cu judecata, a nu privi de sus, a intelege ca tot insistand sa il pui pe drumul cel bun e posibil sa te pui de-a curmezisul lectiilor de viata pe care persoana respectiva le are de asimilat, chiar daca sunt grele, dificile, sau par imposibile si de neacceptat. Poate ni se pare noua ca ceilalti fac greseli in relatia cu noi – dar daca greselile lor ne duc, ulterior, spre lectii de care avem nevoie in evolutia noastra pentru a ne crea apoi puncte de echilibru? Poate e bine atunci cand apare tentatia judecarii celorlalti sa ne adresam cateva intrebari: “Cine suntem noi sa emitem judecati de valoare despre cei din jur si comportamentul lor? Cine suntem noi ca sa-i schimbam pe altii?”

Sunt situatii de viata cand ar trebui sa realizam ca nu este de datoria noastra sa ii punem pe ceilalti pe drumul cel bun; nu inseamna ca suntem indiferenti la problemele lor si ca suntem lipsiti de suflet; am fi mult mai lipsiti de suflet daca am impune evolutia sau sistemul nostru de referinta, punandu-ne in calea lectiilor de viata ale celor care aparent gresesc fata de noi si tinandu-i blocati in relatia cu noi, chiar si prin pozitia de „agresor” pe care tot noi le-o oferim.

Care sunt limitele implicarii in problemele celorlalti?

Cand ne implicam mai mult decat ne este permis in problemele generate de ceilalti, de fapt ii oprim din cresterea lor spirituala, adesea ii trimitem inapoi, ii regresam la nivele anterioare din aceasta cauza. Pentru ca ii oprim din crestere si din invatare, cream singuri o situatie in care ei trebuie sa se intoarca pentru inca o „runda”. Cu alte cuvinte, ii fortam sa repete tipare comportamentale si de gandire cu care au venit deja in relatia cu noi, dobandite anterior prin acelasi gen de comportamente.

In spiritualitate exista legea karmei – legea cauzei si efectului. Ce facem cu aceasta lege? Uneori se pare ca ne tot opintim in drum pentru evolutia altora, si legea asta iti arata clar cand nu mai esti lasat sa faci asta, ca sunt situatii cand chiar nu esti lasat sa oferi mai mult decat ai oferit.

tumblr_static_karmasw3

Si atunci ce se intampla cand intervii unde nu e nevoie de tine – in afara de faptul ca esti sleit de puteri, lucru vizibil, apar dezechilibre energetice, tensiuni, apoi blocaje emotionale, sau chiar organice, apoi diverse boli, aparent usurele, suportabile, putem prelua asupra noastra ceva de care nici nu suntem constienti ca ni se poate intampla.Implicarea in exces nu inseamna neaparat mai multa compasiune sau mai multa intelegere. Revenind la karma – nu stim ce lectii si-a dat fiecare suflet inainte de a veni pe aici… Indiferent cat de mult ne doare ce se intampla cu cei la care tinem sau am tinut, sunt lectiile lor, doar ale lor. Rolul nostru in lectiile lor de viata exista dar are si un final dincolo de care nu mai suntem lasati sa-l jucam. Si Cineva de Sus stie mai bine de ce.

  • „Daca il iubesti pe Isus, pe oricine vei cunoaste, il vei vedea exact asa cum este, vei vedea persoana concreta si potentialul pe care il are aici si acum. Si vei iubi acea persoana, o vei ajuta sa devina orice poate sa devina. Nu te vei astepta la nimic altceva. Toate asteptarile sunt condamnari, toate asteptarile sunt negari si respingeri. Vei darui dragostea ta – pentru nicio rasplata, pentru niciun rezultat. Pur si simplu vei oferi ajutor,  fara sa ai viitorul in minte.” Osho

Indiferent daca ne raportam la calea de mijloc din budism si la idealul de iubire divina, sau la idealul crestin agape – iubirea fata de dusmani – este vorba tot despre iertare, despre compasiunea manifestata.

  • „Compasiunea nu are motivatie, nu are niciun tel, asa cum are dorinta; compasiunea este dragostea ajunsa la maturitate” Osho

Mai mult, lectia pe care o are fiecare de invatat este iubirea sub toate formele ei, iar profesorul este insasi suferinta. Functia suferintei este de a ne extinde capacitatea emotionala, astfel incat, dupa ce s-a consumat experienta suferintei si ne-am eliberat de ea, dupa ce am invatat mesajul ei despre acceptare, toleranta, iubire – sa avem o capacitate mai mare de a simti iubirea celor din jur, in toate formele ei, de a atrage iubire si de a-i intelege toate formele sub care se manifesta.Compasiune (Adina Amironesei)

Adaug in cutia virtuala a acestui dar spiritual, o dovada de compasiune in rugaciunea Sfantului Francisc de Assisi, a carui bunatate este bine cunoscuta:

„Doamne, fa-ma pe mine instrumentul pacii Tale,
Lasa-ma sa seman iubire acolo unde este ura,
Iertare acolo unde este nedreptate,
Credinta acolo unde este indoiala,
Speranta acolo unde este disperare,
Lumina acolo unde este intuneric,
Bucurie acolo unde este intristare. O, Creatorule Divin,
Ingaduie-mi sa ma straduiesc mai mult
Nu sa fiu alinat ci sa alin,
Nu sa fiu inteles ci sa inteleg,
Nu atat sa fiu iubit cat sa iubesc,
Pentru ca numai daruind primim,
Numai iertand suntem iertati.”

Desi nu este un proces usor iar lumea e grabita si nu mai are timp pentru asa ceva, mi-as dori sa trecem in fiecare zi printr-o „revizie spirituala”, nu doar in perioada sarbatorilor sau in jurul altor date de peste an, semnificative din punct de vedere religios – doar asa vom vedea cum compasiunea se multiplica, doar asa vom oferi modele bune celor din jurul nostru si generatiilor care vin din urma, doar asa ceilalti pot intelege ca ceea ce s-a petrecut cu noi se poate petrece si cu ei.

autor-Mona Georgescu-Psiholog
http://www.damaideparte.ro

Un gând despre „Remedii pentru suflet: Compasiunea si Iertarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s