Despre cunoasterea lui Dumnezeu

Cele opt aspecte sub care Dumnezeu poate fi experimentat sunt: lumina, sunetul, pacea, calmul, dragostea, bucuria, înţelepciunea şi puterea. Dacă îl vom experimenta pe Dumnezeu ca lumină, în timpul meditaţiei vom avea o stare de calm mental, purificându-ne şi clarificându-ne mintea. Cu cât o fiinţă se concentrează mai mult asupra luminii interioare, cu atât mai mult ea va percepe lucrurile ca fiind formate din lumină.

Atunci când îl experimentăm pe Dumnezeu sub formă de sunet intrăm în comuniune spontan cu Sfântul Duh, sau cu AUM, vibraţia cosmică primordială. Când eşti cufundat în AUM, nimic nu te mai poate tulbura. AUM conduce mintea dincolo de iluzia existenţei umane în purul cer al Conştiinţei Divine.

Pacea este experienţa pe care o trăim chiar la începutul practicii noastre meditative. Pacea, asemeni unei cascade de apă cristalină, purifică mintea de toate anxietăţile şi grijile, transmiţându-ne o stare de bine paradisiacă.

Calmul este o altă experienţă divină. Acest aspect a lui Dumnezeu este mult mai dinamic şi mult mai puternic decât cel al stării de pace. Calmul dăruieşte aspirantului puterea să depăşească toate obstacolele vieţii sale. Chiar şi în afaceri, persoana care poate rămâne calmă în toate situaţiile, va fi invincibilă.

Dragostea este un alt aspect a lui Dumnezeu, dar nu dragostea personală, ci dragostea infinită. Cei care trăiesc într-o stare egotică se gândesc la dragostea impersonală ca la ceva rece şi abstract. Dar dragostea divină absoarbe totul şi oferă o stare de beatitudine infinită. Este impersonală datorită faptului că rămâne neatinsă de dorinţele egoiste. Unitatea pe care o găsim în dragostea divină nu poate fi experimentată decât de suflet şi este inaccesibilă ego-ului.

Bucuria este un alt aspect a lui Dumnezeu. Această bucurie divină este egală cu milioane de bucurii umane la un loc. Analogic vorbind, dorinţa de a experimenta fericirea omenească în locul celei divine am putea-o compara cu situaţia în care o fiinţă îşi consumă din timp şi energie pentru a căuta să aprindă o lumânare în plină zi cu soare. Bucuria divină ne îmbrăţişează etern, dar oamenii consideră că pentru a trăi o stare de bucurie, trebuie să se focalizeze asupra lumii materiale. Bucuria divină este o realitate strălucitoare. În faţa ei toate bucuriile lumeşti pălesc.

Înţelepciunea este discernământ spiritual, fiind în totalitate diferită de înţelegerea intelectuală. Inteligenţa umană se distinge de înţelepciunea divină prin faptul că ea se raportează la lume indirect, din exterior. Savantul, de exemplu, efectuează cercetări asupra atomului. Yoghinul devine atom. Percepţia divină are ca punct de pornire interiorul. Doar din interior un lucru poate fi cunoscut în esenţa sa adevărată.

Iar în final, puterea este aspectul lui Dumnezeu care creează şi menţine Universul. Imaginează-ţi ce putere trebuie să existe ca să poată să fie manifestate toate aceste galaxii. Maeştrii spirituali manifestă o parte din această putere în anumite situaţii din viaţa lor, atunci când este cazul. Expresia „Isus cel blând” nu descrie decât o parte a naturii lui Isus. Forţa sa transpare atunci când îi ceartă pe comercianţii din templu. Încearcă să realizezi magnetismul şi puterea de care a trebuit să dea dovadă pentru a-şi impune părerea în faţa tuturor acelor oameni, care erau atât de înrădăcinaţi în dorinţele şi obiceiurile lor, autorizate, de altfel, şi de tradiţie. Oamenii sunt adeseori terifiaţi de puterea ce iradiază din viaţa sfinţilor. Nu uita nici o clipă că nu poţi păşi pe calea ce conduce la Dumnezeu dacă nu eşti puternic interior. Dintre toate celelalte atribute ale Divinului, puterea poate fi unul dintre aspectele care exercită cea mai mică atracţie asupra minţii tale, dar este important să realizezi că puterea infinită este o parte a naturii divine din tine.

Indiferent de ce aspect divin experimentezi în meditaţie, nu te închide niciodată în mintea ta limitată, ci urmăreşte să expansionezi această experienţă la infinit.

• Trăieşte în această lume ca un musafir. Adevăratul tău cămin nu este aici. Chiar dacă actul casei în care trăieşti este pe numele tău, cui a aparţinut el înainte ca tu să-l cumperi şi cine-l va avea după moartea ta? Această existenţă nu este decât un refugiu, o scurtă etapă în lungul voiaj care te conduce către Dumnezeu Tatăl. Consideră-te un invitat pe Pământ.

Atâta timp cât eşti aici musafir, încearcă să fii cât mai agreabil. Urmăreşte să acţionezi cât mai bine şi cât mai responsabil, ai grijă de tot ceea ce Dumnezeu îţi pune la dispoziţie şi nu uita nici o clipă că sunt ale Lui şi nu ale tale.

Ce inconştienţi sunt oamenii când îşi irosesc timpul pentru a-şi îmbuiba corpul, a acumula bogăţii şi a ajunge să aibă maximum de posesiuni. În momentul în care vor muri, vor trebui să lase totul în urma lor. Ei se pierd în scuze interminabile: „Nu am timp să meditez”, spun ei, „trebuie să mă duc la toate acele întâlniri de afaceri”. Dar uită că, atunci când Dumnezeu îi va chema la El, vor fi obligaţi să întrerupă toate aceste angajamente. Moartea este singurul „angajament” ce nu poate fi anulat.

De ce să pierzi atunci atâta timp cu lucruri efemere? Cât de orb eşti. Trezeşte-te! Dacă Dumnezeu te cheamă, trebuie să laşi în urmă toate plăcerile sau durerile acestei lumi.

„Caută-mă”, îţi spune El. „Şi vei găsi în Mine bucuria imperisabilă pe care tu o cauţi de atâta timp în valurile impermanenţei. Tot ceea ce tu ai dorit, de-a lungul a nenumărate încarnări, nu vei găsi decât în Mine, pentru totdeauna.”

• Consideră întotdeauna că nu aparţii nimănui şi că nimeni, de fapt, nu îţi aparţine. Tu eşti în trecere pe acest Pământ şi adevăratul motiv pentru care eşti aici este foarte diferit de cel pe care tu îl crezi.

Familia ta consideră că îi aparţii, dar dacă vei muri şi vei renaşte la vecinii tăi, crezi că te va recunoaşte? Şi prietenii tăi cred că le aparţii, dar dacă vor exista mici neînţelegeri între voi, câţi îţi vor rămâne loiali? Oamenii spun că îşi iubesc aproapele, dar ei nu se iubesc decât pe ei înşişi. De fapt, ei îi iubesc pe ceilalţi numai în măsura în care aceştia le fac pe plac. Adevărata iubire este atunci când, chiar cu preţul unui sacrificiu personal, îţi face plăcere să poţi genera fericire fiinţei iubite. Oare câte fiinţe iubesc astfel? Foarte puţine! Şi câte dintre ele sunt la rândul lor iubite? Şi mai puţine.

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

• O regulă de aur pe care trebuie să o urmezi întreaga viaţă este să păstrezi starea de martor în tot ceea ce se întâmplă. Ca să înţelegi mai bine ceea ce vreau să-ţi spun îţi voi da următoarele exemple.

Indiferent de ceea ce tu percepi, fii conştient că există o realitate mult mai vastă, care în această clipă îţi scapă.

Indiferent de persoana cu care tu vorbeşti, imaginează-ţi că există o fiinţă invizibilă pentru cel care nu este receptiv la realitatea subtilă, care îţi vorbeşte prin intermediul acelei fiinţe.

Indiferent de acţiunea pe care o realizezi, urmăreşte să percepi o altă prezenţă alături de tine care te priveşte, te ghidează şi-ţi dăruieşte putere. În momentul în care priveşti în ochii oamenilor, fii conştient că primeşti prin intermediul privirii lor un mesaj de la Dumnezeu.

Orice eveniment din viaţa ta priveşte-l detaşat cum se derulează şi întreabă-te ce vrea Dumnezeu să te înveţe din această experienţă. Indiferent de ceea ce se întâmplă, priveşte viaţa fără ataşament. Poartă-te asemeni oamenilor inteligenţi care merg să vizioneze un film. Cu cât intriga este mai plină de suspans, cu atât mai sigur spectatorii la final vor spune:” Ce film extraordinar!” Dacă filmul are un deznodâmânt tragic, ei pot trage anumite învăţăminte, pe care după aceea le aplică în propria lor viaţă. Sau dacă eroul se va afla în situaţii stânjenitoare, ei vor râde de starea lui de încurcare. Dar oare, când vor fi ei înşişi în situaţii jenante, câţi dintre ei vor fi capabil să râdă cu umor; sau când vor trece printr-o situaţie dramatică, câţi dintre ei se vor gândi că au ceva de învăţat din aceasta? Nu mulţi, cu siguranţă. Filozofia lor de viaţă se rezumă atunci la expresia cunoscută: „Mai bine să aibe alţii probleme, nu eu.” Fii detaşat de tot ceea ce îţi poate aduce viaţa, bun sau rău.

Având o astfel de atitudine te vei elibera progresiv de identificarea cu această lume de vis, pentru a deveni în final conştient de fuziunea ta cu Creatorul.

• Un vizitator l-a întrebat pe Paramahansa Yogananda: „Este necesară renunţarea pe calea spirituală?” „Da”, i-a răspuns Maestrul. „Indiferent dacă o fiinţă este căsătorită sau trăieşte singură, ea trebuie să simtă că în inima sa este dăruită celui Preaiubit, Cel care sălăşluieşte în templul inimilor noastre. Renunţarea înseamnă înainte de toate non-ataşament. Nu existenţa ta exterioară are importanţă în ochii lui Dumnezeu, ci cum trăieşti în inima ta. Fă din inima ta un templu şi din dragostea ta pentru Dumnezeu, veşmântul tău.”

• Să nu gândeşti niciodată că lucrurile îţi aparţin. De fiecare dată când văd o fiinţă care are nevoie de ceva ce îmi aparţine, îi dăruiesc acel lucru cu bucurie.

• Dacă doreşti să simţi pe Dumnezeu cum te ghidează în întreaga ta viaţă, nu pierde timpul vorbind prea mult. Liniştea este altarul Spiritului.

• Atunci când eşti în compania celorlalţi, fii alături de ei cu toată fiinţa ta. Dar în clipa când rămâi singur, fii doar cu Dumnezeu. Şi fă tot posibilul să petreci cât mai mult timp cu El.

• Solitudinea este preţul evoluţiei.

• Este foarte important mediul în care trăieşti. Dacă îţi laşi haina într-o cameră în care oamenii fumează, după câteva ore ea va mirosi a fum. Dacă o laşi în mijlocul unei grădini, ea va aduce miros de aer proaspăt şi de flori în casă. La fel se întâmplă şi cu mintea; ea se impregnează cu vibraţiile celor din jurul tău. Dacă vei trăi alături de pesimişti vei deveni tu însuţi un pesimist.

Dar dacă vei trăi alături de oameni veseli şi fericiţi, în timp te vei transforma şi tu într-o fiinţă veselă şî fericită. Mediul înconjurător este adeseori, din păcate, chiar mai puternic decât voinţa ta. A sta alături de oameni fără a le absorbi deloc gândurile, sau doar într-o mică măsură, necesită o mare putere spirituală.

Începătorii pe calea spirituală ar trebui să fie foarte atenţi în ce mediu trăiesc. Ei ar trebui să trăiască alături de alte fiinţe care doresc să evolueze spiritual şi să evite compania fiinţelor orientate materialist şi a fiinţelor egotice. În mod special trebuie să evite fiinţele care sunt orientate negativ.

Adeseori, pentru evoluţia unei fiinţe, compania în care trăieşte este de maximă importanţă, determinând acea fiinţă să devină un păcătos sau un sfânt.

• Laptele gras se transformă în unt şi pluteşte deasupra apei. Laptele obişnuit se amestecă cu apa, diluându-se.

La fel, când mintea umană s-a transformat în „untul” realizării de Sine, nu mai este afectată de influenţele lumeşti.

Discipolii obişnuiţi trebuie să îşi aleagă compania cu grijă. Pe cât posibil, ei trebuie să evite mediile care sunt incompatibile cu aspiraţia lor de a-L găsi pe Dumnezeu.

• Viaţa este plină de suişuri şi coborâşuri. Dacă îţi vei lăsa sentimentele să urmeze valurile diferitelor situaţii ale vieţii, nu vei atinge niciodată starea de calm interior, esenţială pentru a reuşi să progresezi spiritual. Din acest motiv, este foarte bine să nu reacţionezi emotiv, sub impulsul unor stări de moment. Urmăreşte să te detaşezi de atracţii şi repulsii.

O minunată regulă de viaţă care te va ajuta să depăşeşti numeroase situaţii dificile constă în a avea întotdeauna simţul umorului.

• Când în cei din jurul tău vei vedea numai aspectele lor negative, numai ce este rău în fiinţa lor, adu-ţi aminte că de fapt este ceva în neregulă cu persoana ta.
• 

Atunci când eşti într-o stare de armonie interioară, toate lucrurile ţi se vor părea corecte, pentru că atunci vei realiza că toate fac parte din Dumnezeu. Doar în acel moment vei accepta viaţa aşa cum este şi vei privi cu înţelegere şi simpatie toate fiinţele indiferent de greşelile pe care le fac.

• Un discipol avea în permanenţă tendinţa să fie morocănos.

Într-o zi Maestrul i-a spus: „Dacă tu vrei să fii trist, nimic pe lumea aceasta nu te poate face fericit şi vesel. Dacă, din contră, tu alegi să fii fericit, nimic şi nimeni în lumea aceasta nu-ţi va putea fura fericirea.”  Nu poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să fii rău cu oamenii din jurul tău. Nu poţi să-L iubeşti şi totuşi în inima ta să mai existe ură. Modul în care te comporţi cu ceilalţi reflectă starea ta de conştiinţă şi condiţionările tale.

• Să nu-ţi imaginezi vreodată că poţi câştiga dragostea lui Dumnezeu dacă tu nici măcar nu eşti capabil să cucereşti dragostea fiinţelor din jurul tău. Dacă cu adevărat Îl iubeşti pe El, trebuie să-L iubeşti pe El în toţi.

• Nu considera că ai un anumit nivel spiritual bazându-te pe opinia unei alte persoane, cu excepţia cazului în care te poţi baza pe puterea ei de discernământ. În majoritatea cazurilor, oamenii îi laudă sau îi critică pe ceilalţi pornind de la nişte criterii false. Le plac anumite lucruri pentru că vin în sprijinul opiniilor lor, indiferent că acestea sunt greşite, sau le displac alte lucruri pentru că se opun părerilor lor.
• 

Acceptă atât lauda, cât şi critica cu aceeaşi stare de linişte. Şi dacă trebuie să alegi una din acestea, este preferabil să alegi critica.

Cu mult timp în urmă, trăia un înţelept în India, ale cărui întâlniri cu discipolii săi erau perturbate de vizitele unei fiinţe sceptice, care nu urmărea decât să scoată la iveală greşelile înţeleptului. Discipolii încercau de mult timp să-l convingă pe maestru să scape de el, dar acesta nici nu dorea să audă de aşa ceva.

Într-o seară, un discipol a intrat foarte fericit pe uşă şi a spus: „Maestre, duşmanul tău, fiinţa aceea răutăcioasă a murit”.

„Oh,” a început să suspine maestrul, lacrimi curgându-i pe obraz, „cel mai bun prieten al meu a părăsit această lume. El era singura fiinţă care dorea să mă ajute să-mi depăşesc greşelile. Oare voi mai găsi vreodată o asemenea fiinţă?”

• Unui discipol care era bântuit de umbrele îndoielii Yogananda i-a spus: „Nu te baza pe raţiune. Aceasta este instrumentul pe care Satana îl utilizează pentru ca să te păcălească. Raţiunea este asemeni unui cuţit cu două tăişuri. Dacă nu ştii să-l foloseşti, poate fi periculos. O singură mişcare greşită şi te poţi tăia tu însuţi. Din momentul în care îndoiala îţi pătrunde în minte, trebuie să o elimini. Elimin-o, urmărind ca toate acţiunile tale să le dedici lui Dumnezeu. Atunci când te îndoieşti, îi permiţi Satanei să te controleze.
• 

Krishna spune în Bhagavad Gita: „Oh, Arjuna, cel care se îndoieşte este cel mai nefericit dintre muritori.”

Un discipol era măcinat de nenumărate îndoieli. Yogananda a încercat să-l ajute adeseori, dar fără prea mare succes. Într-o zi, el i-a spus: „Puterea gândului este o forţă extraordinară. Tu trebuie să devii conştient că, dacă ţi-e teamă de anumite situaţii, vei atrage către tine exact acele situaţii care pe tine te înspăimântă”.

• Există două tipuri de neîncredere: una distructivă şi alta constructivă. Neîncrederea distructivă este de fapt scepticism, îndoială. Oamenii care cultivă această atitudine sunt la fel de orbi în îndoiala lor ca bigoţii în zelul lor.

O cercetare plină de obiectivitate nu are în ochii lor nici un fel de sens. Ei nu doresc, de fapt, decât să găsească informaţii care să respingă ideile noi şi să le susţină opiniile lor sau ideile majorităţii.

Scepticismul este asemeni momentului în care „radioul” mentalului este deschis, dar nu prinde nici un post. El împiedică fiinţa să capteze intuiţia, care nu poate apare decât într-o stare de linişte interioară.

Neîncrederea constructivă rezidă într-o stare de curiozitate inteligentă, într-un examen imparţial. Cei care cultivă această atitudine nu vor avea niciodată de suferit şi nici nu vor accepta ca reale opiniile lipsite de consistenţă ale celorlalţi. Ei îşi vor păstra mintea în permanenţă trează şi vor dori înainte de toate să-şi verifice intuiţiile prin proprie experienţă.

Acesta este un mod corect de a te apropia de Adevăr.

Sursa: extrase din lucrarile maestrului  Paramahansa Yogananda