Transpune-ţi visurile în viaţă!


Universul te susţine întru totul, în materializarea visurilor tale; însă, depinde numai de tine dacă vei avea curaj şi  vei face o încercare.United-Stats-of-America-no-stressÎn răstimpuri, există anumite conjuncturi şi situaţii de viaţă, când toate semnele par să ne călăuzească într-o anumită direcţie. Gândurile şi visurile noastre îşi găsesc ecoul în melodiile pe care le ascultăm, melodii ce îşi poartă reverbe-raţiile adânc, în fiinţa noastră; precum şi în poveştile de viaţă ori destinele zugrăvite în mass-media, cu care sufletul nostru rezonează profund. Poate că mesajul pe care îl primim de la Univers nu prea are noimă, în lumea reală; însă, undeva, într-un lăcaş tainic, dinlăuntrul nostru, aceste imbolduri au sens. S-ar putea să simţi că ar fi bine să te stabileşti într-un alt oraş, deşi condiţiile de viaţă şi chiar întreaga-ţi existenţă sunt destul de bune, acolo unde te afli. Ori este posibil să fii cuprins de dorinţa de a urma o nouă direcţie, în carieră, chiar dacă nu ţi-a stârnit interesul până acum. Atunci când ne petrecem timpul în profundă şi sacră conexiune cu Sinele noastre superioare, intuiţia ne trimite îndemnuri şi chiar „instrucţiuni”, cu scopul de a ne întruchipa Sinele, în chip superb, plenar, desăvârşit. Şi, în cazul în care suntem receptivi faţă de vocea noastră lăuntrică, următorul pas constă în a porni la acţiune şi a ne materializa visurile, transpunându-ni-le în viaţă.

6_luni


Odată ce vom fi luat decizia de a ne urma imboldurile lăuntrice, Universul îşi va pune forţele în mişcare, astfel încât toate detaliile să prindă contur. Un sentiment de pace se va pogorî asupra noastră, învăluindu-ne; întrucât, în forul nostru interior, îndoielile cu privire la putinţa de realizare a visurilor noastre, se vor converti în planurile şi strădaniile de a le materializa. În loc de a ne descuraja, îndepăr-tându-ne de obiectivul nostru, aceste întrebări vor avea rolul de a ne limpezi, lumina şi potenţa concentrarea asupra ţelului urmărit. Totuşi, nu trebuie să renunţăm la pru-denţă, în năzuinţa şi strădania de a ne împlini visul. Saltul nostru calitativ, la nivel energetic, va preface în chip miraculos, strălucitor, totul dimprejur. Aidoma unui şuvoi de apă, ce-şi urmează cursul, visul îşi va urma făgaşul întru materializare, îndepărtând molo-zul din calea vieţii noastre, pentru a ne împlini întregul potenţial. De asemenea, noua noastră atitudine va atrage oameni cu viziuni şi idealuri similare. În răstimpuri, îngeri celeşti şi pământeni ne vor descinde în cale, în chip surprinzător, fermecător, minu-nat, purtând cu sine informaţiile şi susţinerea ce ne sunt atât de necesare. 

Transpune-ţi visurile în viaţă!
Haide! Îndrăzneşte!

 

Anunțuri

Un gând despre „Transpune-ţi visurile în viaţă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s