O broscuţă ţestoasă îşi poartă căsuţa în spate; pe când noi, fiinţele umane, ne purtăm căminul în spaţiul sacru al inimii. Cuvântul “Acasă” are o gamă amplă de conotaţii. Din perspectiva unor oameni, căminul este doar un loc unde sunt împlinite necesităţile fundamentale ale fiinţei. Din perspectiva altor oameni, însă, Acasă este însăşi temelia existenţei lor, precum şi aşezământul de unde îşi extrag forţa şi liniştea sufletească. De asemenea, anumite persoane consideră Acasă ca fiind un sălaş inexorabil asociat familiei. Şi totuşi, toate aceste definiţii ale căminului se referă la un lăcaş în care putem fi noi înşine şi în care suntem pe deplin acceptaţi. În acest sălaş, ne simţim în siguranţă, la adăpost, sub protecţie, într-o asemenea măsură, încât reuşim să ne lăsăm garda jos; ne bucurăm de suficientă tihnă, pace, linişte, pentru a ne destinde cu adevărat; şi suntem binecuvân-taţi cu atât de multă Iubire, încât ne dorim să revenim, în fiecare zi, pentru a ne desfăta în braţele sale. Totuşi, aceste însuşiri nu trebuie să fie asociate unui spaţiu anume; sau, pur şi simplu, vreunui spaţiu. Acasă este acolo unde ţi-e inima; şi poate fi scena pe care ţi se desfăşoară spectacolul magnific al propriei existenţe; o comu-nitate în sânul căreia ai vieţuit altădată, sau ţara în care visezi să trăieşti cândva. Or, Acasă poate fi un sentiment pe care îl porţi înlăuntrul tău, oriunde te-ai afla.
Procesul evoluţiei te poate pune în situaţia de a suferi transfor-mări care te dezrădăcinează. A te muta dintr-un loc în altul, pare să te desprindă literalmente din temeliile pe care ţi-ai con-struit existenţa. Dat fiind că Acasă este atât de intim asociată amintirilor tale definitorii, tu ai, uneori, impresia că îţi pierzi o parte vitală din tine însuţi, atunci când îţi laşi în urmă fostul cămin, oraş, stat sau ţară. Şi, întrucât ai nevoie de timp, pentru a-ţi făuri noi amintiri, s-ar putea să te simţi oropsit, aidoma unei persoane fără adă-post, chiar şi după ce te stabi-leşti în noua ta locuinţă. Pentru a-ţi purta mereu căminul cu tine, trebuie doar să devii propria-ţi temelie, propriu-ţi fundament. A proceda astfel nu înseamnă decât a rămâne împă-mântat şi centrat; şi a realiza că plăcerile, bucuriile cu care te-ai desfătat undeva, mai demult, îţi pot încânta inima şi altundeva, în viitor, dacă îţi păstrezi deschiderea sufletească.
Acasă poate fi orice lăcaş sau stare de spirit care îţi aduce bucurie şi împlinire, cu condiţia să fii împăcat cu tine însuţi şi cu mediul tău de viaţă. A fi alături de fiinţa iubită îţi creează adese-ori sentimentul de Acasă, după cum ţi-l poate induce anotimpul sau îndeletnicirea preferată. În cazul în care te simţi detaşat de ceea ce considerai odinioară ca fiind căminul tău, această senza-ţie poate fi un semn că eşti pre-gătit să te desprinzi. Pe scurt, tu vei şti întotdeauna dacă îţi vei fi găsit căminul, atunci când me-diul tău de viaţă, atât ca decor fizic, cât şi ca vibraţie energe-tică, sunt în armonie cu cel care eşti, înlăuntrul fiinţei tale.
Ca sa ajungi acasa trebuie sa fi mai intai liber cu adevarat;si nu poti liber cu adevarat decat cand iti asumi responsabilitatea ,in cunostiinta de cauza;principiu turmei care trebuie condusa este total depasit,iar schimbarea paradigmei va insemna ceva aproape imposibil -din locul meschin,departat in care ne aflam;asta se intampla cand mii de ani ai mers pe cai gresite;efortul de a te intoarce este unul colosal,si mai ales teribil de presant datorita timpului
ApreciazăApreciat de 1 persoană