Totul Este Relativ


Trăirea plenară a propriilor răni  şi suferinţe, este poarta înspre compasiunea faţă de celelalte  fiinţe umane.Compasiune (Adina Amironesei)În fiecare zi, auzim relatări despre pierderi şi suferinţe, care le depăşesc cu mult în amploare pe ale noastre. Atunci când comparăm propriile noastre situaţii, cu cele ale oamenilor care îşi duc traiul în ţări devastate de război, sau ale oamenilor care şi-au pierdut căminele şi mijloacele de subzistenţă, din cauza dezastrelor naturale, suntem tentaţi să minimalizăm propriile experienţe dureroase şi trăiri de suferinţă. S-ar putea să ni se pară că nu avem niciun drept să fim supăraţi din cauza destrămării unei relaţii, de pildă, întrucât ne bucurăm, cel puţin, de hrană pe masă, precum şi de un acoperiş deasupra capului.

pain

Deşi conştientizarea durerii unor semeni de-ai noştri, din întreaga lume, poate constitui o cale sigură şi preţioasă, de a ne păstra o perspectivă înaltă asupra propriului zbucium interior, ea nu constituie un motiv justificat de a ne desconsidera propria suferinţă. Deprecierea sentimentelor tale, încondeiate ca fiind mai puţin importante decât cele ale altor oameni, duce la negare şi refulare. De-a lungul timpului, reticenţa de a-ţi trăi plenar simţămintele, duce la insensibilitate. Este ca şi cum sistemele noastre interne ar deveni colmatate, înfundate cu emoţii neexprimate. Această atitudine nu-i ajută nicidecum pe ceilalţi oameni aflaţi în suferinţă, în diverse regiuni ale globului. De fapt, ar putea avea exact efectul contrar; deoarece, atunci când ne subapreciem propria mâhnire, devenim insensibili la amărăciunea celorlalţi.Emotions_faces_web

Trăirea plenară a propriilor răni şi suferinţe, este poarta înspre compasiunea faţă de alte fiinţe umane. Sentimentele de pierdere, abandon, singurătate şi teamă sunt comune tuturor oamenilor; şi, în acest sens, toate simţămintele au fost create pentru a fi trăite ori resimţite în mod egal, nediferenţiat. Indiferent de evenimentul declanşator – care ne stârneşte emoţiile şi sentimentele, puterea noastră de înţelegere asupra a ceea ce înseamnă să fii om, ne este amplificată de propriile trăiri. Existenţa ne oferă materia primă necesară pentru a deveni pe deplin conştienţi. În cazul în care ne respingem emoţiile, fiindcă credem că experienţele noastre de viaţă nu sunt suficient de dramatice ori importante, noi lăsăm să ne scape propria condiţie umană. Noi ne onorăm şi ne preţuim condiţia umană, atunci când ne valorificăm pe deplin trupul, cu scopul de a ne experimenta şi trăi plenar viaţa. Acceptarea propriilor emoţii şi îngăduinţa de a trăi, ne conectează la semenii noştri, la fiinţele umane. În acest caz, atunci când auzim relatări despre suferinţa altor oameni, inimile noastre pot vibra, în rezonanţă, cu înţelegere şi compasiune — pentru noi toţi.

Totul Este Relativ
Simţăminte Comune Tuturor Fiinţelor Umane
astrograma completa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s