Contemplarea imaginii de ansamblu


Am creat frontiere imaginare, împărţindu-ne în ţări şi state; şi am uitat că, în realitate, noi vieţuim laolaltă  pe aceeaşi planetă.EarthDayContemplarea unei imagini a Terrei, surprinsă din spaţiul cosmic, ne inspiră veneraţie, multora dintre noi; întrucât, astfel, putem vedea, în mod limpede, interconexiunea tuturor celor care vieţuim pe această planetă. Am creat frontiere imaginare, divizându-ne în ţări şi state, şi am uitat că, în realitate, trăim cu toţii laolaltă, respirând acelaşi aer, ostoindu-ne setea din aceeaşi apă, astâmpărându-ne foamea cu hrană crescută din acelaşi pământ. Noi împărtăşim toate resursele planetei, indiferent dacă suntem conştienţi, sau nu, cu ceilalţi oameni – iar acei oameni sunt fraţii şi surorile noastre. Păstrarea unei fotografii ori a unei picturi a planetei Terra, într-un loc vizibil din căminele noastre, poate constitui o modalitate pozitivă de a ne reaminti această interconexiune.

Earth

Prin meditaţia asupra faptului că orice simţământ de separare dintre noi, unul de celălalt, este într-adevăr o iluzie, noi vom începe să facem, în mod firesc, alegeri mai înţelepte şi conştiente, în viaţa noastră de zi cu zi. Simplul act de pregătire a hranei, sau de stabilire a modului de îndepărtare a deşeurilor, poate fi înfăptuit în lumina conştienţei că tot ceea ce facem ne afectează fiecare seamăn, frate sau soră, oricât de departe ar vieţui, precum şi planeta însăşi. Atunci când nutrim această conştienţă înaltă, izvorâtă dintr-un sentiment de veneraţie, ne este mai uşor să fim conştienţi, în numele unimii, mai degrabă decât să recădem în vechile obiceiuri de a ne privi pe noi înşine, drept separaţi, şi de a acţiona prin prisma acestei iluzorii separări.

crowd-of-people-1024x638


Prin contemplarea planetei Terra, în deplinătatea sa, noi ne acordăm la adevărul imaginii de ansamblu – şi anume, unimea dintre Terra şi noi toţi, fiecare dintre noi, cei care vieţuim pe trupul său. Suntem conectaţi, unul la celălalt, în modul cel mai intim; întrucât ocupăm literalmente acelaşi spaţiu vital. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni devin conştienţi de realitatea interdependenţei noastre, situaţia va lua o turnură pozitivă; şi mare parte din disconfortul la care asistăm sau chiar pe care îl trăim acum, va ceda în favoarea unei conştiinţe a iubirii şi a colaborării armonioase. Miracolul reunirii şi reîntregirii se petrece deja; aşadar, odată cu elevarea nivelului de conştiinţă, ne putem alătura şi noi celorlalte minţi luminate şi binecuvântate, năzuind şi străduindu-ne să trăim în spiritul unimii, într-o sacră comuniune.

O conştiinţă a Iubirii
Contemplarea imaginii de ansamblu
astrograma completa

3 gânduri despre „Contemplarea imaginii de ansamblu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s