Lupta dintre eul prezent şi cel viitor


În fiecare zi, luăm decizii care au consecinţe bune sau rele asupra eului nostru viitor. Daniel Goldstein creează instrumente care ne ajută să ne imaginăm cum vom fi noi de-a lungul timpului, ca să putem lua decizii înţelepte pentru Eul Viitor.

Vă amintiţi povestea lui Odiseu şi a sirenelor din liceu sau şcoala generală? Era un erou, Odiseu, care se întorcea acasă după războiul troian. Stătea pe puntea corăbiei sale, şi vorbea cu secundul său, şi îi spunea: „Mâine vom naviga pe lângă acele stânci, iar pe acele stânci stau nişte femei frumoase numite Sirene. Iar aceste femei cântă un cântec fermecător, un cântec atât de ispititor încât toţi marinarii care îl aud se ciocnesc de stânci şi mor.” Te-ai aştepta, în această situaţie, ca ei să aleagă o rută alternativă care să ocolească Sirenele, dar Odiseu spune în schimb: „Vreau să aud acel cântec. Aşa că ceea ce voi face e să vă torn ceară în urechi ţie şi întregului echipaj – ascultaţi-mă mai departe – în aşa fel încât voi să nu puteţi auzi cântecul, şi apoi te voi pune să mă legi de catarg să pot asculta şi să putem trece mai departe în siguranţă.” Acesta e deci un căpitan care pune în pericol viaţa întregului echipaj al navei ca să poată asculta un cântec.
1:18
Şi vreau să cred că, dacă aşa au stat lucrurile, probabil au repetat manevra de câteva ori. Odiseu ar fi spus: „OK, haideţi să facem un test. Mă legi de catarg, şi eu mă voi ruga şi voi implora. Şi, indiferent ce spun, nu ai voie să mă dezlegi de catarg. În regulă, leagă-mă acum de catarg.” Şi secundul ia o funie şi îl leagă pe Odiseu de catarg cu un nod frumos. Iar Odiseu îşi joacă rolul cât poate el de bine şi spune: „Dezleagă-mă. Dezleagă-mă. Vreau să ascult cântecul. Dezleagă-mă.” Iar secundul, înţelept, rezistă şi nu îl dezleagă pe Odiseu. Şi apoi Odiseu spune: „Văd că te-ai prins. În regulă, acum dezleagă-mă, şi vom cina.” Iar secundul ezită. Se întreabă: „Încă repetăm, sau ar trebui să îl dezleg?” Şi se gândeşte secundul: „În fine, cred că la un moment dat repetiţia trebuie să se termine.” Aşa că îl dezleagă pe Odiseu, şi Odiseu se înfurie: „Idiotule! Cretinule! Dacă faci la fel mâine, eu voi fi mort, tu vei fi mort, fiecare om de pe navă va fi mort. Să nu mă mai dezlegi, indiferent ce se întâmplă.” Îl aruncă pe secund la pământ. Şi asta se repetă de-a lungul nopţii – repetiţia, legatul de catarg, şiretlicuri să scape, bătăi administrate fără milă secundului. Totul foarte hilar.
2:32
A te lega de un catarg e poate cel mai vechi exemplu scris a ceea ce psihologii numesc un mecanism de angajament. Un mecanism de angajament e o decizie pe care o iei cu mintea limpede, să te legi singur ca să nu faci ceva regretabil în febra momentului. Asta pentru că există două capete într-o persoană, dacă stai să te gândeşti. Savanţii au invocat de mult timp această metaforă a celor două euri atunci când vine vorba de tentaţii. E mai întâi, eul prezent. Acesta e precum Odiseu când aude cântecul. Tot ce vrea e să fie în rândul întâi. Se gândeşte doar la momentul actual şi la satisfacţia imediată. Dar mai e şi celălalt eu, eul viitor. Acesta e Odiseu bătrân, care nu vrea nimic mai mult decât să se retragă într-o vilă însorită cu Penelopa, soţia sa, în afara Itacăi – cealaltă.
3:27
Pentru ce avem nevoie de mecanisme de angajament? Ei bine, e greu să rezistăm tentaţiilor, după cum spunea economistul englez din secolul al 19-lea Nassau William Senior „Să ne abţinem de la plăcerea care ne stă în putere, sau să căutăm rezultate îndepărtate mai degrabă decât imediate, sunt printre cele mai dureroase eforturi ale voinţei omeneşti.” Dacă îţi stabileşti obiective personale şi eşti la fel ca mulţi alţii, probabil îţi dai seama că nu faptul că obiectivele ar fi imposibile fizic te opreşte din a le realiza, ci faptul că nu ai auto-disciplina necesară să te ţii de ele. E posibil fizic să slăbeşti. E posibil fizic să faci mai multă mişcare. Dar să rezişti tentaţiei e greu.
4:09
Celălalt motiv pentru care e dificil să rezişti tentaţiei e că există o luptă inegală între eul prezent şi eul viitor. Adică, să recunoaştem, eul prezent e prezent. E în control. E la putere fix acum. Are aceste braţe puternice, eroice care pot să ridice gogoşi până la gura ta. Iar eul viitor nici măcar nu e pe-aproape. E departe, în viitor. E slab. Nu are nici măcar un avocat prezent. Nu e nimeni care să îl susţină pe eul viitor. Şi aşa poate eul prezent să distrugă toate visele lui. E deci această luptă care se duce între cele două euri, şi avem nevoie de mecanisme de angajament pentru a echilibra terenul de luptă dintre cele două.
4:52
Eu sunt de fapt un mare fan al mecanismelor de angajament. Să te legi de catarg e cel mai vechi, dar mai sunt şi altele, cum ar fi încuiatul cărţilor de credit cu o cheie, sau a nu aduce mâncare nesănătoasă în casă pentru a nu o mânca, sau să te deconectezi de la Internet ca să îţi poţi folosi calculatorul. Îmi cream şi eu mecanisme de angajament proprii cu mult înainte de a şti ce sunt ele. Când muream de foame după doctorat la Universitatea Columbia, eram adânc într-o etapă „public sau dispar” fază a carierei mele. Trebuia să scriu cinci pagini pe zi pentru jurnale sau să renunţ la cinci dolari.
5:27
Şi când încerci să execuţi aceste mecanisme de angajament, îţi dai seama că diavolul e într-adevăr în detalii. Pentru că nu e chiar aşa de uşor să scapi de cinci dolari. Nu îi poţi arde; asta e ilegal. Şi mă gândeam, aş putea să îi dau unei organizaţii de caritate sau să îi dau soţiei mele sau ceva de genul acesta. Dar apoi m-am gândit, oh, îmi trimit mesaje amestecate. Pentru că e rău să nu scriu, dar e bine să dau organizaţiilor de caritate. Şi atunci mi-aş justifica oarecum că nu scriu printr-un cadou pe care îl dau. Şi-apoi am tot răsucit gândul ăsta şi mi-am zis că aş putea să îi dau neo naziştilor. Dar apoi mi-am dat seama că e mai mult rău decât ar fi scrisul bine, aşa că asta nu ar funcţiona. În final, am hotărât pur şi simplu să las banii într-un plic la metrou. Câteodată îi va găsi un om bun, alterori îi va găsi un om rău. În medie, era doar un schimb de bani complet inutil pe care l-aş regreta. (Râsete) Aşa e cu mecanismele de angajament.
6:20
Dar, în ciuda faptul că îmi plac, există două griji sâcâietoare pe care le-am avut întotdeauna legat de mecanismele de angajament, şi s-ar putea să simţiţi la fel dacă şi voi le folosiţi. Prima e că, atunci când foloseşti unul din aceste mecanisme, cum e acest contract de a scrie în fiecare zi sau de a plăti, e doar un memento constant că nu ai deloc auto-control. Îţi spui: „Fără tine, mecanism de angajament, nu sunt nimic, nu am deloc auto-disciplină.” Şi atunci, dacă ajungi cândva într-o situaţie în care nu ai niciun mecanism de angajament – precum „Oh, Doamne, omul ăsta îmi ofera o gogoaşă, şi nu am niciun mecanism de apărare”, pur şi simplu o mănânci. Nu îmi place deci felul în care îţi uzurpă puterea. Cred că auto-disciplina e precum un muşchi. Cu cât mai mult o foloseşti, cu atât mai puternică devine.
7:06
Cealaltă problemă legată de mecanismele de angajament e că întodeauna poţi să le înşeli. Îţi spui: „Bineînţeles că nu pot scrie azi, pentru că ţin o prezentare la TED, şi am cinci interviuri cu presa, şi apoi merg la un cocktail şi apoi voi fi beat. Şi nu are cum să meargă azi.” De fapt, eşti ca şi Odiseu şi secundul său într-o singură persoană. Te pui pe tine însuţi, te legi, te strecori din legături, şi apoi te baţi singur.
7:33
Am lucrat de vreo zece ani deja la găsirea unor alte feluri de a schimba relaţia oamenilor cu eul lor viitor fără folosirea mecanismelor de angajament. În particular, sunt interesat de relaţia cu eul financiar viitor. Şi aceasta e o chestiune de făcut din timp. Vorbesc despre a face economi. Economisitul e o problemă clasică a celor două euri. Eul prezent nu vrea să economisească deloc. Vrea să consume. În timp ce eul viitor vrea ca eul prezent să economisească. Aşa că asta e o problemă de actualitate. Ne uităm la rata economiilor, care tot scade din anii 1950. În acelaşi timp, Indexul de Risc la Pensionare, şansele să nu îţi poţi asigura nevoile la pensie, a tot crescut. Şi suntem acum în situaţia în care pentru fiecare trei nou născuţi, Institutul Global McKinsey prezice că doi nu vor putea să îşi acopere nevoile pre-pensionare în timp ce sunt în pensie.
8:32
Ce putem face în legatură cu asta? Există un filozof, Derek Parfit, care a spus câteva cuvinte care ne-au inspirat pe mine şi coautorii mei. A spus că: „E posibil să ne neglijăm eul viitor din cauza unei defecţiuni a convingerilor sau imaginaţiei.” Adică, într-un fel nu prea credem că vom îmbătrâni, sau nu ne putem imagina că vom îmbătrâni într-o bună zi. Pe de o parte, sună ridicol. Bineînţeles, ştim că vom îmbătrâni. Dar nu mai sunt şi alte lucruri în care credem şi nu credem în acelaşi timp?
9:04
Coautorii mei şi cu mine am folosit deci calculatoare, cea mai mare unealtă a zilelor noastre, pentru a asista imaginaţia oamenilor şi a-i ajuta să îşi imagineze cum ar fi să meargă în viitor. Şi vă voi arăta acum câteva din aceste programe. Primul se numeşte constructorul de distribuţii. Le arată oamenilor cum ar putea arăta viitorul prin a le arăta o sută de rezultate la fel de probabile care ar putea fi obţinute în viitor. Fiecare rezultat este indicat de unul din aceşti markeri, şi fiecare stă pe un rând care reprezintă un nivel de bogăţie şi pensionare. Dacă eşti în vârf înseamnă că te bucuri de un venit mare la pensionare. Dacă eşti jos, la bază, înseamnă că te zbaţi de la o zi la alta. Atunci când faci o investiţie, ceea ce spui de fapt e: „Accept faptul că oricare din aceste 100 de lucruri ar putea să mi se întâmple şi să îmi influenţeze averea.”
9:52
Puteţi încerca să vă mutaţi rezultatele de colo-colo. Puteţi încerca să vă manipulaţi soarta, aşa cum face această persoană, dar vă costă ceva să o faceţi. Înseamnă că trebuie să economisiţi mai mult azi. Odată ce găsesc o investiţie care le convine, ceea ce fac oamenii e să apese pe „gata” şi markerii încep să dispară, încet, unul câte unul. Simulează cum e să investeşti în ceva şi să priveşti evoluţia acelei investiţii. La sfârşit, va rămâne un singur marker, care ne va determina averea la pensionare.
10:23
Da, această persoană s-a pensionat cu 150 la sută din veniturile lor din timpul muncii. Câştigă mai mulţi bani la pensie decât o făceau în timp ce munceau. Dacă sunteţi ca majoritatea oamenilor, aţi avut o senzaţie de elaţie şi bucurie doar văzând asta – doar să te gândeşti la a câştiga cu 50 la sută mai mulţi bani la pensie decât înainte. Totuşi, dacă aţi fi ajuns jos de tot, v-ar fi putut da o uşoară senzaţie de panică şi/sau greaţă, gândindu-vă la chinul de a vă descurca la pensionare. Prin folosirea repetată a acestei aplicaţii şi simularea unui rezultat după altul, oamenii pot să înţeleagă faptul că investiţiile şi economiile pe care le fac azi le influenţează bunăstarea din viitor.
11:06
Oamenii se motivează prin intermediul emoţiilor, dar pentru oameni diferiţi sunt motivante lucruri diferite. Aceasta e o simulare care foloseşte grafice, dar pentru alţii poate fi motivant să ştie ce pot cumpăra, nu doar numerele. Aşa că aici am făcut un distribuitor unde, în loc de a afişa rezultate numerice, le arăt oamenilor ce le pot da acele rezultate, în particular apartamente pe care şi le pot permite dacă se pensionează cu 3.000, 2.500, 2.000 de dolari pe lună şi aşa mai departe. Pe măsură ce cobori pe scara apartamentelor, vezi că ele devin din ce în ce mai rele. Unele arată ca apartamentele în care locuiam ca student. Şi când ajung jos de tot, sunt puşi în faţa realităţii nefericite că dacă nu economisesc nimic pentru pensie, nu îşi vor putea permite nicio locuinţă. Acestea sunt poze cu apartamente reale date spre închiriere cu acea sumă, pe internet.
12:03
Ultimul lucru pe care vi-l voi arăta, ultima maşină a timpului comportamentală, e ceva ce am creat împreună cu Hal Hershfield, care mi-a fost prezentat de un coautor al unui proiect anterior, Bill Sharpe. Şi ceea ce este, e o explorare a realităţii virtuale. Ce facem noi este să fotografiem oameni – în acest caz, la vârsta studenţiei – şi folosim un program prin care îi îmbătrânim şi le prezentăm cum vor arăta ei când vor avea 60, 70, 80 de ani. Şi încercăm să testăm dacă sprijinul dat imaginaţiei prin privirea feţei eului viitor poate schimba comportamentul de investiţii.
12:40
Acesta e unul din experimentele noastre. În stânga avem faţa subiectului tânăr. I se dă un cursor prin care poate să îşi ajusteze rata economiilor. Când mută rata economiilor jos, înseamnă că nu economiseşte nimic atunci când e în stânga de tot. Se poate vedea venitul lui anual actual – acesta e procentajul din salariul lui pe care îl poate băga în buzunar azi – e destul de mare, 91 la sută, dar venitul lui la pensie e destul de puţin. Se va pensiona cu 44 la sută din ce câştiga în timp ce muncea. Dacă economiseşte suma maximă legală, venitul de pensionare creşte, dar el e nefericit pentru că acum are mai puţini bani în partea stângă, de cheltuit azi. Alte condiţii le arată oamenilor eul viitor. Şi din punctul de vedere al eului viitor, totul e invers. Dacă economiseşti foarte puţin, eul viitor e nefericit să trăiască din 44 la sută din venit. În timp ce, dacă eul prezent economiseşte mult, eul viitor e încântat, atunci când venitul se apropie de 100 la sută.
13:42
Pentru a aduce această aplicaţie unui public mai larg, am lucract cu Hal şi Allianz la crearea a ceva ce noi numim maşina timpului comportamentală, în care nu doar te vezi în viitor, dar poţi să vezi reacţii emoţionale anticipate la diferite nivele de venit de pensionare. De exemplu, aici e cineva care foloseşte aplicaţia. Priviţi expresiile faciale pe măsură ce mută cursorul. Faţa tânără devine din ce în ce mai veselă, neeconomisind nimic. Faţa în vârstă e nenorocită. Şi încet, încet, revenim la o rată de econimisire moderată. Apoi o rată mare de economisire. Faţa tânără devine nefericită. Faţa în vârstă e foarte mulţumită de decizie. Vom vedea dacă asta are vreun efect asupra acţiunilor oamenilor. Ce e drăguţ la ea e că nu e ceva părtinitor de fapt, pentru că în timp ce o faţă zâmbeşte, cealaltă se încruntă. Nu îţi spune în ce fel să pui cursorul, îţi aminteşte doar că eşti conectat şi legat în mod legal de acest eu viitor.
14:43
Deciziile tale de azi îi vor determina bunăstarea. Şi asta e ceva uşor de uitat. Folosirea realităţii virtuale nu foloseşte doar pentru a-i face pe oameni să pară bătrâni. Sunt programe pe care le poţi folosi pentru a vedea cum ar putea să arate oamenii dacă fumează, dacă se expun prea mult la soare, dacă se îngraşă şi aşa mai departe. Şi ceea ce e bine, spre deosebire de experimentele pe care Hal şi cu mine le-am făcut cu Russ Smith, e că nu trebuie să faci programele astea de unul singur pentru a vedea realitata virtuală. Există aplicaţii pentru smartphone-uri cu doar câţiva dolari care fac acelaşi lucru. Aceasta e de fapt o poză a lui Hal, coautorul meu. Poate îl recunoaşteţi din demonstraţii anterioare. Şi doar să ne distrăm am făcut această poză cu programul de chelire, îmbătrânire şi îngrăşare pentru a vedea cum ar arăta. Hal e aici, aşa că îi datorăm atât lui cât şi vouă să vă scăpăm de acea ultimă imagine. Şi voi încheia aici.
15:40
În numele lui Hal şi al meu, vă doresc toate cele bune eurilor voastre prezente şi viitoare. Vă mulţumesc.

Daniel Goldstein: Lupta dintre eul prezent şi cel viitor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s