Puterea de a crede că poți mai mult


Carol Dweck investighează „mentalitatea flexibilă” – ideea că ne putem dezvolta capacitatea creierului de a învăța și rezolva probleme. În acest discurs, ne prezintă două moduri de abordare a unei probleme care pare a fi peste puterile noastre. Oare nu ești destul de deștept ca să rezolvi asta… sau pur și simplu încă nu ai găsit rezolvarea? O introducere minunată în acest domeniu care are numeroase implicații.

Puterea lui „încă nu”.

0:14Am auzit de un liceu din Chicago unde elevii trebuiau să promoveze un număr de cursuri pentru a absolvi și, dacă nu promovau cursul, primeau calificativul „încă nu”. Asta mi s-a părut minunat. Când nu obții nota de trecere, gândești: „nu-s bun de nimic”. Dar dacă primești calificativul „încă nu”, înțelegi că te afli încă în plin proces de învățare. Ți se oferă o cale spre viitor.

0:43„Încă nu” m-a făcut să înțeleg mai bine un moment critic din cariera mea, un adevărat punct de cotitură. Doream să văd cum gestionează copiii provocările și dificultățile așa că am dat unor copii de 10 ani niște probleme un pic peste nivelul lor. Unii au reacționat surprinzător de bine, spuneau lucruri de genul: „Îmi plac provocările”, sau „speram că voi învăța din asta.” Ei au înțeles că-și puteau îmbunătăți abilitățile. Aveau ceea ce eu numesc o mentalitate flexibilă.Dar alți elevi au considerat că e o tragedie, o catastrofă. Din perspectiva mentalității lor fixe,inteligența le-a fost pusă la încercare, și au dat greș. În loc de-a se bucura de puterea lui „încă nu” tirania lui „acum” i-a făcut prizonieri.mindpower1

1:58Ce-au făcut mai departe? O să vă spun imediat. Într-unul din studii ne-au spus că data viitoare vor copia în loc să studieze mai mult, dacă pică un test. Într-un alt studiu, după un eșec, se comparau cu cei care obținuseră rezultate mai slabe ca să se simtă mai bine. Și-n toate studiile, se eschivau în fața dificultății. Cercetătorii au măsurat activitatea electrică din creier în timp ce elevii dădeau de o greșeală. În stânga, vedeți elevii cu mentalitate fixă.Activitatea e aproape inexistentă. Fug de greșeli. Nu se implică. În dreapta, în schimb, aveți elevii cu mentalitatea flexibilă, care cred că abilitățile se pot îmbunătăți. Acești elevi se implică. Creierul lor ia foc datorită lui „încă nu”. Sunt profund implicați. Procesează greșeala.Învață din ea și o corectează.

3:12Cum ne creștem copiii? Îi creștem pentru „acum” în loc de „încă nu”? Creștem cumva niște copii obsedați să ia doar nota maximă? Creștem copii care nu știu să viseze la mai mult?Obiectivul lor cel mai important e nota maximă la următorul test? Îi însoțește oare toată viața această nevoie constantă de validare? Posibil, căci mulți angajatori îmi spun că am educat deja o generație de tineri angajați care nu suportă să treacă o zi fără o recompensă.

4:01Și-atunci, ce-i de făcut? Cum putem clădi un pod spre „încă nu”?

4:08Iată câteva sugestii. Mai întâi, să lăudăm cu înțelepciune, nu inteligența sau talentul, asta n-a dat rezultate, nu mai procedați așa. Trebuie lăudat procesul în care se implică elevii: efortul, strategia, concentrarea, perseverența, progresul. Lăudând progresul, formăm copii conștiincioși și flexibili.Power-of-present-tense-goal-setting-300x200

4:38Mai sunt și alte moduri de a-l recompensa pe „încă nu”. Am colaborat recent cu cercetători ai jocului de la Universitatea din Washington și am creat un joc de matematică online care-l recompensează pe „încă nu”. În acest joc, se premiază efortul, strategia și progresul. Alte jocuri de matematică te premiază dacă dai răspunsul corect „acum”, dar acest joc recompensează procesul. Și am observat mai mult efort, mai multă strategie, mai multă implicare pe timp îndelungat și mai multă perseverență în fața problemelor dificile.

5:24Am descoperit că aceste simple cuvinte: „încă”, sau „încă nu” dau încredere mai mare copiilor, le deschid calea spre un viitor mai bun și îi ajută să persevereze. În plus, avem posibilitatea să schimbăm mentalitatea copiilor! Într-un studiu, i-am învățat că de câte ori ies din zona de confort pentru a învăța ceva nou și dificil, neuronii din creierul lor pot forma conexiuni noi, mai puternice, iar cu timpul pot deveni mai inteligenți.

6:03Iată ce s-a întâmplat în acest studiu în care elevii care nu au învățat despre mentalitatea flexibilă au continuat să ia note mai mici în perioadele școlare dificile, în schimb, cei care învățaseră asta și-au mărit mult nota la examene. Deja am demonstrat acest progres cu mii și mii de copii, mai ales în cazul elevilor cu dificultăți.mind-power

6:34Haideți să vorbim despre șanse egale. În țara noastră, există grupuri de elevi care obțin rezultate slabe în mod repetat, de exemplu copiii din cartiere sărace sau copiii din rezervațiile de indieni. Au rezultate atât de constant slabe, încât mulți cred că-i ceva inevitabil. Dar când profesorii creează în clase un mediu flexibil bazat pe „încă nu”, apare și egalitatea de șanse!Iată doar câteva exemple. În doar un an, un grup de grădiniță din Harlem, New York a reușit un scor de 95% la testul de evaluare națională. Mulți din acei copii nici nu știau să țină creionul când au ajuns la școală. Într-un an, elevii unei clase a IV-a din South Bronx, rămași mult în urmă, au urcat pe locul I în clasamentul claselor a IV-a din statul New York la testul național de matematică. Într-un an, un an și jumătate, elevii unei școli dintr-o rezervație de indieni au ajuns de pe ultimul pe primul loc în regiunea lor, într-o zonă care cuprindea și părți înstărite din Seattle. Iată cum copiii nativi i-au depășit pe copiii Microsoft.

8:24Asta s-a întâmplat pentru că s-a schimbat sensul efortului și al dificultății. Înainte, efortul și dificultatea îi făceau să se simtă proști, îi făceau să renunțe, dar acum, efortul și dificultatea,înseamnă că neuronii lor formează conexiuni noi, legături mai puternice. Așa devin mai deștepți.thought-power

8:53Am primit recent o scrisoare de la un băiat de 13 ani. Spunea: „Dragă profesoară Dweck, mă bucur că lucrarea dumneavoastră se bazează pe cercetări științifice solide și, de aceea, am decis s-o pun în practică. Depun mai mult efort la școală, în relațiile cu familia și cu colegii de școală, și am observat că am avansat mult în toate aceste domenii. Îmi dau seama acum că mi-am pierdut o mare parte din viață.”

9:40Haideți să nu mai risipim vieți, pentru că odată ce știm că abilitățile se pot îmbunătăți în asemenea măsură, devine un drept fundamental al omului ca orice copil, toți copiii, să trăiască în locuri favorabile progresului, să trăiască în locuri pline de „încă nu”.

10:14Mulțumesc.

Carol Dweck:

Puterea de a crede că poți mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s