Despre conștiență

Filozoful Dan Dannett face într-un mod captivant dovada că nu numai că nu ne înțelegem propria stare de constiență, dar și că jumătate din timp creierele noastre ne induc în eroare.

Voi vorbi, deci, despre o problemă pe care o am aceea că sunt filozof.

0:20Când merg la o petrecere și oamenii mă întreabă ce fac și le răspund „sunt profesor”, licărirea de interes din privire le dispare. Când merg la un cocktail universitar unde sunt înconjurat de profesori, ei mă întreabă în ce domeniu lucrez și eu răspund „filozofie” – licărirea de interes din privire le dispare.

0:37(Râsete)

0:39Când merg la o petrecere a filozofilor

0:42(Râsete)

0:45și ei mă întreabă la ce lucrez, iar eu răspund „starea de conștiență” licărirea de interes nu le dispare – dar buzele se curbeaza într-un rânjet.

0:54(Râsete)

0:55Și mă aleg cu exclamații disprețuitoare, bombăneli, mormăieli pentru ca ei își zic: „E imposibil! Nu poți explica starea de conștiență”. Îndrăzneala însăși a cuiva de a crede că poate explica conștiența iese pur si simplu din discuție.

1:12Regretatul meu prieten Bob Nozick, un filozof rafinat, comenta în una din carțile sale, „Explicații filozofice”, pe tema ethosului filozofiei – a felului în care filozofii își fac meseria. Și spunea că „filozofii adoră discuțiile raționale”. Spunea: „Se pare că demonstrația idealăînseamnă pentru cei mai mulți filozofi să-i dai publicului premisele apoi raționamentele, apoi concluzia iar dacă ei nu acceptă acea concluzie, atunci vor muri. Capetele le vor exploda”. Ideea e să ai o pledoarie care să fie atât de puternică, încât să-i pună pe oponenți la pământ.De fapt, însă, asta nu schimbă felul în care oamenii gândesc.

1:58E foarte greu să schimbi părerile oamenilor despre ceva cum e conștiența și în cele din urmă mi-am dat seama și de ce. Motivul e că oricine se consideră un expert în ale conștienței. Am auzit zilele trecute că toată lumea are o opinie fermă despre jocurile video. Toată lumea are o idee pentru un joc video, chiar dacă nu sunt experți. Dar nu se consideră experți în jocuri video, ci pur și simplu au opinii ferme. Sunt sigur că sunt oameni aici care studiază, să spunem, schimbările climatice, încălzirea globală sau viitorul Internetului și care întâlnesc oameni cu opinii foarte ferme despre ceea ce se va întâmpla. Dar probabil că aceștia nu consideră aceste opinii o expertiză. Sunt pur și simplu opinii de ferme. În privința conștienței, oamenii par să creadă, fiecare din noi pare să creadă asta, „sunt expert. „Doar pentru că sunt conștient, înseamnă că știu totul despre asta”. Așa că, atunci când le spui teoria ta, ei răspund, „Nu, nu, nu așa funcționează conștiența! Nu, ce spui e complet greșit”. Și spun asta cu o uluitoare încredere în sine.

3:01Așa că, ce voi face eu azi e să vă zdruncin această încredere în sine. Pentru că știu senzația – o am și eu. Vreau să vă zdruncin certitudinea că vă cunoașteți în mod intim mințile – și că sunteți, voi înșivă, competenți în privința propriei stări de conștiență. Aceasta e ordinea de zi astăzi.

3:22Iată, acest desen drăguț e un balon al gândurilor. O bulă de gânduri. Cred că toată lumea înțelege ce reprezintă. Încearcă să înfățișeze fluxul conștienței. E imaginea mea preferată a conștienței, din câte au fost făcute vreodată. E un Saul Steinberg, bineînțeles – a fost pe coperta New Yorker. Și acest individ se uită la o pictură de Braque. Aces lucru îi amintește cuvântul „baroc”, „barrack”, „bark” (a lătra), „poodle” (pudel), Suzanne R. – iată-l galopând.E un minunat flux al stării de conștiență aici și daca îl urmărești, înțelegi multe despre acest om. Ce-mi place în mod special la această imagine, de asemenea, e ca Steinberg l-a reprezentat pe acest tip într-un stil oarecum pointilist.

????????????????????????????????????????????????

4:01Ceea ce ne amintește, după cum spunea ieri Rod Brooks: suntem, fiecare din noi este – și tu, și eu – circa 100 de trilioane de mici roboți celulari. Din asta suntem făcuți. Nu e nici un alt ingredient. Suntem făcuți doar din celule, circa 100 de trilioane. Nici măcar una dintre aceste celule nu e conștientă, nici una dintre ele nu știe cine ești, nici nu-i pasă. Trebuie să explicăm într-un fel cum se face că, atunci când pui laolaltă echipe, armate, batalioane de sute de milioane de mici roboți celulari inconștienți – nu foarte diferiți de bacterii, dacă-i luam câte unul – rezultatul e acesta. Adică, priviți puțin aici. Conținutul – avem culoare, avem idei, avem amintiri, avem istorie. Și, într-un fel anume, tot acest conținut de conștiență e obținut prin activitatea febrilă a acelor hoarde de neuroni. Cum e posibil? Mulți cred că, de fapt, nu e câtuși de puțin posibil. Ei cred, „Nu, nu poate fi dată nici o explicație de tip naturalist pentru starea de conștiență”.

5:08Aceasta este o carte minunată a unui prieten de-al meu, pe nume Lee Siegel, care e profesor de religie la Universitatea Hawaii, și care e expert în magie, și un expert în mafia de stradă din India, despre asta e vorba în carte, „Păienjenișul magiei”. Iată un pasaj pe care aș vrea să vi-l împărtășesc. Vorbește cu atâta elocvență despre această chestiune. „‘Scriu o carte despre magie’, explic, și sunt întrebat ‘magie adevărată?'” Prin magie adevărată, oamenii înțeleg miracole, acte de taumaturgie și puteri supranaturale. ‘Nu’, le raspund. ‘Scamatorii, nu magie adevărată’. Magia adevărată, cu alte cuvinte, se referă la magia care nu e adevărată în vreme ce magia care e reală, care poate fi făcută, nu e de fapt magie adevărată”.

5:53(Râsete)

5:57Ei bine, asta simt mulți oameni despre starea de conștiență.

6:01(Râsete)

6:02Starea de conștiență autentică nu e o geantă de scamatorii. Dacă vrei să o explici printr-o sumă de scamatorii, atunci nu e conștiență adevărată, oricum ar fi. Dar, după cum a spus Marvin, și cum au spus și alții, „Conștiența este o geantă de scamatorii”. Asta înseamnă ca o grămadă de oameni rămân dezamăgiți și sunt sceptici când încerc să le explic ce e starea de conștiență. Asta ar fi problema. Și va trebui să încerc să fac câte ceva care multora dintre voi le va displacea, din același motiv pentru care nu vă place să vedeți cum se explică o scamatorie. La câți dintre voi, când cineva – vreun deștept – începe să vă spună cum se face o scamatorie anume, vă vine să vă astupați urechile și să spuneți, „Nu, nu, nu vreau să știu!Nu-mi alunga fiorii. Prefer să fiu tras pe amăgit. Nu-mi spune care e răspunsul”. Mulți oameni se simt așa când e vorba de conștiență, am descoperit. Și îmi cer scuze că vă impun puțină limpezime, înțelegere. Mai bine ieșiți acum dacă nu vreți să știți cum se petrec unele scamatorii.

7:10Dar nu o să vă explic totul. O să fac ceea ce fac filozofii. Iată cum explică un filozof scamatoria cu tăiatul unei femei în două cu fierastrăul. Știți scamatoria cu tăiatul femeii în două cu fierastrăul, nu? Filozoful spune: „O să-ți explic cum se face. Vezi tu, magicianul nu o taie de fapt în două pe femeie”.

7:34(Râsete)

7:36„El doar te face să crezi că asta a făcut”. Și tu spui „Da, dar cum face totuși asta?” Iar el raspunde, „O, ăsta nu e departamentul meu, îmi pare rău”.

7:43(Râsete)

7:48Acum voi ilustra cum explică filozofii conștiența. Dar voi încerca de asemenea să vă arăt că starea de conștiență nu e chiar atât de uluitoare – conștiența dvs. nu e chiar atât de minunată – pe cât poate v-ați gândit că este. Apropo, există un lucru despre care Siegel vorbește în cartea sa. Visează că va face un show de magie după care oamenii se vor jura că l-au văzut făcând X, Y sau Z. Deși nu le-a făcut niciodată. Nici măcar n-a încercat să facă astfel de lucruri. Memoria oamenilor umflă lucrurile pe care ei cred că le-au văzut. La fel e și cu conștiența.

8:22Ei, acum să vedem dacă va funcționa. Foarte bine. Să privim. Uitați-vă cu atenție. Lucrez cu un tânăr documentarist care face animație pe computer pe nume Nick Deamer, și iată un mic demo pe care l-a făcut pentru mine, parte dintr-un proiect mai mare de care unii dintre voi ar putea fi interesați. Căutăm pe cineva care să ne sprijine. E un documentar de lung metraj despre conștiență. OK, ați văzut cu toții ce s-a schimbat, corect? Câți dintre voi ați observat că fiecare dintre acele pătrate și-a schimbat culoarea? Fiecare și-a schimbat-o. Vă mai arăt o dată. Chiar și atunci când știi că toate îșii vor schimba culoarea, e foarte greu să observi. Trebuie să te concentrezi cu adevarat pentru a remarca fie și una dintre schimbări.

9:32Ei bine, acesta e un exemplu – unul din multele – pentru un fenomen care este acum cercetat. E fenomenul pe care l-am prezis pe ultima sau ultimele două pagini a cărții mele din 1991, „Starea de conștiență explicată”, unde am spus că dacă s-ar face experimente de acest tip, s-ar descoperi că oamenii nu sunt capabili să perceapă nici chiar schimbările mari.Dacă vom avea timp la sfârșit, vă voi arăta un caz și mai impresionant. Ei, cum e posibil să se producă toate acele schimbări, și să nu fim conștienți de ele? Ei bine, astăzi mai devreme, Jeff Hawkins a menționat cum ochiul nostru se mișcă foarte repede, cum ochiul face trei sau patru mișcări pe secundă. N-a menționat care e viteza. Ochiul e în mișcare continuă, se mișcă mereu, uitându-se la ochi, nasuri, coate privește la lucurile interesante din lume. Cât despre locurile spre care ochiul nu privește aveți o perspectivă remarcabil de săracă. Asta e pentru că fovea, acea parte a ochiului, care e partea de rezoluția înaltă, e de proporția unei unghii față de lungimea brațului. Atât de mare e zona responsabilă de detalii. N-ați fi crezut, nu-i așa? Nu pare sa fie așa, dar așa este. Receptați mult mai puțină informație decât credeți.

10:44Iată un efect complet diferit. E o pictură de Bellotto. Se găsește la muzeul din Carolina de Nord. Bellotto a fost un discipol al lui Canaletto. Îmi plac picturile ca aceasta – pictura e la fel de mare ca cea de aici. Și îmi plac picturile lui Canaletto, pentru că e extraordinar la detalii, și te poți duce lângă ele și poți observa detaliile tabloului. Am început din partea opusă a sălii din Carolina de Nord pentru că m-am gândit că e probabil un Canaletto, și că voi avea toate acele detalii. Și am observat că pe pod sunt o mulțime de oameni – abia dacă îi remarci cum traversează podul. Și m-am gândit că pe masură ce mă voi apropia voi putea vedea toate detaliile celor mai mulți dintre oameni, le voi vedea hainele și așa mai departe. Și cu cât m-am apropiat mai mult și mai mult, am țipat. Am țipat pentru că atunci când am ajuns mai aproape,am constatat că nu era nici un fel de detaliu. Erau doar mici pete de vopsea aplicate artistic.Iar când mă îndreptam spre pictură, mă așteptam să văd detalii care nu erau acolo. Artistul a sugerat foarte inteligent că ar fi oameni și haine și căruțe, și tot felul de lucruri, iar creierul meu a preluat sugestia.

12:01Sunteți familiari cu o tehnologie mai recentâ, care este – iat-o. Puteți să vedeți mai bine petele. Vedeți, când vă apropiați că sunt defapt doar pete de culoare. Probabil că ați văzut ceva asemănător – e efectul invers. Vi-l mai arăt încă o dată.

12:33Ei bine, ce face creierul vostru cand preia sugestia? Când o pată sau două de culoare plasate de un artist sugerează o persoană – să zicem una din mica societate a minții a lui Marvin Minsky – înseamnă oare că trimit mici pictori care să completeze detaliile undeva în creierul tău? Eu cred că nu. Nici o șansă. Și atunci, cum de se întâmplă așa? Ei bine, vă amintiți de explicația filozofului despre femeie? E același lucru. Creierul pur și simplu te face să crezi că detaliile sunt acolo. Crezi că detaliile sunt acolo, dar nu sunt. Creierul nu pune de fapt câtuși de puțin detaliile în mintea ta. Te face doar să te aștepți să existe detalii.

13:23Hai să facem foarte rapid acest experiment. Este forma din stânga la fel cu cea din dreapta, doar rotită? Da. Câti dintre voi v-ați dat seama rotind-o pe cea din stânga cu ochii minții, pentru a vedea dacă se suprapune peste cea din dreapta? Câți dintre voi ați rotit-o pe cea din dreapta? OK. De unde știți că asta este ceea ce ați făcut?

13:44(Râsete)

13:47A existat o dezbatere foarte interesantă care s-a întins vreme de peste 20 de ani în științele cognitive – diverse experimente începute de Roger Shepherd, care au măsurat viteza unghiulară de rotație a imaginilor mentale. Da, e posibil să faci așa ceva. Dar detaliile acestui proces sunt încă controversate. Și dacă citiți acea literatură, unul dintre lucrurile pe care chiar trebuie să le acceptați e că nici atunci când sunteți subiectul experimentului, nu știți. Nu știti cum o faceți. Stiți doar că aveți anumite convingeri. Și că apar într-o anumită ordine, într-un anumit moment. Cum se explică faptul că asta este ceea ce credeți? Ei bine, e momentul în care trebuie să mergeți în culise să-l întrebați pe magician.

14:30Iata o imagine care-mi place: Bradley, Petrie si Dumais. Ați putea crede că am trișat, că am pus o mică granița mai albă acolo. Câti dintre voi vedeți acea graniță, și cubul Necker plutind în fața cercurilor? O puteți vedea? Ei bine, de fapt granița chiar e acolo, într-un anume sens.Creierul vostru e cel care produce acea graniță, granița care trece pe-acolo. Dar observați că sunt două modalități de a vedea cubul, corect? E un cub Necker. Observă toată lumea cele două moduri de a vedea cubul? OK. Puteți vedea patru feluri de a percepe cubul? Pentru că poate fi văzut și altfel. Dacă-l vedeți ca pe un cub ce plutește în fața unor cercuri, niște cercuri negre, există și un alt mod de a-l vedea. Ca pe un cub pe un fundal negru, ca și cum l-am privi printr-o bucată de șvaițer.

15:25(Râsete).

15:28Vedeți? Câți dintre voi nu-l pot vedea? Asta o să vă ajute.

15:34(Râsete)

15:36Acum îl puteți vedea. Acestea sunt două fenomene foarte diferite. Când vedeți cubul într-un anume fel, în spatele ecranului, aceste granițe dispar. Dar tot există un fel de completare a detaliilor, după cum vedem când ne uităm la asta. N-avem nicio problema să vedem cubul, dar unde se modifică culoarea? Trebuie să trimită creierul vostru mici pictori acolo? Pictorii-violeți și pictorii-verzi se bat să picteze acea bucățică din spatele cortinei? Nu. Creierul vostru lasă lucrurile așa cum sunt. Nu are nevoie să completeze detaliile. Când am început prima dată să vorbesc despre exemplele Bradley, Petrie, Dumais pe care tocmai le-ați văzut – o să mă întorc la ele – am spus că nu e nici o completare de detalii acolo. Și am presupus că acesta e doar un adevăr banal, mereu corect. Dar Rob Van Lier a demonstrat recent că nu este așa.

16:41Ei, dacă vi se pare că vedeți un galben palid – o sa-l rulez încă de câteva ori. Uitați-vă la zonele gri, și vedeți dacă nu observați ceva ca o umbră mișcându-se acolo – da! E uluitor. Nu e nimic acolo. Nu e nici un truc. [ „Eșecul în detectarea schimbărilor în scene” ] Aceasta e lucrarea lui Ron Rensink, care a fost într-o anume măsură inspirată de sugestia pe care am făcut-o la finalul cărții mele. Dați-mi voie să asta pentru moment, dacă pot.

17:18E un fel de orbire față de schimbări. Veți vedea două imagini, dintre care una e puțin diferită de cealaltă. Vedeți acoperișul roșu și pe cel gri, și între ele va fi o mască, care e doar un ecran gol, pentru un sfert de secundă. Deci veți vedea prima imagine, apoi masca. Apoi a doua imagine, apoi masca. Asta va continua, iar misiunea voastră, ca subiecți e să apăsați pe buton când vedeți schimbarea. Deci, imaginea originală apare timp de 240 milisecunde. Blanc. Următoarea imagine, 240 milisecunde. Blanc. Și tot așa, până când subiectul apasă pe buton, spunând „Văd schimbarea”.

18:04Acum vom fi subiecți în experiment. Vom începe ușor. Câteva exemple. Nici o problemă aici.Poate vedea cineva? În regulă. Într-adevăr, subiecților lui Renskin le-a luat puțin peste o secundă pentru a apăsa pe buton. Puteți vedea? 2,9 secunde. Câți dintre voi încă nu văd? Ce e pe acoperișul hambarului?

18:55(Râsete)

19:06E ușor. E un pod sau un doc? Mai sunt câteva chiar impresionante și apoi voi încheia. Vreau să vedeți câteva care sunt în mod special izbitoare. Aceasta pentru că e atât de mare și totuși destul de greu de văzut. Vedeți?

19:56Publicul: da!

19:58Vedeți umbrele care sunt într-o parte și în cealaltă? Destul de mari. 15 secunde și jumătate e timpul mediu pentru subiecții în acest experiment.

20:15Îmi place asta. Voi încheia cu aceasta, pentru ca e un lucru atât de evident și de important.Câți nu văd încă? Câți nu văd încă? Câte motoare sunt pe aripa acelui Boeing?

20:32(Râsete)

20:33Chiar în mijlocul imaginii! Vă mulțumesc mult pentru atenție. Am vrut să vă arăt că oamenii de știință, atunci când folosesc metode exterioare, la persoana a treia, vă pot spune despre propria voastră stare de conștiență lucruri pe care nu le-ați fi visat vreodată. Și că, de fapt, nu sunteți autoritate care credeați că sunteți în privința propriei stări de conștiență. Și chiar am făcut multe progrese pentru a formula o teorie a minții.

21:02Jeff Hawkins, în această dimineață, descria încercarea lui de a formula o teorie, una bună și vastă, a neuroștiinței. Și are dreptate. Iată o problemă. La Harvard Medical School odată – eram la o prelegere – directorul laboratorului a spus, „În laborator la noi e o vorbă. Dacă lucrezi cu un neuron, e neurologie. Dacă lucrezi cu doi neuroni, e psihologie”.

21:29(Râsete)

21:33Trebuie să avem mai multă teorie și se poate ca acestea să vină și de sus în jos.

21:36Vă mulțumesc foarte mult.

21:38(Aplauze)

Dan Dennett despre conștiență