Ciclul Vieţii


Atâta timp cât ne aflăm pe Pământ, suntem cu toţii fiinţe umane, în diferite etape ale vieţii şi stadii ale dezvoltării sufleteşti. tree-of-life

Pe când ne urmăm calea prin lume, oamenii pe care îi întâlnim par atât de diferiţi, unul de celălalt! Zărim bebeluşi, vârstnici, femei însărcinate ori adolescenţi. Cunoaştem atât cupluri în pragul întemeierii unei familii, cât şi văduve cuprinse de dor. Interacţionăm atât cu prunci, la primii paşi, cât şi cu bolnavi în stadii terminale. Pe cât de deosebiţi par toţi aceşti oameni, ei îşi trăiesc, însă, cu toţii, experienţa omenească. Ei doar se află în diferite puncte ale ciclului care începe cu naşterea – venirea pe lume, şi care se încheie cu moartea – plecarea pe lumea de dincolo. Orice stadiu al ciclului vieţii are propriile sale beneficii, dar şi provocări. Fiecare asemenea etapă este temporară şi, în cele din urmă, cedează locul unei noi etape. Această efemeritate este cea care îi conferă un caracter nepreţuit, prin însăşi unicitatea sa.o-LIFE-CHANGE-facebook

Una dintre calităţile minunate ale bebeluşilor şi ale copiilor de vârste fragede este lipsa cunoştinţei până şi asupra existenţei unui atare ciclu al vieţii. Ei sunt, pur şi simplu, prezenţi Aici şi Acum – oriunde ar fi, în clipa de faţă; şi nu prea iau în considerare nici trecutul, nici viitorul. A le fi în preajmă ne reaminteşte bucuria ce izvorăşte din vieţuirea pe deplin în Acum, în clipa prezentă. La capătul opus al ciclului vieţii, se află modelele noastre vârstnice demne de urmat. Ei ne reamintesc, prin însăşi prezenţa lor, că fiecare perioadă a vieţii trebuie preţuită. Timpul lunecă, pe negândite; iar noi suferim prefaceri şi înaintăm în vârstă.Infinity-Time1-e1361710942575


Conştienţa asupra ciclului vieţii, precum şi asupra locului nostru, în desfăşurarea sa, ne conferă înţelepciune. Cu cât cultivăm aprecierea autentică pentru etapa curentă a existenţei, cu atât o savurăm mai mult. O proaspătă mămică, întâmpinând mici dificultăţi în creşterea nou-născutului, îşi acceptă, astfel, cu bucurie provocările; întrucât ştie că mica făptură va creşte, iar ea va privi cu dor şi nostalgie, această fermecătoare perioadă de început. Etapele presărate cu provocări şi dificultăţi sunt inevitabile; însă – aidoma oricărui aspect al ciclului vieţii – ele sunt temporare. Dacă ne trăim plenar viaţa, atunci vom reuşi să percepem savoarea şi să culegem înţelepciunea inerentă fiecărui stadiu; fiind, totodată, pregătiţi să întâmpinăm, cu bucurie, etapa următoare. Acceptarea deplină, oriunde te-ai găsi în ciclul vieţii, este însăşi esenţa fericirii.

Ciclul Vieţii
A Culege Înţelepciune 
din Imaginea de Ansamblu

 

Anunțuri

Un gând despre „Ciclul Vieţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s