Face parte din legile firii ori este mersul lucrurilor, ca vieţile să ni se contracte, uneori, înainte de a se extinde. 
Uneori, vieţile noastre se contractă, înainte de a se extinde. Este posibil să lucrăm intens cu noi înşine, la nivel spiritual; să facem mult bine, în lume; să ne urmăm visurile; şi, totodată, să fim cuprinşi de uimire şi frământaţi de nedumerire, în faţa feluritelor constrângeri şi limitări — de natură financiară, emoţională sau fizică. S-ar putea să avem impresia că ne-am rătăcit spiritualitatea şi că suntem ferecaţi într-o cameră întunecată, fără ferestre. S-ar putea să fim dezorientaţi şi descurajaţi de ceea ce pare a fi stagnare, absenţa oricărui progres. Însă, uneori, acesta este mersul lucrurilor. Aidoma unei omizi care se învăluie şi se tăinuieşte pe sine, într-un cocon mititel, înainte de a-i creşte aripi şi de a-şi lua zborul, noi trăim experienţa întunecimii, înainte de revărsarea zorilor. 
Atunci când ne aflăm la strâmtoare, fie putem intra, cu uşurinţă, în panică, fie putem căuta o conduită ori un mod de acţiune care să ne diminueze senzaţia de constricţie, de apăsare, de tensiune psihică. De asemenea, ne putem accelera „rotiţele mentale”, încercând să înţelegem de ce stau lucrurile astfel. Totuşi, în acest caz, nu avem nimic altceva de făcut, decât să ne păstrăm răbdarea şi stăruinţa. De asemenea, ne putem bizui pe înţelegerea faptului că suntem în toiul tranziţiei de la o etapă a existenţei, la alta; şi, cu cât ne vom abandona experienţei, cu atât ne vom strecura mai lesne, prin „strâmtoare” şi vom trece, prin deschizătură, de cealaltă parte. Aidoma unui prunc care îşi croieşte drum prin canalul de naştere, tot astfel, ne putem simţi, la rândul nostru, presaţi, apăsaţi, înghesuiţi; ori aruncaţi şi împinşi, dintr-o parte în alta; cu totul stingheri şi nelalocul nostru. Totuşi, dacă păstrăm în minte, în tot acest răstimp, că traversăm procesul naşterii într-o nouă realitate, vom găsi forţa de a merge mai departe.
Chiar pe când îndurăm contracţiile, suntem în măsură să găsim pacea, înlăuntrul nostru, dacă ne amintim să avem încredere în Univers. Ne putem îndrepta către natură, ca sursă de inspiraţie, întrucât toate fiinţele se abandonează, cu încredere, procesului de a se naşte – a veni pe lume sau a ieşi la lumină. În acea dăruire de sine, precum şi în centrul propriilor noastre inimi, sălăşluieşte o dorinţă şi disponibilitate de a ne încrede în necunoscut, pe când ne croim drum prin portal ori fereastra de oportunitate.
Contracţie înainte de Expansiune
ASTRODEVA 