A te depăşi pe tine însuţi

Atunci când suntem mulţumiţi şi împăcaţi cu propria existenţă, noi nu căutăm experienţe de genul „câştig şi pierdere”, pentru a ne defini imaginea de sine şi pentru a ne percepe valoarea de sine.

Imboldurile care ne determină să concurăm cu ceilalţi tind să fie simple. Anii îndelungaţi de evoluţie şi de influenţe din partea societăţii, ne-au modelat într-un asemenea chip, încât ne opunem semenilor noştri, fiind în permanentă competiţie, unii cu ceilalţi. Totuşi, nevoile şi dorinţele care ne inspiră să ne întrecem pe sine, sunt cu desăvârşire personale şi, prin urmare, mult mai complexe. Nevoia de a ne depăşi pe noi înşine, precum şi strădaniile noastre anterioare — pentru a primi confirmarea că ne-am dezvoltat şi am evoluat, ca indivizi — ne poate motiva să atingem noi culmi ale realizării de sine. Suntem capabili să ne slujim de realizările din trecut, drept fundaţie, pentru a ne aventura, încrezători, în necunoscut. Totuşi, dacă acest impuls de a ne întrece sinele noastre anterioare nu este decât un rezultat al stimei scăzute de sine sau al nevoii de a ne demonstra valoarea ori de a ne etala meritele, în faţa celorlalţi, până şi succesele răsunătoare pot avea un gust amar. A examina îndeaproape de ce concurăm cu noi înşine, cei din trecut, ne permite să identificăm, negreşit, acele competiţii care ne vor îmbogăţi şi înnobila existenţa.

Motivele pentru care ne străduim să ne întrecem pe sine, sunt numeroase. Atunci când suntem ambiţioşi – temerari şi stăruitori – în atingerea obiectivului de evoluţie şi dezvoltare spirituală, noi suntem motivaţi şi hotărâţi, în stabilirea precisă şi împlinirea propriilor aşteptări. Nu suntem în căutarea experienţelor exterioare de genul „câştig şi pierdere”, cu scopul de a ne defini imaginea de sine, sau de a percepe sentimentul valorii de sine. Mai degrabă, noi suntem propriii noştri evaluatori şi mentori, monitorizându-ne progresul şi apreciindu-ne succesul. Deşi căutăm, în mod susţinut şi neobosit fiorul, emoţia înălţătoare a realizării de sine, noi procedăm astfel, dintr-o nevoie legitimă de a înfrumuseţa lumea ori de a netezi calea pentru cei care ne vor călca pe urme. Fii atent, totuşi, ca performanţele şi competitivitatea ta să nu fie roadele unei nevoi inconştiente de a le demonstra celorlalţi că eşti capabil să le întruneşti şi chiar depăşeşti standardele!

Ia, de asemenea, în considerare că eforturile încununate de succes, care ar fi considerate mai mult decât suficiente, dacă ar fi evaluate dintr-o perspectivă exterioară, s-ar putea să nu ne mulţumească judecătorul-evaluatorul lăuntric, cel care ne îmboldeşte, ne avântează, neînduplecat. Cu scopul de a atinge starea de echilibru lăuntric, trebuie să deprindem arta răbdării, chiar pe când nădăjduim şi ne străduim să transpunem în fapt cea mai măreaţă viziune a celor care suntem. Atunci când ne simţim secătuiţi, sleiţi de puteri, încordaţi sau nefericiţi, pe când ne urmăm obiectivele, este posibil să ne sforţăm, din motive greşite. Entuziasmul care ne însoţeşte, în mod firesc, strădaniile, va reînvia, de îndată ce ne vom aminti că evoluţia autentică nu are nicio legătură cu câştigul, ci cu bucuria, mândria, pentru orice progres, cât de mic, pe calea evoluţiei.

A te depăşi pe tine însuţi

Concurenţa cu sine

A învinge nu este totul

de Madisyn Taylor