Compasiunea


Adevărata compasiune recunoaşte că toate graniţele pe care le percepem între noi şi alte fiinţe, nu sunt decât o iluzie.11150309_358057824387867_4876467123108240464_n 

Compasiunea este abilitatea de a sesiza conexiunea profundă dintre noi înşine şi celelalte fiinţe. Mai mult decât atât, adevărata compasiune recunoaşte că toate graniţele pe care le percepem între noi şi semenii noştri, nu sunt decât o iluzie. La începuturile practicării compasiunii, acest nivel profund de înţelegere ne poate scăpa; dar, putem avea credinţă şi încredere că, pornind exact de unde ne aflăm, vom intui negreşit şi vom străbate, până la urmă, cărarea sufletească înspre culmile înţelegerii şi ale compasiunii. Ne vom fi apropiat tot mai mult, de fiecare dată când vom fi privit dincolo de grijile mărunte pentru propria existenţă şi ne vom fi cuprins semenii, în sfera preocupărilor noastre. Şi, ca orice abilitate sau deprindere, compasiunea noastră se intensifică în vremuri de restrişte sau momente de cumpănă.Compasiune (Adina Amironesei)


Noi practicăm mici acte de compasiune, în fiecare zi, atunci când fiinţele dragi nouă sunt într-o dispoziţie posomorâtă ori arţăgoasă; sau, de pildă, când un alt şofer ne blochează calea, în trafic. Îi îmbrăţişăm în bunăvoinţa şi iertarea noastră, încercând să le înţelegem punctul de vedere; doar am trăit şi cunoaştem, la rândul nostru, stările de tensiune psihică ori nervozitate. Practicarea compasiunii devine, însă, mai anevoioasă, atunci când înţelegerea acţiunilor comise de persoana care ne-a lezat, în vreun fel sau altul, este mai presus de puterea noastră de înţelegere.aquarius-pisces-compatibility

Aceste situaţii ne îndeamnă să ne scrutăm, să ne examinăm îndeaproape străfundurile sufletului – acele părţi ale psihicului pe care le-am reprimat, pe care am dori să le negăm, întrucât societatea le-a calificat ca fiind „rele” sau „greşite”. De exemplu, actele de violenţă ne sunt, adesea, cu totul străine – prin urmare, atunci când suportăm noi înşine, efectele unor asemenea acte, noi suntem, pur şi simplu, descumpăniţi. La acest punct, începe să se manifeste potenţialul nostru real de evoluţie, dezvoltare spirituală, întrucât ni se adresează chemarea de a intensifica şi revărsa Lumina noastră lăuntrică, precum şi de a ne asuma responsabilitatea şi a ne însuşi ceea ce am renegat, cândva. În aceste momente critice, avem ocazia de a ne transforma din lăuntru.compasiunea provine


O atare atitudine ne poate părea de un ordin foarte înalt; însă, atunci când viaţa ne scoate în cale împrejurările care ne solicită compasiunea, oricât de dificile ar părea, putem fi convinşi şi avea încredere că suntem pregătiţi. Putem invoca şi valorifica Strălucirea pe care o vom fi intensificat, îngăduindu-i să ne lumineze calea înspre părţile cele mai întunecate ale propriilor inimi şi conectându-ne la inimile celorlalte fiinţe, în deplina înţelegere care este, cu adevărat, compasiunea autentică.

Compasiunea

În vremuri de restrişte 

şi clipe de cumpănă

de Madisyn Taylor

Anunțuri

Un gând despre „Compasiunea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s