SENZAŢIA DE „EU SUNT”


Întrebare: Este o chestiune de experienţă zilnică faptul că la trezire lumea apare brusc. De unde vine ea?
Maharaj; înainte ca ceva să apară în existenţă, trebuie să existe cineva căruia să îi apară. Orice apariţie sau dispariţie presupune o schimbare pe un fundal neschimbător.

10610747_10201531347165235_2797513748266136964_n
Î: Înainte de trezire eram inconştient.
M: În ce sens? De a fi uitat, sau de a nu fi experimentat? Nu experimentezi chiar şi atunci când eşti inconştient? Poţi să exişti fără să ştii? O discontinuitate în memorie: este acesta o dovadă a nonexistenţei? Şi poţi tu să vorbeşti în mod bine întemeiat despre propria ta non-existenţă ca de o experienţă actuală? Nu poţi să zici nici că mintea ta nu exista. Oare nu te-ai trezit când ai fost chemat? Iar Ia trezire, n-a fost oare simţământul de „eu sunt” cel care a apărut mai întâi? O conştiinţă germene
trebuie să existe chiar şi în timpul somnului sau al leşinului. La trezire, experienţa se desfăşoară astfeÎ: „eu sunt…corpul…în lume”. Aceasta poate avea aparenţa unei succesiuni, dar de fapt totul se petrece simultan: ideea de a avea un corp într-o lume. Poate să existe simţământul de „eu sunt”, dacă nu ar fi cineva sau ceva?images
Î: Eu sunt întotdeauna cineva cu amintirile şi obiceiurile sale. Nu cunosc nici un alt „eu sunt”.
M: Poate că ceva te împiedică să te cunoşti. Când nu cunoşti un lucru pe care alţii îl cunosc, ce faci?
Î: Caut sursa cunoaşterii lor urmându-le instrucţiunile.
M: Nu e important pentru tine să ştii dacă eşti un simplu corp, sau altceva? Ori, poate nimic? Nu vezi că toate problemele tale sunt problemele corpului tău – hrană, îmbrăcăminte, adăpost, familie, prieteni, nume, faimă, siguranţă, supravieţuire? Toate acestea îşi pierd înţelesul în momentul în care realizezi că tu nu poţi fi doar un simplu corp.

ascukta
Î: Ce câştig am din cunoaşterea faptului că eu nu sunt corpul?
M: Chiar a spune că nu eşti corpul, nu este întocmai adevărat. Într-un fel tu eşti toate corpurile, inimile şi minţile şi mult mai mult. Pătrunde adânc în senzaţia de „eu sunt” şi vei afla. Cum găseşti un lucru pe care nu l-ai pus la locul Iui sau ai uitat de el? ÎI păstrezi în minte până când trezeşti amintirea lui. Simţământul fiinţării, simţământul de „eu sunt”, este primul care va ieşi la iveală, întreabă-te de unde apare, sau doar priveşte-l liniştit. Când mintea rămâne în „eu sunt”, fără să se mişte, tu intri într-o stare ce nu poate fi verbalizată, dar care poate fi experimentată. Tot ce ai de făcut este să încerci şi să tot încerci. La urma urmei, simţământul de „eu sunt” este întotdeauna cu tine, numai că tu i-ai ataşat tot felul de lucruri – corp, sentimente, gânduri, idei, posesiuni etc. Toate aceste auto-identificări induc în eroare. Din pricina lor tu te iei drept ceea ce nu eşti.6385435_f496
Î: Dar atunci ce sunt eu?
M: Este de ajuns să ştii ceea ce nu eşti. Nu este nevoie să cunoşti ceea ce eşti. Căci, atât timp cât cunoaştere înseamnă descrierea în termenii a ceea ce este deja cunoscut, percepţii sau concepte, nu poate să existe cunoaştere de sine, întrucât ceea ce tu eşti nu poate fi descris altfel decât ca negaţie totală. Tot ce poţi să zici este: „Eu nu sunt aceasta, nu sunt aceea”. Nu poţi să spui cu deplin înţeles: „iată ce sunt eu”. Chiar nu are sens. Ceea ce poţi desemna ca fiind „aceasta” ori „aceea”, nu poate fi tu însuţi. Cu siguranţă, tu nu poţi fi alt „ceva”. Tu nu eşti nimic perceptibil sau imaginabil. Totuşi, fără tine nu poate exista nici percepţie, nici imaginaţie. Tu observi inima simţind, mintea gândind, corpul acţionând; chiar actul percepţiei arată că tu nu eşti ceea ce percepi. Poate să existe percepţie, experienţă, fără tine? O experienţă trebuie să „aparţină”. Cineva trebuie să vină şi s-o declare ca fiind a Iui personală. Fără un experimentator experienţa nu este reală. Experimentatorul este cel care împărtăşeşte realitate experienţei. O experienţă pe care n-o poţi avea, ce valoare are pentru tine?
Î: Simţământul de a fi un experimentator, senzaţia de „eu sunt”, nu este tot o experienţă ?Nisargadatta_Maharaj
M: Evident, fiecare lucru experimentat este o experienţă. Şi în fiecare experienţă se iveşte experimentatorul ei. Memoria creează iluzia continuităţii. În realitate, fiecare experienţă are propriul ei experimentator, iar simţământul de identitate se datorează factorului comun aflat la rădăcina raporturilor experimentator-experienţă. Identitatea şi continuitatea nu sunt acelaşi lucru, întocmai cum fiecare floare
are propria ei culoare, dar toate culorile sunt cauzate de aceeaşi lumină, tot aşa mulţimea de experimentatori apar, în conştienţa nedivizată şi indivizibilă, fiecare separat în memorie, identici în esenţă. Această esenţă este rădăcina, fundamentul, posibilitatea atemporală şi aspaţială a oricărei experienţe.eu-sunt-acela-dialoguri-despre-absolut_1_fullsize
Î: Cum pot să ajung la ea?
M: Nu trebuie să ajungi Ia ea, căci tu eşti chiar esenţa. Ea va ajunge la tine, dacă-i dai o şansă. Renunţă la ataşamentul tău faţă de ireal şi realul îşi va ocupa repede şi fără piedici locul cuvenit. Încetează să te închipui ca fiind sau făcând una sau alta şi realizarea că tu eşti sursa şi inima a tot ceea ce este, va începe să îţi devină clară. Odată cu aceasta va veni o mare iubire care nu este alegere sau predilecţie, nici ataşament, ci o putere care face ca toate lucrurile să fie plăcute şi demne de iubit.

fragment din Eu sunt Acela de Sri Nisargadatta Maharaj

descarca aici cartea-Maharaj- Eu sunt Acela

Un gând despre „SENZAŢIA DE „EU SUNT”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s