Tămăduirea unei inimi frânte

O inimă care a fost zdrobită şi care a trăit suferinţa, prezintă înlăuntrul său o fisură prin care se strecoară tot mai multă Lumină.

Am suferit cu toţii o frângere de inimă, care ne-a copleşit, ne-a pătruns până în străfunduri, aidoma unei ploi torenţiale. La trăirea durerii unei inimi zdrobite, sinele nostru eteric, diafan, este pătruns de suferinţă, un prisos care năvăleşte în corpul fizic. Pierderea se transformă în gol interior, în pustiire; iar dorul de neostoit, tânjirea se metamorfozează într-un simţământ adeseori imposibil de redat prin cuvânt. Tămăduirea unei inimi zdrobite poate părea o sarcină de proporţii colosale, la care adesea nu ne încumetăm, din teama de a nu provoca alte vătămări. Şi totuşi, frângerea de inimă, asemenea tuturor emoţiilor, fie se risipeşte, fie se transmută, sub magia influenţei noastre conştiente.

Adesea, durerea inerentă celor mai adânci răni emoţionale, îşi lasă asupra noastră o pecete profundă. Zdruncinătura care se preface în durere molcomă, pulsatilă, în zvâcnire uşor dureroasă a inimii, ne poartă, în cele din urmă, pe calea iluminării, binecuvântându-ne existenţa cu noi dimensiuni, de o incomensurabilă bogăţie.

Recunoaşterea impermanenţei unei frângeri de inimă nu îi atenuează nicidecum durerea vie, ascuţită; şi totuşi, această durere este cea care grăbeşte vindecarea. Durerea ne aduce la cunoştinţă că trebuie să îi acordăm atenţie şi grijă, sinelui nostru emoţional, că trebuie să ne percepem şi conştientizăm sentimentele, permiţându-le să ne cuprindă, înainte de a începe procesul de vindecare.

Se spune că timpul vindecă orice rană. Într-adevăr, timpul poate alina suferinţa unei inimi zdrobite; cu toate acestea, trăirea deplină, dar conştientă, a durerii, şi acceptarea ei sunt cele care vor înlesni, cu adevărat, vindecarea. A-ţi recunoaşte şi îngriji suferinţa, de o manieră sănătoasă, mai degrabă decât să o tot amâni, să o amăgeşti sau chiar să o reprimi, reprezintă secretul tămăduirii. Procedează cu blândeţe! Şi, mai ales, deschide-te posibilităţii de a iubi, a dărui şi a crede, din nou! Atunci când, peste puţină vreme, te vei ridica din suferinţă, vei constata că universul nu şi-a încetat existenţa, atâta timp cât tu ţi-ai oblojit inima rănită. Te vei ridica pe celălalt ţărm al călătoriei de vindecare, întărit de înseşi încercările traversate.

de Madisyn Taylor