Lasă altruismul să te ghideze!


Ce este altruismul? Pe scurt, e dorința ca ceilalți să fie fericiți. Și, așa cum susține Matthieu Ricard – călugăr budist și cercetător în domeniul fericirii – altruismul este un criteriu în luarea deciziilor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, în carieră și în viață.

Noi, oamenii, avem un potențial extraordinar de bunătate dar și o putere imensă să rănim.Orice unealtă poate fi folosită pentru a construi sau a distruge. Totul depinde de motivația noastră. Așadar, este cu atât mai important să ne creăm o motivație altruistă, în locul uneia egoiste.images

În prezent ne confruntăm cu multe piedici. Ele pot fi piedici personale; mintea ne poate fi cel mai bun prieten sau cel mai temut dușman. Există și piedici sociale: sărăcie în rândul multora, inegalități, conflict și nedreptate. Și mai există și provocări noi, la care nu ne așteptam. Acum zece mii de ani, erau numai 5 milioane de oameni pe Pământ. Orice făceau, robustețea Pământului vindeca în scurt timp răul provenit din activitățile umane. După Revoluția Industrială și Tehnologică, nu mai e la fel. Suntem acum agentul major de impact pe Pământ.Intrăm în „Antropocen”, era ființei umane. Într-un fel, a spune că trebuie să continuăm această creștere fără sfârșit, folosirea continuă de resurse materiale, e ca și cum acest om ar spune – am auzit un fost șef de stat, nu-i voi menționa numele, spunând: „Acum cinci ani, eram la marginea prăpastiei. Astăzi am făcut un pas mare înainte!” Această margine este ceea ce oamenii de știință au definit prin „limitele planetei”. Și în aceste limite, se pot încadra mai mulți factori. Umanitatea mai poate prospera pentru 150 000 ani dacă păstrăm aceeași stabilitate a climei ca aceea din Holocen din ultimii 10 000 de ani. Dar asta depinde de alegerea noastră spre o simplitate benevolă, o dezvoltare calitativă, nu cantitativă.

autor-Matthieu Ricard

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s