Tată Bogat , Tată Sărac


Aşa cum povesteşte Robert Kiyosaki

Am avut doi taţi, unul bogat şi unul sărac. Unul avea multă şcoală şi era foarte inteligent; avea doctoratul şi făcuse patru ani de studiu în mai puţin de doi ani. După care mersese la Universitatea Stanford, la Universitatea din Chicago şi la Universitatea Northwestern pentru masterat, peste tot beneficiind de burse integrale. Celălalt tată n-a terminat nici opt clase.

citate-robert-kiyosaki

Amândoi reuşiseră în carieră muncind din greu toată viaţa. Amândoi aveau venituri substanţiale. Şi totuşi, unul s-a luptat cu probleme financiare toată viaţa. Celălalt a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Hawaii. Unul a murit lăsând zeci de milioane de dolari pentru familie, societăţi de binefacere şi biserică, celălalt a lăsat datorii. Amândoi erau puternici, carismatici şi aveau un cuvânt greu de spus. Amândoi ne-au dat sfaturi, dar nu aceleaşi sfaturi. Ambii credeau cu tărie în educaţie, dar nu recomandau acelaşi traseu al studiilor.

Dacă aş fi avut un singur tată, ar fi trebuit să accept sau să-i resping sfatul. Faptul că aveam doi taţi care să mă sfătuiască mi-a oferit ocazia să aleg între puncte de vedere diferite; ale unui om bogat şi ale unui om sărac. În loc să-1 accept sau să-1 resping pur şi simplu pe unul sau pe celălalt, mi-am dat seama că de fapt pot reflecta mai mult, comparând posibilităţile şi alegând de unul singur. Problema era că la vremea aceea cel bogat nu era încă bogat iar cel sărac nu era încă sărac. Amândoi erau la început de drum şi se zbăteau între problemele financiare şi cele de familie. Aveau însă puncte de vedere foarte diferite în privinţa banilor.

De exemplu, unul dintre ei spunea: „Banul este ochiul dracului.” Celălalt zicea: „Lipsa banului este ochiul dracului.”

Ca puşti, având doi taţi cu caracter puternic, era greu să mă las influenţat de amândoi la fel. Vroiam să fiu un fiu bun şi să-i ascult, doar că taţii mei nu spuneau acelaşi lucru. Diferenţa între punctele lor de vedere mai ales în privinţa banilor era atât de mare, încât acest lucru m-a făcut curios şi m-a intrigat. Am început să mă gândesc tot mai mult la ce vroia de fapt să spună fiecare. Când eram singur reflectam mai tot timpul, întrebându-mă, de exemplu: „De ce a spus asta?” Apoi îmi puneam întrebări în privinţa afirmaţiei celuilalt tată. Ar fi fost mult mai simplu să spun doar aşa: „Mda, are dreptate. Sunt de acord.” Sau să resping pur şi simplu un punct de vedere, zicând: „Bătrânul nu ştie ce vorbeşte.” În schimb, faptul că aveam doi taţi pe care îi iubeam m-a obligat să reflectez şi în final să aleg o modalitate de a gândi eu însumi. Procesul alegerii s-a dovedit a fi mult mai valoros pe termen lung decât o simplă acceptare sau respingere a unui singur punct de vedere.Best-top-desktop-money-wallpapers-hd-money-wallpaper-picture-image-3

Unul dintre motivele pentru care cei bogaţi se îmbogăţesc tot mai mult, cei săraci sărăcesc tot mai mult, iar clasa de mijloc se zbate în datorii este faptul că despre bani se învaţă acasă, şi nu la şcoală. Cei mai mulţi dintre noi află despre bani de la părinţi. Deci, ce poate un părinte sărac să-i spună copilului său despre bani? Doar: „Vezi-ţi de şcoală şi învaţă serios.” Copilul poate termina cu note excelente, dar având o slabă pregătire financiară. Lucrurile acestea i-au fost inoculate pe când
era mic.

Despre bani nu se învaţă la şcoală. Şcolile se concentrează asupra obiectelor de studiu şi a formării profesionale, dar nu şi asupra capacităţii de rezolvare a problemelor financiare. Acest lucru explică de ce bancheri, doctori şi contabili foarte deştepţi, care au avut note excelente la şcoală, se zbat toată viaţa pentru a-şi rezolva problemele financiare. Veşnica noastră datorie naţională este produsă în mare parte de politicieni cu multă şcoală şi reprezentanţi guvernamentali care iau hotărâri financiare fără să aibă o pregătire în privinţa banilor.

Adesea mă gândesc la noul mileniu şi mă întreb ce se va întâmpla când vom avea milioane de oameni care vor avea nevoie de sprijin financiar şi medical. Ei vor depinde de familiile lor sau de
stat pentru a beneficia de asistenţă financiară. Ce se va întâmpla când Asigurările Medicale şi
Sociale vor rămâne fără bani? În ce fel poate o naţiune să supravieţuiască, atâta vreme cât abordarea problemei banilor continuă să fie lăsată în grija părinţilor – care în majoritate vor fi sau sunt deja săraci?

Cum aveam doi taţi cu un cuvânt greu de spus, am învăţat de la amândoi. A trebuit să reflectez la sfatul fiecăruia şi făcând asta am reuşit să descopăr un punct de vedere asupra puterii şi efectului gândirii fiecăruia asupra propriei lui vieţi. De exemplu, unul dintre taţi avea obiceiul să spună: „Nu-mi pot permite.” Celălalt interzicea folosirea acestei exprimări. El insista să spun: „Cum aş putea face să-mi permit asta?” Una este o afirmaţie, iar cealaltă este o întrebare. Una te lasă de
izbelişte, iar cealaltă te obligă să gândeşti.featured_money@wdd2x

Tatăl meu care în-curând-va-fi-bogat ar explica faptul că dacă spui automat: „Nu-mi pot permite” creierul încetează să mai funcţioneze. Punând întrebarea „Cum aş putea face să-mi permit asta?” creierul e pus la muncă. Asta nu însemna că dorea să spunăcă poţi să-ţi cumperi tot ce vrei. Dar avea un adevărat fanatism în privinţa exersării minţii, acest cel mai puternic calculator din lume. „Creierul meu este zilnic tot mai puternic pentru că îl exersez. Cu cât este mai puternic, cu atât câştig mai mulţi bani.” El era convins că dacă spunem automat „Nu-mi pot permite”, acesta este un semn al unei leneviri intelectuale. Deşi ambii taţi munceau din greu, am observat că unul dintre ei avea obiceiul să nu-şi pună mintea la contribuţie atunci când era vorba de bani, în vreme ce celălalt şi-o exersa din plin.

Rezultatul pe termen lung a fost că unul dintre ei a avut o creştere financiară puternică, în vreme ce
celălalt una slabă. E asemeni diferenţei dintre o persoană care merge să facă sport în mod regulat şi
una care stă pe canapea şi se uită la televizor. Exerciţiul fizic bine făcut sporeşte şansa de a fi sănătos, iar exerciţiul mental bine făcut sporeşte şansa de a fi bogat. Lenea aduce prejudicii atât
sănătăţii, cât şi averii.

Cei doi taţi ai mei aveau sisteme de gândire opuse. Unul dintre ei credea că oamenii bogaţi trebuie să plătească mai multe impozite ca să aibă grijă de cei mai puţin norocoşi. Celălalt spunea: „Impozitele îi pedepsesc pe cei care produc şi îi răsplătesc pe cei care nu produc.” Unul dintre taţi mi-a recomandat: „învaţă serios ca să găseşti o companie bună la care să lucrezi.” Celălalt mi-a sugerat: „învaţă serios ca să găseşti o companie bună pe care s-o cumperi.” Unul mi-a zis: „Motivul pentru care nu sunt bogat este că vă am pe voi, copiii.” Celălalt a spus: „Motivul pentru care trebuie să fiu bogat este că vă am pe voi, copiii.” Unul încuraja conversaţiile despre bani şi afaceri în timpul mesei, celălalt interzicea acest subiect la masă. Unul spunea: „Când e vorba de bani, nu îţi asuma riscuri.” Celălalt zicea: „învaţă să stăpâneşti riscurile.” Unul credea: „Căminul nostru este cea mai mare investiţie şi cel mai mare activ al nostru.” Celălalt credea: „Casa mea este un pasiv şi când propria-ţi casă devine cea mai importantă investiţie înseamnă că ai încurcat-o.” Ambii taţi îşi plăteau facturile la timp, unul însă şi le plătea primele, iar celălalt la urmă. Unul dintre taţi credea într-o companie sau într-un guvern care să se îngrijească de tine şi de nevoile tale, era mereu preocupat de creşterea salariului, de planurile de pensii, de avantajele medicale, de concediul de boală, de zilele de vacanţă şi de alte asemenea.gold1

Era impresionat de doi dintre unchii săi care intraseră în armată şi se aleseseră cu o pensie şi o grămadă de alte avantaje pe viaţă după douăzeci de ani de serviciu activ. Agrea ideea de asigurări medicale plătite şi privilegiile pe care le acordă armata pensionarilor săi. De asemenea, iubea sistemul de funcţii definitive valabil în universităţi. Uneori, ideea protejării locului de muncă pe viaţă şi alte avantaje păreau mai importante decât slujba propriu-zisă. Adesea spunea: „Am muncit din greu pentru stat şi merit toate aceste drepturi.”

Celălalt credea într-o independenţă financiară totală. El era împotriva mentalităţii „drepturilor”, socotind că duce la slăbiciuni şi la existenţa persoanelor nevoiaşe din punct de vedere financiar. El era foarte categoric în ceea ce priveşte competenţa financiară pe care trebuia s-o aibă fiecare şi asigurarea prin propriile puteri a acesteia. Unul dintre taţi se zbătea să pună deoparte câţiva dolari. Celălalt pur şi simplu crea investiţii. Unul dintre taţi m-a învăţat cum să scriu un CV impresionant ca să îmi găsesc o slujbă bună. Celălalt m-a învăţat cum să fac planuri de afaceri şi financiare serioase astfel încât să pot crea locuri de muncă. Fiind produsul a doi taţi puternici, mi-am putut permite luxul să observ efectele pe care nişte idei diferite le pot avea asupra vieţii cuiva.

Am constatat că oamenii într-adevăr îşi modelează viaţa prin gânduri. De exemplu, tatăl meu cel sărac spunea mereu: „Nu voi fi niciodată bogat.” Şi această profeţie s-a transformat în realitate. Tatăl meu cel bogat, pe de altă parte, când vorbea despre el spunea întotdeauna că este bogat. Zicea cam aşa: „Sunt un om bogat şi oamenii bogaţi nu fac asta.” Chiar şi când era lefter după un recul financiar major, continua să vorbească despre el ca despre un om bogat. Se descria astfel: „Există o diferenţă între a fi sărac şi a fi lefter. A fi lefter e o situaţie temporară, a fi sărac e o situaţie veşnică.” Tatăl meu cel sărac mai spunea: „Nu mă interesează banii” sau „Banii nu contează.” Tatăl meu cel bogat spunea întotdeauna: „Banii înseamnă putere.”

Puterea gândurilor noastre nu poate fi măsurată sau apreciată, dar mi-a fost limpede încă din copilărie că trebuie să-ţi conştientizezi gândurile şi felul în care te exprimi. Am observat că tatăl
meu cel sărac nu era sărac din pricina sumei pe care o câştiga şi care era considerabilă, ci din pricina gândurilor şi faptelor lui.

Copil fiind şi având doi taţi, mi-am dat seama foarte bine că trebuie să am grijă ce gânduri aleg să fie ale mele. Pe cine să ascult — pe tatăl meu cel bogat sau pe cel sărac?

robert_kiyosaki_tata_bogat_tata_sarac
Deşi amândoi aveau un enorm respect faţă de învăţământ, nu se înţelegeau deloc în privinţa lucrurilor cu adevărat importante ce trebuie aflate. Unul vroia să studiez serios, să-mi iau o diplomă şi o slujbă şi să muncesc pentru bani. Vroia să învăţ ca să ajung un profesionist, să fiu avocat sau contabil sau să urmez şcoala oamenilor de afaceri şi să îmi dau masteratul. Celălalt m-a încurajat să studiez ca să fiu bogat, să înţeleg cum e cu banii şi cum să-i fac să acţioneze în favoarea mea. „Eu nu muncesc pentru bani” – erau vorbele pe care le repeta mereu, „banii muncesc pentru mine!” La 9 ani am hotărât să-1 ascult şi să învăţ de la tatăl meu cel bogat cum e cu banii. Procedând astfel, am ales să nu-1 mai ascult pe tatăl meu cel sărac, deşi el avea toate diplomele din lume.

descarca aici cartea-Robert Kiyosaki – Tata bogat, tata sarac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s