Zi: 10 ianuarie 2015
Exerciţiu pentru creşterea stimei de sine
Stima de sine scăzută este o problemă frecventă; şi, prin introspecţie, vă puteţi elibera de acest tipar de gândire negativ.
În viaţă, relaţia primară este cu propriul Sine. El e cel care trece prin toate experienţele de viaţă, odată cu noi. Noi ne suntem singurul camarad permanent; şi totuşi, ne suntem, totodată, cel mai aspru critic. Cu scopul de a ne reaminti propria magnificenţă, putem recurge la exerciţiul “Cinci lucruri care îmi plac la mine însumi”.
Începe prin a scrie cel puţin cinci lucruri care îţi plac la tine însuţi! Nu este cazul să fii modest. Dacă întâmpini dificultăţi în obţinerea unui total de cinci atribute distincte, să ştii că acest exerciţiu îţi poate aduce reale beneficii! Asigură-te că lista nu se mărgineşte la trăsături fizice, deoarece trupurile nu constituie decât o parte din Ceea ce Suntem! Dacă încă te frămânţi cu privire la însuşirile autentice, demne de a figura pe listă, descoperă ce anume te atrage la anumiţi oameni, dat fiind că acele trăsături sunt, probabil, calităţi care te caracterizează şi pe tine! O altă cale de a-ţi completa lista, constă în a discerne cinci lucruri care nu îţi plac la tine însuţi şi a identifica, totodată, o latură pozitivă a acestor lucruri.
Continuă acest proces, timp de o săptămână, gândindu-te la alte cinci lucruri care îţi plac la tine însuţi, în fiecare zi! La sfârşitul săptămânii, citeşte-ţi ţie însuţi lista, cu voce tare, în faţa oglinzii! În loc de a căuta defecte de remediat, îngăduie-i oglinzii să îţi reflecte magnificenţa! A sta în faţa oglinzii, declamând o înşiruire a admirabilelor, strălucitelor tale caracteristici, îţi poate părea o nostimadă; dar ar putea, totodată, să îţi aducă zâmbetul pe buze şi să îţi schimbe imaginea de sine.
Ţine minte, acest exerciţiu îţi va aduce cele mai mari beneficii, atunci când simţi cea mai fermă rezistenţă! Dat fiind că noi scrutăm încontinuu lumea, în loc de a ne observa propria fiinţă, nu ne zărim, adesea, propria splendoare, ce este perceptibilă, în schimb, celorlalţi. Atunci când ne acordăm răgazul de a ne desfăta în propria prezenţă, după cum am proceda în preajma unei fiinţe care se bucură de dragostea şi admiraţia noastră, ne devenim camaradul şi susţinătorul ideal, pe parcursul Călătoriei Vieţii.