Punctul de pornire a marilor prefaceri


Sfărâmarea tiparelor familiale disfuncţionale poate fi lucrarea de căpătâi a unei existenţe.

Family clip art

Desprinderea de căminul copilăriei şi îmbarcarea pentru călătoria vieţii adulte poate părea, totodată, o eliberare de tiparele familiale nocive, autoîntreţinute. Cu toate acestea, la o privire atentă, s-ar putea să descoperim că modelele noastre de comportament şi sistemele noastre de credinţă datează de pe vremea copilăriei şi adolescenţei, fiindu-ne insuflate de către părinţi, bunici, precum şi de generaţiile care i-au precedat, la rândul lor. S-ar putea să ne surprindem în toiul procesului de perpetuare, în mod inconştient, instinctiv, a ciclurilor disfuncţionale iniţiate de generaţiile anterioare, cum ar fi frica de lipsuri, neexteriorizarea afecţiunii, ori tiparele de disimulare şi izolare. Şi totuşi, transmiterea tiparelor negative, de la o generaţie la alta, poate fi evitată. Ne este cu putinţă să fim noi înşine, punctul final al acestor cicluri familiale negative, care au prosperat, timp de generaţii; se vor destrăma, încetând să-şi exercite influenţa, mai departe. Spargerea unui tipar presupune, pur şi simplu,  transcenderea acelor valori care ne-au fost inoculate, cu mult timp în urmă, precum şi înlocuirea lor cu iubire pură, compasiune şi conştienţă extinsă. 

face-in-trees-illusion
În pofida confruntării cu efectele cumulative ale ciclurilor familiale, ce constituie o expresie a modurilor prestabilite de viaţă şi 
o reflexie a luptei pentru supravieţuire, purtată de predecesori, vă puteţi elibera de efectele propriei istorii familiale. Dorinţa şi voinţa de a vă desprinde de formele anacronice, întunecate, ale energiei familiale; şi de a oferi o nouă energie, a iubirii, poate înveşmânta forma unei epifanii. La un moment dat, s-ar putea să conștientizați că anumite aspecte ale existenței voastre timpurii v-au influenţat negativ sănătatea, fericirea şi putinţa de a evolua, de a vă dezvolta, la nivel personal. De asemenea, s-ar putea să descoperiţi că, pentru a transcende tiparele de credinţe limitative, comportamentul iraţional şi afectarea emoţională, trebuie să vă puneţi valorile sub semnul întrebării şi să analizaţi, în profunzime, impactul familiei asupra personalităţii voastre. Numai atunci când veţi înţelege modul în care v-au influenţat ciclurile familiale negative, veţi reuşi să le destrămaţi, câştigându-vă eliberarea.

set_free_my_soul_by_michellis13-d5km5hd
În vederea unei autentice prefaceri, trebuie să vă acordaţi vouă înşivă permisiunea de a vă schimba. Sfărâmarea tiparelor familiale nu este nicidecum un act de sfidare sau trădare. Este important să îi acordaţi 
sinelui vostru, încredere absolută, atunci când veţi stabili comportamentele şi credinţele ce vor facilita rescrierea sistemului ciclic de valori, transmis de la o generaţie la alta – a vechiului sistem disfuncţional, cu efecte limitative asupra potenţialului vostru individual. Numeroşi oameni au descins pe Pământ, în aceste vremuri, cu misiunea de a sfărâma ciclurile familiale disfuncţionale; întrucât voi sunteţi, cu toţii, adevăraţi deschizători de drumuri. Prin destrămarea ciclurilor familiale negative, capacitatea voastră de exprimare a simţămintelor şi nevoilor va creşte exponenţial; iar voi vă veţi îmbarca pentru o călătorie înspre bunăstare, la toate nivelurile fiinţei, cu efecte pozitive asupra generaţiilor viitoare.

de Madisyn Taylor

astrograma completa


Anunțuri

Un gând despre „Punctul de pornire a marilor prefaceri

  1. DA ,CORECT,CU UN AMENDAMENT CARE ANULEAZA TOATA PLEDOARIA PRO NOILE PROGRAME;INTR-O SOCIETATE CARE SE TOT AFUNDA DE LA O ZI LA ALTA DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE,A RENUNTA LA VECHILE TIPARE CARE TIN SPRE EXEMPLU DE LUPTA DE SUBZISTENTA DEVENITA DIN CE IN CE MAI ACERBA E UN FEL DE IPOCRIZIE?NEREALISM?UTOPIE?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s