A  primi şi a dărui


Pentru a se elibera, fiinţa umană trebuie să permită individualităţii sale (natura sa superioară) să se manifeste, degajindu-se de influenţa personalităţii sale (natura sa inferioară).

Prayer_by_Bluwi

Pentru a avea o idee clară despre personalitate şi individualitate, trebuie să vă dau câteva imagini, iar una dintre cele mai bune vine, de altfel, de la cuvântul “persona” – ea este o mască, un om care-şi pune diferite măşti pe chipul său, îşi schimbă personalitatea, dar rămâne mereu acelaşi. Iată că teatrul ne va da o idee exactă, un actor, un artist care este obligat să joace mai multe roluri, şi în fiecare piesă este îmbrăcat altfel, joacă în alt mod, se manifestă diferit. Iată ceea ce reprezintă personalitatea: rolul pe care îl joacă, pentru puţin timp, pe care-l schimbă apoi, dar omul însuşi rămâne neschimbat, rezistă timpului. Această  comparaţie este foarte potrivită pentru personalitate.

Aşadar fiinţa umană, care trebuie să trăiască o încarnare, o existenţă, se îmbracă, îşi pune o mască, ceea ce înseamnă că îşi ia o personalitate şi se manifestă într-un fel sau altul, este femeie sau bărbat, şi iată că într-o altă reîncarnare revine un altul, cu o altă personalitate, dar de fapt, el este mereu el însuşi. Atunci, acest “el însuşi” care rămâne este etern, nemuritor, iar “persona”, ea este trecătoare. Iată, ceea ce este personalitatea. Ca în teatru.

foggy-glass

 

Şi tot ceea ce rămâne, care se înscrie ca o moştenire, ca o bogăţie, din toate achiziţiile, din toate uceniciile prin care a trecut în timpul vieţii, tot ce rămâne înscris şi care trebuie transmis de la o reîncarnare la alta, este deci, ceea ce se păstrează în individualitate. Iar personalitatea se duce, dispare, nu mai rămâne nici o urmă de ea. Dar, toate achiziţiile, toate bogăţiile, toată înţelepciunea, acumulate, rămân moştenire, ca o bogăţie inseparabilă de individualitate.

Atunci, individualitatea poate fi comparată cu soarele, şi personalitatea  cu luna. Şi, ca şi luna, ea este schimbătoare, tot timpul se modifică, fără o lumină  proprie, şi fără un centru ca soarele; personalitatea este şi ea schimbătoare, instabilă şi fără centru, pe când individualitatea este ca soarele, mereu  strălucitoare, luminoasă, puternică.

sunshine

Şi acum, când vă întrebam ieri pentru cine lucraţi?… Dacă lucraţi numai pentru personalitate, adică pentru ceea ce se schimbă, se transformă, şi care în final nu vă va lăsa nici o urmă, atunci toată munca, toate bogăţiile, toate achiziţiile sunt pierdute, risipite, aţi lucrat în zadar. Iar acum, pentru a ne face o idee mai clară despre când şi unde lucrăm pentru personalitate şi unde lucrăm pentru individualitate, trebuie să analizăm câteva exemple din viaţă.

Care este cea mai puternică, cea mai remarcabilă calitate a personalităţii? Ei bine, ea vrea întotdeauna să ia, să posede, să se cramponeze, să reţină, să păstreze, să amplifice. Atunci, în acel moment, ea lucrează, dar în domeniul intelectului, al inimii şi al voinţei, pentru  că personalitatea este o trinitate, şi ea – ceea ce nu v-am spus – personalitatea este o trinitate răsturnată.

o-HAPPINESS-570

Individualitatea este o altă trinitate, dar redresată, aşezată. Asta înseamnă că personalitatea gândeşte, simte şi acţionează, dar într-un scop cât se poate de egoist, egocentric, de acaparare, de îmbogăţire, şi în acel moment, dacă nu există alte persoane sau alte forţe care să-i împiedice această tendinţă, care este cu adevărat o tendinţă posesivă, egoistă, ea se irită, devine răutăcioasă, crudă, vindicativă, răuvoitoare, nocivă, ea se înarmează, şi iată toate manifestările personalităţii, care vrea să păstreze ce-a câştigat, ceea ce vrea ea. Aşadar, toate gândurile sunt îndreptate mereu către ea, adică către a lua. Inima, adică sentimentele, sunt permanent orientate către ea, către bucuriile vieţii, iar voinţa sa este tot timpul axată pe ideea de a acţiona în folosul său. Iată ce este personalitatea.

sun-blessing-judaism-finger-hold-3

Pe când, individualitatea, oh, ea vrea să ţâşnească, să strălucească, să dea, ea vrea să lumineze, să ajute, să susţină. Aşadar, ea dă ceva de la ea, propagă ceva, emană ceva, dar ce anume? Ei bine, ceva ce nu e personal, precum personalitatea, ceva impersonal. Ea vrea să facă eforturi, să se angajeze, să se sacrifice, să-şi arate abnegaţia, renunţarea, sacrificiul, generozitatea, şi iată de ce, ea nu reţine nimic, nu păstrează, nu se irită dacă vine cineva să  ia, se bucură să vadă că ceilalţi se hrănesc, se adapă, se luminează, ea e fericită şi mulţumită.

Şi individualitatea posedă o inteligenţă, o inimă şi o voinţă. Astfel, inteligenţa ei înseamnă strălucire, inima ei încălzeşte, iar voinţa ei înseamnă însufleţirea, eliberarea celorlalţi.

 

descarca aici continuarea-Aivanhov, Omraam Mikhael – A primi si a darui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s