Teama de adevăr


A privi adevărul drept în faţă, mai degrabă decât a te sustrage, îţi va menţine viaţa în direcţia cea bună, în sens evolutiv.Sursa-foto-Adevarul 

Cei mai mulţi dintre noi am trăit experienţa deţinerii unui crâmpei de adevăr, pe care ne-am temut să îl împărtăşim, întrucât ştiam că nu se va bucura de o primire favorabilă. Există, de asemenea, cazuri în care noi înşine nu am fost în măsură să înfruntăm un adevăr ce ne privea în mod direct. Poate fi vorba de un adevăr puţin important, cum ar fi refuzul de a vedea că maşinile noastre au nevoie de întreţinere şi reparaţii, deoarece nu vrem să plătim costul aferent, ori de un adevăr semnificativ, cum ar fi refuzul de a accepta că o persoană apropiată ne respinge. De obicei, adevărul iese în evidenţă, şi îl putem observa, dacă alegem astfel; însă, noi am dezvoltat moduri insidioase de a tăinui adevărul faţă de noi înşine, oricât de vizibil ar fi.

1376757254_adevar


În majoritatea cazurilor, evităm adevărul, deoarece ne înspăimântă, ne supără, ori ne zdruncină, inducându-ne senzaţia că nu ştim cum vom proceda. Adesea, ne creăm vieţile,  pe baza unei anumite înţelegeri; şi, dacă acea înţelegere se dovedeşte fie cu totul, fie chiar şi numai parţial incorectă, s-ar putea să simţim o ameninţare planând asupra tabloului general al realităţii. Este nevoie de forţă interioară, pentru a înfrunta adevărul, în asemenea împrejurări; şi mulţi dintre noi îşi caută, în schimb, un refugiu. Cu toate acestea, nu ne putem sustrage adevărului pentru atât de mult timp, înainte de a se face remarcat, în moduri mai drastice.

adevarul-colectia-completa-adevarul


În cele din urmă, nu există nicio cale de a evita adevărul, oricât ar fi de dureros; prin urmare, este cu atât mai bine, cu cât lăsăm garda jos, mai repede. Atunci când cunoaştem adevărul şi acceptăm că este, probabil, necesar să ne remodelăm vieţile, în vederea unei mai bune adaptări, suntem în aliniere cu realitatea. În acelaşi timp, vom da, poate, dovadă de răbdare cu oamenii cărora le este greu să privească adevărul în faţă, deoarece ştim cât de dureros este uneori acest proces. Oricare ar fi adevărul, să depunem toate eforturile, pentru a nu închide ochii în faţa acestuia şi pentru a fi, în schimb, recunoscători, că avem ocazia de a îl cunoaşte şi valorifica!

de Madisyn Taylor


 

Un gând despre „Teama de adevăr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s