Ruperea legăturilor nefavorabile de familie


Venim adesea pe lume, ca purtători ai fricii părinţilor noştri, care ne este transmisă şi se exprimă prin noi. Atunci când ne examinăm, cu sinceritate, temerile referitoare la ceva anume, constatăm că, uneori, fricile noastre nu se bazează pe propria experienţă. Adesea, coborând până la sursa fricii, descoperim că este posibil să ne fi fost transmisă printr-un părinte.

De exemplu, mama sau tatăl pot să fi nutrit o teamă intensă legată de lipsa banilor, izvorâtă din propria sa experienţă de viaţă. Dacă acea teamă nu a fost conştientizată şi eliminată, înainte de apariţia voastră pe lume, sunt şanse mari să o fi moştenit. Deocamdată, în existenţa actuală, s-ar putea să nu vă fi confruntat cu experienţa lipsei banilor; prin urmare, nu are nicio logică să nutriţi această temere; mai mult chiar, ar putea să fie un obstacol în buna desfăşurare a acelor activităţi care vă împlinesc şi vă bucură.

family

Având în vedere că părinţii voştri nu încercau decât să vă protejeze şi că majoritatea erorilor de judecată au fost comise cu cele mai bune intenţii, poate este timpul să vă desprindeţi, în mod simbolic, de această frică. Nu puteţi trata şi vindeca temerile unei alte persoane; însă, puteţi decide să vă desprindeţi voi înşivă de ele, în mod simbolic, în numele vostru. Indiferent dacă părinţii voştri sunt în viaţă sau nu, modalitatea ideală este cea simbolică, recurgând la vizualizare şi, dacă doriţi, la ritual. O vizualizare simplă presupune a vă invita părintele să stea în faţa voastră, în spaţiul sacru al inimii voastre şi a îi împărtăşi dorinţa de a transcende această temere, precum şi a îi aduce la cunoştinţă că nu o veţi mai purta şi nutri. S-ar putea să fiţi surprinşi de reacţia stârnită, întrucât părinţii vor fi, probabil, mândri de voi, recunoscători, precum şi încântaţi de curajul vostru.

Family clip art

Cu cât vom înfăptui mai profund această lucrare de vindecare lăuntrică, a fricilor noastre, cu atât ne vom îndeplini mai bine misiunea de părinte, pentru propriii noştri copii, fără a îi împovăra cu temeri care nu le aparţin. Unii dintre noi vor săvârşi cât mai mult cu putinţă, din această lucrare, înainte de a deveni părinţi, în vreme ce alţii vor lucra la această temă, chiar şi pe parcursul maturizării propriilor copii. În ambele cazuri, efectele se vor face simţite; întrucât, o dată ce ne vom fi dezlegat de temerile din trecut, legătura energetică a copiilor noştri cu aceste frici se va diminua, la rândul ei; aşadar, este important să ne amintim că nu este niciodată prea târziu.

de Madisyn Taylor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s