Jocul zodiacal


De-a lungul nenumăratelor încarnări, fiinţele umane îndeplinesc o multitudine de roluri. Pe scena vieţii şi a evoluţiei spirituale, ele sunt actorii care au uitat că joacă într-un teatru cosmic şi s-au identificat cu fiecare ipostază pe care au fost nevoiţi să o interpreteze. Trecând gradat prin toate stadiile evolutive, în final, pelerinii îşi îndeplinesc misiunea – fiecare dintre ei devine unul şi acelaşi cu Omul Universal, Omul Cosmic. Pentru înţeleptul care a înţeles aceasta, toate rolurile îi sunt în permanenţă accesibile şi el le joacă cu detaşare, acordându-i fiecăruia necesitatea lui momentană. Aprofundând lecţia pe care o are de învăţat de la fiecare ipostază, el nu pierde nicio clipă comuniunea cu sursa ultimă – Dumnezeu. Din acest punct de vedere, fiecare semn zodiacal reprezintă un astfel de rol, o manifestare a unui anumit arhetip cu care fiinţa umană născută în respectivul semn zodiacal rezonează mult mai uşor. Vom prezenta în continuare o scurtă introducere a arhetipurilor zodiacale.   

 BG-Red-Burgundy-Grunge

BERBEC2BERBEC – Arhetipul Eroului

Acest arhetip este caracterizat de atitudinea de a trăi din plin momentul prezent, de a se bucura de viaţă, de a-şi asuma orice risc considerându-l un test necesar pe care trebuie să-l depăşească. Fiinţele care manifestă acest arhetip au o energie debordantă, irezistibilă, entuziastă şi plină de forţă în acţiune.
Calităţi: curaj, iniţiativă, încredere în sine, hotărâre, autoritate, entuziasm, îndrăzneală, generozitate, implicare.

TAURTAUR – Arhetipul Curtezanei

Este reprezentat de fiinţe cu firi foarte senzuale, erotice, iubitoare, stabile. Pentru fiinţele care manifestă acest arhetip, erosul sublim şi transfigurator, realizat cu continenţă este o cale foarte rapidă de evoluţie.
Calităţi: simţul valorii, frumuseţe, talent vocal, rezistenţă, forţă de muncă, răbdare, stabilitate, calm, dispoziţie iubitoare, senzualitate.

GEMENIGEMENI – Arhetipul Frate-Soră

Arhetipul fratelui sau al surorii este strâns legat de aptitudinile de comunicare. Aceste fiinţe ne oferă întotdeauna idei folositoare şi cu ele putem schimba opinii într-un mod nepretenţios, liber şi prietenesc; ei sunt reprezentanţii celorlalţi.
Calităţi: adaptabilitate, dinamism mental, comunicativitate, volubilitate, dorinţa de instruire, abilitate literară, inteligenţă, rapiditate în percepţii, curiozitate.

RAC2RAC – Arhetipul Mamei

Arhetipul Mamei este reprezentat de acele fiinţe care au tendinţa de a ne proteja, de a ne hrăni şi a crea pentru noi o atmosferă intimă, familială, în care să ne relaxăm şi să ne refacem. Acest tip arhetipal ne conferă o anumită protecţie maternă.
Calităţi: sensibilitate, receptivitate, memorie, tenacitate, atracţie pentru viaţa de familie, patriotism.

LEU2LEU – Arhetipul Tatălui   

Arhetipul tatălui este manifestat de acele fiinţe care au o voinţă puternică, o mare autoritate, sunt protectoare, severe, dar şi foarte generoase. Ne ajută să descoperim şi să dăm tot ce e mai bun din noi, au o mare putere de a coordona şi un impact puternic asupra altora.
Calităţi: exteriorizare, voinţă, vitalitate, autoritate, fermitate, căldură sufletească, demnitate, nobleţe, încredere, mărinimie.

FECIOARAFECIOARĂ – Arhetipul Virginei-Călugăriţe

Fiinţele care manifestă acest arhetip au o foarte mare aspiraţie spirituală şi sunt foarte pure. Firi perfecţioniste, au o mare capacitate de analiză mentală.
Calităţi: concreteţe, perspicacitate, discernământ, simţ practic, metodă, atenţie, ingeniozitate, conştiinciozitate.

balantaBALANŢĂ – Arhetipul Iubitului sau Iubitei

Acest arhetip este manifestat de fiinţe care au rolul de a transmite celorlalţi sentimente de iubire, frumuseţe, armonie, căldură, precum şi bucuria stabilirii unei relaţii mai intime; conferă sentimentul împlinirii fiinţei iubite şi o profundă comunicare sufletească.
Calităţi: simţ artistic, rafinament, mişcare armonioasă, echilibru, diplomaţie, chibzuinţă, simţul dreptăţii, intelectualitate, sesizarea analogiilor.
SCORPION2-300x300

SCORPION–Arhetipul AlchimistuluiArhetipul Alchimistului reprezintă puterea transformării totale, a alchimizării complete a instinctelor şi a energiilor grosiere în forţă spirituală, ceea ce conferă o mare capacitate de regenerare.
Calităţi: interiorizare, trăire intensă, sexualitate intensă, putere regeneratoare, interes, abilitate mentală, gândire profundă, demnitate, energie, hotărâre, exigenţă.

SAGETATORSĂGETĂTOR – Arhetipul Marelui Preot sau al Marii Preotese

Acest arhetip este reprezentat de fiinţa umană devotată unui înalt ideal moral sau spiritual, care realizează toate eforturile necesare şi nu pierde nicio ocazie de fructificare a şanselor care i se oferă.
Calităţi: exteriorizare, versatilitate, vitalitate, entuziasm, optimism, îndrăzneală, înţelegere filosofică, înţelepciune, înzestrare profetică, detaşare în faţa primejdiilor.

CAPRICORN2-300x300CAPRICORN – Arhetipul Pustnicului

Reprezintă ideea detaşării de existenţa fizică, controlul emoţiilor, renunţarea la plăcerile umane, asceza şi orientarea completă către realizarea spirituală prin transcenderea ego-ului.
Calităţi: interiorizare, mişcare, materialitate, responsabilitate, hotărâre, metodă, administrare, integritate, concentrare, economie, prudenţă.

VARSATORVĂRSĂTOR – Arhetipul Prietenului

Este manifestarea întruchipării altruistului într-o fiinţă umană care a renunţat la afirmarea de sine şi este complet devotată umanităţii. Realizează astfel faptul că fiecare fiinţă umană este o imagine perfectă a Universului.
Calităţi: exteriorizare, voinţă, fraternitate, umanism, fidelitate, prietenie, sinceritate, altruism.

PESTIPEŞTI – Arhetipul Misticului (Sfântului)

Acest arhetip ilustrează puterea iubirii divine, compasiunea şi profunda înţelegere intuitivă a legilor divine. Această sinteză conduce la înţelegerea unităţii primordiale a tuturor lucrurilor, la transcenderea lor şi contopirea cu Sursa Ultimă – Dumnezeu.
Calităţi: interiorizare creatoare, adaptare rapidă, inspiraţie, putere de sacrificiu, ospitalitate, romantism, generozitate, compasiune, afectivitate.

Articol preluat din revista Yoga magazin nr.38/2002

2 gânduri despre „Jocul zodiacal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s