Wu Wei – Acțiunea non-acțiunii


Wu-weiCe este Wu Wei?
Unul dintre cele mai importante concepte taoismului este wu wei, care uneori poate fi tradus ca „non-reacție” sau „non-acțiune”. Însă, o modalitate mai bună de a ne gândi la acest concept este paradoxalul termen de „acțiunea non-acțiunii”. Wu wei se referă la cultivarea unei stări de existență, în care acțiunile noastre de aliniere cu fluxul și refluxul ciclurilor elementare ale lumii naturale sunt lipsite de orice efort. Este un fel de „a te lăsa în voia sorții”, care se caracterizează printr-o puternică stare de conștiență dar și de relaxare, în care – fără a încerca măcar – suntem în măsură să răspundem perfect la orice situații potențiale.

 

Alegerea de relaționare sau retragere din societate
Din punct de vedere istoric, wu wei a fost practicat atât în interiorul cât și în afara structurilor sociale și politice existente. În Daode Jing, Laozi ne prezintă idealul său de „lider luminat”, care, prin faptul că acționează conform principiilor wu wei, este în măsură să se guverneze într-un mod care creează fericire și prosperitate pentru toți locuitorii unei țări. Wu Weiși-a găsit, de asemenea, expresia în alegerea făcută de unii adepți taoiști de a se retrage din societate, în scopul de a trăi o viață de pustnic, trăind liber în munții sacri, meditând pentru lungi perioade de timp în peșteri, și hrănindu-se într-un mod direct prin acumularea și cultivarea energiei subtile a lumii naturale.

 

trigrama-298x300Cea mai înaltă formă de virtute
Practica wu wei este expresia a ceea ce în taoism este considerată a fi cea mai înaltă formă de virtute – înțeleasă ca un atribut care nu este în nici un fel premeditat, ci apare în mod spontan. În versetul 38 din Daode Jing (tradus aici de Jonathan Star), Laozi ne spune:
„Cea mai mare virtute este de a acționa fără un sentimentul de sine
Cea mai mare bunătatea este de a oferi fără condiție
Cea mai mare dreptate este de a vedea fără preferință (judecată. n.editor)
Când Tao este pierdut persoanele trebuie să învețe regulile virtuții
Când virtutea este pierdută, regulile bunătății
Când bunătatea este pierdută, regulile justiției
Când justiția este pierdută, regulile conduitei.”

 

The-DaoPe măsură ce ne sporim echilibrul cu Tao – cu ritmurile elementelor din interiorul și exteriorul trupurilor noastre – acțiunile noastre sunt în cea mai mare măsură naturale și aduc în același timp cel mai mare beneficiu tuturor celor cu care intrăm în contact. În acel moment se poate vorbi de transcenderea nevoii de orientare după precepte religioase formale sau morala laică de orice fel. Astfel putem deveni întruchiparea wu wei, acțiunea non-acțiunii; precum și wu nien, gândirea non-gândirii, și wu Hsin, mintea de non-mentală. Odată ce ne-am ocupat locul în rețeaua de inter-ființe, în univers, și în conștiința care poate înțelege legătura cu tot-ceea-ce-este – putem crea doar gânduri, cuvinte și acțiuni care nu fac nici un rău, și care sunt în mod spontan virtuoase.

 

Anunțuri

Un gând despre „Wu Wei – Acțiunea non-acțiunii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s