POSESIVITATEA


manipulare_30949900Ce înseamnă a poseda? Să ne uităm în DEX: „a avea ceva în proprietatea sau în stăpânirea  ta, a dispune de ceva, a stăpâni.” Destul de clar. Ce este un posesor? „O persoană care deţine cu  titlu de proprietate un bun; o persoană căreia îi aparţine ceva.” Eu sunt un fericit posesor al unui pix BIC prin care îmi revărs acum înţelepciunea acumulată în ultimile 214 vieţi. Mai deţin câteva foi A4, care mă ajută sa finalizez acest manuscris. Combinaţia pix – minte – coli de hârtie îmi permite să deţin şi copyright-ul acestei cărţi.

Poate ca tu deţii lucruri mult mai importante, cum ar fi o vilă cu 2 etaje, un jeep şi o casă de vacanţă la munte, lucruri pe care eu nu le deţin, dar la care aspir frenetic zi şi noapte. Deţine vreunul din noi o persoana? Nicidecum. Sclavia a fost abolită. Iobăgia, aşijderea. Nu  mai există proprietari de oameni. Orice om cu bun simţ va confirma asta. Îmi dai voie totuşi să mă îndoiesc? Eu mă ocup, ca terapeut, şi de probleme de cuplu. Vin unii oameni şi-mi comunică sincer cum se simt ei în relaţia de cuplu, ce gândesc, ce-i sperie. După aceea mă plătesc. Eu amestec experienţa împărtăşită de ei cu propria mea exprienţă şi scriu o carte. Însă chiar dacă nu m-aş da expert în psihologia cuplului şi m-aş ocupa, de pildă, de creşterea  animalelor, tot aş fi în stare să enunţ acest adevăr tulburător: dorinţa oamenilor de a poseda alţi oameni nu a dispărut! De ce?

De ce oamenii simt nevoia să-şi posede semenii? De ce „te posed” este împachetat  într-un ambalaj frumos colorat pe care scrie „te iubesc”? ce e cu pulsiunea asta nenorocită? Iată ce îţi voi explica în continuare, dacă te interesează această boală şi vrei să te vindeci de ea.

fabw-relationship-monopoly-sub-papucPosesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Nu-ţi place ce citeşti, nu-i aşa? Aceasta e realitatea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău,  nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul.

Te agăţi cu disperare deoarece relaţia  aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta. Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: „Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.”

A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb.  Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi. Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt.

Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată.  Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.Cât de numeroase sunt relaţiile împărăteşti? Dacă ar fi, nu s-ar mai găsi deştepţi ca mine care să trateze astfel de subiecte. Am veşti proaste. Şi nu cred că sunt influenţat de practica terapeutică. Relaţiile care să nu fie subtil infiltrate de demonii posesivităţii, geloziei sau controlului sunt puţine. Poate te revoltă afirmaţia aceasta. Cumva te include şi pe tine. Dar tu ai o relaţie
armonioasă. Soţia îţi este credincioasă. Soţul tău îţi este fidel. Nu te hazarda. Demonii stau multă vreme ascunşi prin văgăunile inconştientului, aşteptând o situaţie favorabilă. Ipoteza mea este aceasta: dacă nu te-ai confruntat cu nici o situaţie în care partenerul tău să fie atras de altcineva, sunt aproape sigur că nu ţi-ai depăşit posesivitatea. Spun „aproape” deoarece există şi probabilitatea să fii un sfânt, situiaţie în care mi-ar plăcea să te întâlnesc şi să pun mâna pe tine.

cuplu2Mai există un criteriu după care poţi recunoaşte iubirea reală. Iubirea reală nu conduce niciodată la suferinţă. Nu ai cum să suferi „din iubire”. Este exclus. Este ca şi cum ai spune că un triunghi are 4 laturi. Imposibil! Un triunghi, indiferent dacă este desenat la Bucureşti, la Bruxelles sau în Honolulu are trei laturi. La fel este cu iubirea reala. Iubirea reala nu presupune niciodată suferinţă. Doar fericire. Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva (cum a apărut este o temă pe care o abordez în alt capitol). De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu  reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.În acest punct vreau neapărat să fac o menţiune. Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Unii s-au retras în mănăstiri, închipuidu-şi că dacă n-au putut iubi un alt om îl vor putea iubi pe Dumnezeu. Alţii s-au retras în ei înşişi. Ei au încercat sau încearcă sa  blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte monştri interiori! Aceasta este convingerea mea.

Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de  foarte mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe să devină Yin. O  apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău. Dar te-ai analizat suficient ca sa fii sigur de asta? Iubirea care conduce la suferinţă nu este reală. Este ireală! Este o iubire iluzorie. Tu suferi acum (el te-a părăsit) şi eşti convinsă că l-ai iubit. Draga mea, nu l-ai iubit. Doar ţi-ai imaginat asta!  E unul din cele mai frumoase lucruri pe care oamenii şi-l pot imagina. Şi oamenii nu ezită deloc.  Dacă l-ai fi iubit, acum ai fi preocupată să-i fie bine acolo unde s-a dus, să fie satisfăcut de alegerea lui. Dacă a început o altă relaţie, dorinţa ta ar fi ca el sa fie fericit. Ţi se pare că am picat de pe altă planetă? Poate sunt din alt sistem solar.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată. în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un final, suferinţă. Revenind mai spre început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om  fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă.

Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea, Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.

gggÎn iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul ca ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Ţi se pare că nu am nici un fel de milă faţă de tine? Intr-un fel, ai dreptate. Nu am nici un fel de milă pentru iluziile tale. Este ca şi cum ai fi dormit, iar eu îţi arunc puţină apă rece pe faţă. Trezeşte-te la realitate! Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală. Aşa ceva mi se pare cumplit. Dacă nu ai simţit şi exprimat iubirea reală, viaţa ta nu a avut nici un sens. Degeaba te-ai ostenit să te naşti.
Dacă el a plecat sau dacă ea te-a abandont, aceasta nu arată decât că ei aveau nevoie de altceva. Ceea ce tu aveai de oferit nu era exact ceea ce căutau. De ce să fii supărat pentru asta? Te superi pe cineva care caută o anumită adresă şi nimereşte din greşeală la tine? Şi dacă tot a venit şi aţi petrecut puţin timp împreună, cauţi să îl reţii cu forţa? Şi pe urmă numeşti asta „iubire”?

Iubirea nu este posesivă şi nici calculată. „Poate va rămâne dacă îi promit cutare sau îi ofer cutare lucru”. Îţi spun: este mai bine să nu rămână! Dacă el rămâne pentru că tu îi oferi ceva la schimb, el nu rămâne pentru tine, ci pentru acel ceva. Relaţia voastră poate fi studiată la Ştiinţe Economice. Pentru aşa ceva trebuie plătit impozit la stat.
Dacă ai chiar acum o relaţie şi spui „te iubesc”, te invit să te observi foarte atent. Pentru că acest sublim „te iubesc” poate să conţină următorii 2 viruşi:

  1. Îţi aparţin. Sunt al tău.
  2. Îmi aparţii. Te posed.

Dacă acesta e cazul tău, ai nevoie urgentă de medicamente. Aceste medicamente eu le-am strâns sub numele de conştientizare. Afla de ce vrei să devii proprietatea cuiva sau de ce vrei să posezi pe cineva. Ce te nemulţumeşte în asemenea măsura la tine însuţi? În mod clar nu te simţi fericit şi împlinit cu tine însuţi şi ai nevoie de cineva care să-ţi distragă atenţia de la fiinţa ta. Te temi să stai faţă în faţă cu tine însuţi. Te refugiezi într-o relaţie pe care lipeşti eticheta nobilă a iubirii. Până când vei continua această tragicomedie?

O fiinţă care se lasă posedată devine un obiect. O fiinţă care este posedată devine un obiect. Cine vrea să renunţe la demnitatea de om? Nimeni, Relaţia în care s-a activat posesivitatea devine instantaneu o relaţie de luptă. Începe războiul! Nu uita că unele războaie simt reci şi pot dura 40-50 de ani. Astfel de lucruri par înfricoşătoare daca se întâmplă să ai 18-20 de ani. Ele fac parte din realitate. Poate că tu nu vei avea chef să trăieşti o astfel de realitate!

Îţi propun 2 reformulări.

Zenx-Audio-Stress-Relief„Te iubesc” echivalat cu:
1. Îmi aparţin. Sunt o persoană liberă.
2. Îţi aparţii. Eşti o persoană liberă.

Observi frumuseţea? Eu te iubesc, dar asta nu mă tranformă în sclavul tău şi nu te face nici pe tine prizoniera mea. Iubirea este libertate. Pentru mine lucrul acesta este absolut limpede.

Posesivitatea este o expresie a fricii, iar frica se naşte din ignoranţă. Termenul din filosofia indiana este avidya. în Yoga Sutras (III, 5) Patanjali spune: „A considera tot ce este efemer, impur, dureros, non-sine drept etern, pur, plăcut, Sine, aceasta este ignoranţa (avidya)”. Ignoranţa în acest context se referă mai puţin la absenţa cunoaşterii şi mai mult la absenţa conştientizării. Daca îţi aminteşti distincţia pe care am făcut-o între cunoaştere şi conştienţă, aş putea afirma, în cazul de faţă, ca posesivitatea este un indice al faptului că nu eşti conştient de natura ta reală. Dacă ai şti că ai 100 de milioane de dolari în bancă, ai mai suferi dacă pierzi un telefon de cel mult 200 de dolari? Ţi-ar mai păsa dacă cineva îţi face un cadou de 500 de dolari, apoi se răzgândeşte şi îl ia înapoi? Mai degrabă vei fi amuzat. Aşa este cu iubirea, la un alt nivel.

Când te simţi împlinit şi fericit, tu iubeşti în mod natural, în acelaşi fel în care respiri. Iubirea este un fel de respiraţie a sufletului tău liber. Nu ai reuşi decât să fii penibil spunând: „Plecaţi de aici. Acesta este aerul meu.” în acelaşi fel eşti penibil crezând că celălalt îţi aparţine şi că tu nu poţi supravieţui fără el. Poţi trăi şi încă foarte bine, dacă ai suficientă răbdare pentru a-ţi identifica şi transforma posesivitatea. Nu, nu am greşit. Posesivitatea poate fi transformată. Un mare posesiv este, pe invers, un mare iubitor.

11272690725_8332feb5b3A poseda se polarizează cu a dărui. A şti să realizezi această transformare este una din cele mai înalte capacităţi umane. Iată o tehnică, uimitoare, de fapt, prin simplitatea ei. Este o tehnică tantrică. Nu, n-are legătură cu sexul în grup cu care, din păcate, Tantra a ajuns să fie echivalată de neştiutori. Mai întâi, identifică o situaţie în care s-a activat posesivitatea. Poate iubita ta dansează cu un alt bărbat. Poate iubitul tău priveşte admirativ o altă femeie. Poate soţia ta se întâlneşte azi cu un fost coleg de liceu de care a fost îndrăgostită. Poate soţul tău a angajat o secretară tânără şi apetisantă. Orice situaţie e bună. Tot ce ai de făcut în continuare este să observi această trăire. Dacă apar gânduri de tipul „Eşti deja la al doilea dans” sau „Nu înţeleg de ce zgâieşte aşa”, le observi şi pe ele. Nu le judeci. Nu-ţi spui „N-ar trebui să gândesc asta” sau „Mi-e ruşine cu mine. Ar trebui să am mai multă încredere”. Tot ceea ce apare în minte asociat acestei trăiri observi cu detaşare, ca şi cum ar fi vorba de altcineva.

Acest proces este alchimic. Dacă trăieşti posesivitatea până la capăt, fără să o negi sau să o reprimi, ea începe să se transforme. Energia ei începe să urce, înăuntrul fiinţei tale. Nu va deveni imediat iubire, adică nu va urca instantaneu la etajul afectiv. Se poate opri un etaj mai jos, în zona bunei dispoziţii. „Doamne, oare aş fi putut fi mai prost decât atât?” Te amuzi pe seama ta. Libertatea ta a crescut. Dacă ai ajuns să râzi de propria ta prostie, ai făcut un salt extraordinar.

Aceste lucruri par simple când le citeşti într-o carte. La treabă cu tine! Posesivitatea şi sora ei, gelozia, paralizează iubirea, Ocupă-te puţin de ele! A te duce la mănăstire este foarte simplu. Nu te costă decât trenul. Dar a iubi şi a nu fi posesiv, a iubi şi a nu fi gelos, aceasta este o realizare splendidă.

Autor -Adrian Nuta

fragment din-Adrian Nuta – Inchisorile invizibile

descarca aici cartea-Adrian Nuta – Inchisorile invizibile

8 gânduri despre „POSESIVITATEA

  1. Cat de frumos ati descris totul:iubirea,geloazia si pe sora sa posesivitatea.. 🙂 In opinia mea,un prim pas important este autoanaliza ,constientizarea cine suntem,ce daruim ,ce dorim..apoi oblojirea,vindecarea(unde este cazul).. si dupa intri intr-o relatie.. poate gresesc insa prefer sa nu fiu „la curent” cu interiorul meu, in caz contrar as intra cu „demoni” ca posesivitate,gelozie,ignoranta etc si mai devreme sau mai tarziu i-as revarsa in relatia mea.. pana la urma suntem 2 suflete care iubim,daruim, evoluam,crestem individual dar si impreuna.. o seara minunata va doresc 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sunt un barbat al carui sotie doreste divortul. La inceput am facut toate greselile posibile: m-am rugat, am „predicat…”, pana mi-am dat seama ca trebuie sa-mi regasesc propria valoare si independenta. Deci cum sa ma autolamuresc ca eu nu POSED fiinta care vrea sa plece? Pai uite asa.. cu articole de genul asta.
    Multumesc pentru acest articol, il voi reciti pana cand imi voi „re-educa” partea din creier care nu vrea sa lase persoana sa plece.
    Stima,

    Apreciat de 1 persoană

  3. Deci conform acestui articol pestii, adica proxenetii sunt barbatii ideali si cei mai iubitori, cu caracterul oerfect. Ei nu sunt posesivi si pentru asta universul le raplateste cu banii primiti de la alti barbati pentru generozitatea si iubirea lor adevarata neposesiva. Suna cam ironic, dar asta este…..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.