In fiinţa pură se iveşte conştiinţa; în conştiinţă lumea apare şi dispare. Tot ceea ce există sunt eu, tot ce există este al meu, înainte de toate începuturile, după toate sfârşiturile – eu sunt. Totul îşi are fiinţa în mine, în „eu sunt”, care străluceşte în fiecare fiinţă vie.
Chiar şi nefiinţa este de neconceput fără mine.
Indiferent ce se întâmplă, eu trebuie să fiu acolo ca martor ca să privesc aceasta. Toate obiectele conştiinţei alcătuiesc universul. Ceea ce este dincolo de amândouă este starea supremă, o stare de absolută nemişcare şi tăcere.
Oricine ajunge acolo, dispare.
Este inaccesibilă prin cuvinte sau minte. Această stare nu este perceptibilă, întrucât ea este cea care face percepţia posibilă. Ea este dincolo de fiinţă şi nefiinţă. Nu este nici oglinda, nici imaginea din oglindă. Ea este ceea ce este – realitatea atemporală incredibil de dură şi de solidă. Singura cale de a o cunoaşte este să fii acea stare. Chiar şi simţământul „eu sunt” este compus din lumina pură a sentimentului de a fi.
Priveşte-ţi mintea, observă cum ia fiinţă, cum operează.
Pe măsură ce îţi priveşti mintea, tu îţi descoperi sinele ca fiind privitorul. Când stai nemişcat, privind pur şi simplu, tu îţi descoperi Sinele ca fiind lumina din spatele observatorului. Sursa luminii este învăluită în întuneric, necunoscută-i sursa cunoaşterii. Numai acea sursă este.
Intoarce-te din nou la acea sursă şi rămâi acolo.
Ea nu este în cer, nici în eterul atotcuprinzător. Dumnezeu este tot ceea ce este măreţ şi minunat; eu nu sunt nimic, nu am nimic, nu pot să fac nimic. Şi totuşi, totul iese din mine – eu sunt sursa; eu sunt rădăcina, originea. Când realitatea explodează în tine, tu poţi să o numeşti experimentarea lui Dumnezeu. Ori, mai degrabă, Dumnezeu este cel care te experimentează pe tine. Dumnezeu te cunoaşte, atunci când te cunoşti pe tine însuţi. Realitatea nu este rezultatul unui proces; ea este o explozie. Ea este complet dincolo de minte.
Nisargadatta Maharaj
ASTRODEVA 