Ce regrete ai ?


7-rules-for-life-quoteO asistentă care a lucrat cu pacienţi în fază terminală a observat că foarte mulţi oameni se schimbă, „cresc” foarte mult când sunt puşi faţă în faţă cu propria moarte.  De altfel, femeia a recunoscut că au existat aceleaşi teme recurente printre cei mai mulţi dintre ei, la întrebarea „Ce regrete ai?” Cele cinci regrete au fost publicate pe Arise India Forum:

1. Îmi doresc să fi avut curajul să trăiesc o viaţă mai mult pentru mine şi mai puţin pentru aşteptările altora de la mine
 
Aceasta a fost cea mai des întâlnită temă. Când oamenii îşi dau seama că vieţile lor sunt aproape de final şi se uită în urmă, deseori văd cum multe din visele şi dorinţele lor au rămas neîndeplinite. Cei mai mulţi dintre ei nu au onorat nici măcar jumătate din tot ce şi-au promis. Este foarte important să îţi onorezi promisiunile personale sau măcar o parte din ele. Din momentul în care pierzi sănătatea, este prea tărziu. Sănătatea aduce o libertate pe care foarte puţini o văd, până când o pierd de tot.
2. Îmi doresc să nu fi muncit aşa de mult
Acest regret a venit de la aproape fiecare pacient bărbat. Aceştia au ratat momentele importante din vieţile copiilor lor dar şi companie partenerilor. Şi femeile au vorbit despre acest regret dar cele mai multe dintre ele erau dintr-o generaţie mai bătrână. Cei mai mulţi dintre bărbaţi au recunoscut că şi-au irosit foarte mare parte din viaţă alergând pe bandă, la sală, sau muncind prea mult. Prin simplificarea stilului de viaţă şi conştientizarea alegerilor pe care le faci, s-ar putea să îţi dai seama că nu ai nevoie de banii de care crezi că ai nevoie. Şi, prin crearea de mai mult spaţiu în viaţa ta, devii mai fericit şi mai deschis către oportunităţi.
3. Îmi doresc să fi avut curajul să îmi exprim sentimentele. 
Foarte mulţi oameni şi-au reprimat sentimentele, pentru a face pace cu ceilalţi. Ca rezultat, s-au mulţumit cu o existenţă mediocră şi niciodată nu au exploatat potenţialul real. Foarte mulţi dintre ei au dezvoltat afecţiuni legate de amărăciunea şi resentimentele din timpul vieţii. Nu putem controla reacţiile altora. Totuşi, chiar dacă oamenii pot reacţiona într-un fel când începi să de vii sincer, acest lucru poate ridica relaţia la un alt nivel, mult mai sănătos. Ori asta, ori îţi eliberează existenţa de o relaţie bolnăvicioasă. În ambele variante, ai doar de câştigat.
4. Îmi doresc să fi stat în legătură cu prietenii mei
Deseori oamenii nu realizează importanţa prietenilor până în ultimele săptămâni de viaţă, când nu mai este aşa de uşor să dai de ei. Foarte mulţi dintre ei şi-au prins urechile cu vieţile lor încât au lăsat prietenii de aur să dispară în timp. Au fost foarte multe astfel de regrete neglijenţa faţă de prieteni. Toată lumea îşi aduce aminte de prieteni când sunt pe moarte.
1381327_380777345358236_2052039068_n
5. Îmi doresc să îmi fi permis să fiu mai fericit
Acesta este un regret, surprinzător sau nu, destul de des întâlnit. Foarte mulţi pacienţi nu şi-au dat seama decât în ultimele clipe că fericirea este o alegere. Aceştia au rămas blocaţi în modele şi obiceiuri vechi. Aşa numitul „confort” şi „pătrăţica personală” au devenit adevărate stiluri de viaţă. Frica de schimbări deseori îi aducea pe oameni pe drumul plafonării. Când, de fapt, în interior, şi-ar fi dorit să râdă cu poftă şi să aducă din nou „prosteala” în vieţile lor. Când eşti pe patul de moarte, nu te mai interesează ce gândesc alţii despre tine.
sursa- antena3.ro