Râsul la mormânt de Mircea Cărtărescu


Mircea_CartarescuProvin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit.
Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.

Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie.

Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e „răul cel mai mic”.

Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.

Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?

Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul „haiduciei” fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.

Nu cer confiscarea , ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oa meni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedrep tăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.

Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.

Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.

Cu atât mai cinice, „ca râsul la mormânt” ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare „prindeţi hoţii!”

România și Roșia Montană sau De ce am mers la proteste? de Tudor Chirila


19 spiritual wallpaper.1366Duminică seară am participat la protestele din Piata Universității care vizează stoparea proiectului Roșia Montana.  Rândurile care urmează se vor un amestec de reportaj cu un soi de pagină de jurnal și ceva dicteu liber.

Am ajuns la Universitate pe la ora 18 30 când lumea începea să se adune. Eram în compania unor prieteni. Urma să mai apară și alții ceva mai târziu. Primul lucru care m-a suprins a fost componența eterogenă a grupului de manifestanți care avea să se păstreze și mai târziu când pe străzile Bucureștiului vor fi fost vreo douăzeci de mii de oameni. Am văzut mulți tineri, unii studenți, alții absolvenți, am văzut părinți cu copii, doamne și domni în vârstă care purtau pancarte fabricate naiv, am întâlnit oameni din companii de producție sau agenții de publicitate, patroni de bar, actori, medici, oameni din bănci. Toți cei enumerați sunt oameni pe care i-am salutat sau pe care i-am văzut și îi cunoșteam din diverse împrejurări. Aspectul vestimentar poate la rândul lui să vorbească despre componența unei mulțimi. Erau oameni în blugi și tricou care purtau pantofi sport sau oameni în pulover și pantaloni simpli care nu ieșeau cu nimic în evidență, oameni îmbrăcați absolut normal și fară vreo pretenție de a fi la modă. Ei erau cei mai mulți. Am vazut și câteva acte de exhibiționism vestimentar din zona “hipster” sau “rock gotic”, “post punk” sau acte vestimentare de reînviere a identității naționale. Erau apoi “sportivii”, fie că erau bicicliști sau pietoni aleseseră să vină în piață îmbrăcați lejer. Una peste alta, grupul de la Universitate și mai târziu cei douăzeci de mii de oameni nu formau deloc o nișă ci mai degrabă un eșantion reprezentativ pentru clasa de mijloc.

Și atunci mi-a venit confirmarea imensei manipulări de presă. Am citit câteva articole, pe câteva situri de știri sau variante online ale unor ziare care au catadicsit să “reflecteze” protestele despre revoluția hipsterilor. De ce hipsteri? Pentru că este important ca oamenii de acasă să nu înțeleagă că cei din piață sunt un grup care ar putea să-i reprezinte, deci să-i facă atenți la protest. În România percepția generală asupra hipsterilor este că ei sunt niște indivizi superficiali și ciudați cu gusturi din afara zonei mainstream, preocupați exclusiv de vestimentație.( pentru o definiție mai completă urmați link-ul) O nișă care nu împarte compatibilități cu restul țării. Dacă revoluția e a hipsterilor e, prin urmare, neimportantă și noi, presa care vrem să spunem ceva despre protest ca să nu pară că suntem vânduți de tot putem s-o facem liniștiți și împușcăm doi iepuri: reflectăm și manipulăm.

Cei care citesc acest blog pot fi siguri că protestele din piață nu sunt confiscate de nicio nișă socială, ba mai mult oamenii ăia de acolo sunt anormali doar prin faptul că s-au trezit și se află în stradă. Cei mai mulți dintre ei se trezesc devreme să meargă la muncă sau fac bani din profesiile lor, plătesc taxe și trăiesc respectând normele sociale într-un stat care nu le respectă nevoile și nu îi reprezintă. Revoluția hipsterilor nu este în Piața Universității, ea este doar o manipulare de presă.
Am stat preț de o oră în Piață înainte de încolonarea pentru marșul propriu zis. Mi-am sprijinit bicicleta și m-am uitat la lume. Oamenii erau implicați și relaxați. Nu mi s-a părut că erau oameni care bifau adunarea ca pe un eveniment “cool”. Nu am văzut bisericuțe care să comenteze alte subiecte. Cei din jurul meu erau atenți unii la alții, zâmbeau, pe deasupra capului meu zburau frânturi de discuții pe subiectul zilei.  Undeva la zece metri distanță se afla nucleul celor care scandau lozincile deja cunoscute, nu are rost să le enumăr acum. Deși mă aflam la o manifestație cu miză mare și revendicări dintre cele mai serioase – respingerea proiectului Roșia Montana, demisia lui Ponta, Șova et comp, interzicerea mineritului cu cianuri etc) n-am avut niciun moment de anxietate. Mă aflam între oameni civilizați, calzi și curați. Am întâlnit multe priviri, toate senine și hotarâte. În Piața Universității oamenii se privesc direct în ochi, nu-și ocolesc privirile și asta te face să te integrezi automat, nimeni nu ascunde nimic, ne unește un singur gând, e bine. Am simțit repede că aparțin idealurilor acestor oameni care cred că transcend cazul particular care e pe ordinea de zi în piață. În traducere liberă Roșia Monatană înseamnă: E timpul ca voi politicienii să vă opriți. Noi ne-am trezit din somn și nu mai suntem dispuși să vă lăsăm să vă jucați cu România și cu viețile noastre. Plecați sau vă schimbați! De fapt una din lozincile multimii este limpede: Jos Băsescu, Ponta și Antonescu. Fair enough!
Când ne-am încolonat ca să plecăm pe traseul stabilit nu-mi credeam ochilor câtă lume se adunase. Cu o oră înainte de-abia eram o mie de oameni și acum bătea ușor peste trei mii( vă invit să mă credeți pentru că am văzut de pe diverse scene de la trei sute la patruzeci de mii de oameni). Pentru că eram pe bicicletă m-am alăturat “cavaleriei ușoare” împreună cu prietenii mei. La finalul marșului cred că erau peste trei sute de bicicliști. Este memorabil și din câte știu a devenit un leit-motiv momentul in care bicicliștii pedalează la nesfârșit în jurul rondului de la Universitate ca și cum victoria este deja adjudecată. E un moment puternic și după ce vezi asta pleci acasă plin de speranță.
Mă gândesc că o corporație transparentă și care joacă cinstit conform legilor statului român, o corporație ai cărei acționari provin din țări cu solidă tradiție democratică ar trebui să se  bucure de un miting civilizat, ba mai mult să vină în mijlocul demonstranților și să le demonteze rând pe rând toate acuzațiile. În stradă sunt oameni care înțeleg perfect ce înseamnă profitul și care sunt mecanismele capitalismului, în stradă sunt și corporatiști obișnuiți cu normele, standardele, mecanismele și șabloanele corporatiste. În stradă lucrurile astea se înțeleg și totuși nu există dialog. Ba dimpotrivă când presa tace se aude doar monologul spoturilor publicitare care vorbesc  despre bunăstare și locuri de muncă. O corporație care joacă cinstit nu ar trebui să pretindă tăcerea presei în schimbul spațiului de publicitate cumpărat. Sau poate “nu scrieți nimic!” este o nouă fomă de publicitate? Dacă e așa, asistăm la moartea jurnalismului. Sau la parastasul lui.
Am făcut gălăgie, am lovit cu petul în ghidonul bicicletei, am fost în mijlocul mulțimii în fața și în spatele ei. Am dat târcoale din toate părțile șarpelui de oameni care creștea cu fiecare kilometru parcurs și hrănea amintirile mele din iunie 1990 cand “golanii” ocupaseră Piața Universității în speranța că vor putea schimba cursul unei istorii care se anunța sumbră. Aveam șaisprezece ani și eram unul dintre ei.
La Iancului cred că erau deja peste 15000 de oameni. Este admirabil efortul atator oameni de a parcurge la pas distanta Universitate – Pantelimon – Universitate. Asta nu e cool, este un adevarat tur de forță și spune ceva despre determinarea celor de pe stradă.  Este greu de crezut că o asemenea mulțime n-a pierdut niciun moment controlul, că nu a alunecat în gesturi extreme și totuși așa a fost. Mi s-a părut că numărul de jandarmi a fost extrem de mic. Câteva portavoce au fost de ajuns pentru ca oamenii să fie puși la curent cu ce aveau de făcut: când să se oprească, cum să mărșăluiască, cum să rămână grupați pentru ca să existe o numărătoare proprie.
Pe măsură ce m-am obișnuit cu toată mișcarea și i-am auzit pe oameni vorbind și schimbând idei, m-a cuprins un sentiment de revoltă la gândul că după 22 de zile o manifestație de 20000 de mii de oameni este trecută cu vederea. M-am gândit, cum e posibil, cum își permite Ponta să facă abstracție de cei 20000 de oameni din stradă.
Răspunsul este foarte simplu și are legătură puțin și cu inacticvitatea noastră electorală de până acum. Ponta știe foarte bine câteva lucruri. Clasa de mijloc a abandonat în mare măsură prezența la vot. Tinerii până în 30 de ani, sunt scârbiți și nu votează. Masa de manevră la vot e formată din pensionari, populație rurală sau urbană sub medie, oameni care sunt duși la vot cu autocarele și care în schimbul unei pomeni electorale pun ștampila unde vor partidele. Electoratul românesc este în marea lui majoritate imbecil și ignorant. Ei se uită la televizor, fascinați de imperiul tabloid care își spune zilnic povestea în imagini simple, pe înțelesul tuturor. De ei au nevoie Ponta, Băsescu și Antonescu. Ei trebuie să nu știe nimic despre ce este în Piața Universității. Ei trebuie să trăiască cu impresia că niște huligani fără chef de muncă se adună seară de seară ca să salveze copacii și pădurile și sunt necruțători cu drama unor mineri care vor să-și câștige pâinea cinstit. Niște golani, pardon, hipsteri! Dacă cei din piață ar fi fost votanți sau ar fi reprezentat un număr mare de votanți fiți siguri că ar fi existat deja dialog. Gândiți-vă că în Piață ar fi fost 20.000 de sindicaliști de la diverse fabrici. Credeți că ar fi putut fi trecuți cu vederea? Mă îndoiesc. Câte de iresponsabil, amoral și fără viziune să fii ca să nu întelegi că în clasa de mijloc stă viitorul țării pe care o conduci? Până când să crezi că țara asta poate fi ținută în japcă și întuneric?
RMGC a reușit o performanță uluitoare. Dacă până acum televiziunile din România erau rivale de moarte reprezenând interesele politice ale patronilor iată că s-a născut o cauză care să le unească nu numai între ele dar și cu întreaga clasă politică: Roșia Montană. Iată cum Antena3 și B1TV, Jurnalul Național și Evenimentul zilei, Realitatea și RTV își strâng mâna și TAC.
Cei din piață știu toate lucrurile astea. De aia se află acolo. Cei din piață nu(mai) sunt ușor manipulabili, sunt inteligenti si mai cu seamă nu sunt ignoranți. Calitatea individuală  a participanților e aceea că nimeni nu “se află în treabă” în stradă. Oamenii sunt foarte bine informați, știu exact de ce se află acolo.  E totuși o luptă dezechilibrată. In fiecare duminică douăzeci de mii de oameni se strâng și luptă împotriva unei armate uriașe de propagandă. Douăzeci de mii de oameni încearcă să echilibreze balanța adevărului luptând cu televiziuni, ziare, radiouri, situri de știri, postaci plătiți, partide politice și parlamentari. Trebuie să recunoașteți că e un act eroic. Douăzeci de mii de oameni organizati pe facebook lupta cu sute de “jurnalisti” ai unei campanii de zeci de milioane de euro. Aceast dezechilibru între tabere este unul din motivele pentru care mă aflu în stradă. Și cred că pe măsură ce lumea se va convinge de mascarada presei numărul celor din Piață va crește.
De ce am coborât în stradă? În primul rând pentru că îmi doresc o Românie în care politicienii să asculte vocea civică. Proiectul Roșia Montană este o lecție pe care guvernul și clasa politică trebuie s-o învețe. Hoții și corupții n-o să învețe niciodată de vorbă bună, ci doar de frică. Cu cât va fi mai mare presiunea asupra lor, cu atât mai bine.
Ce cred eu despre aurul de la Roșia Montana? Ei, bine, cred că peste treizeci de ani vor exista tehnologii curate care să poată extrage aurul la costuri rezonabile și fără pericol pentru mediu. Aurul nu pleacă nicăieri și prefer să aparțină generațiilor viitoare care poate vor avea șansa unor politicieni responsabili decât să-l extragem acum într-o combinație pierzătoare pentru România atât la nivelul redevenței cat și ca dezastru ecologic. Despre cele câteva sute de locuri de muncă fluturate prin fața ochilor noștri ca argument pentru necesitatea începerii exploatării mă pufnește râsul. Sunt câteva milioane de români care și-au părăsit satele și orașele ca să muncească în conditii grele în Spania sau Italia și de ani buni injectează bani în România. Cele câteva sute de nemulțumiți de la Roșia chiar nu au luat în calcul că pot munci puțin mai departe de casă?
Guvernul actual a promis UN MILION de locuri de muncă. Presupun că lucrează din greu la îndeplinirea promisiunii așa că în economia macro a țării noastre cele patru sute de locuri de  la Roșia chiar nu ar trebui să conteze. Guvernul s-a despărțit atât de ușor de Oltchim încât poate abandona fără probleme și proiectul Roșia.
Am ieșit în stradă pentru că m-am săturat de o clasă politică coruptă și incultă. Gusturile și idealurile politicienilor români nu au cum să construiască o viziune măreață pentru țara noastră. Când singurul tău “drive” ca individ este cum să furi banul public e clar că nu poți concepe nimic pentru România. Cei din stradă arată că știu foarte bine asta și de aia vreau să fiu printre ei. Am ieșit în stradă pentru că nu mai vreau să mă simt singur și izolat, vreau să fiu lângă oameni cu care să simt că pot construi ceva, cândva.
Câteva cuvinte despre relația noastră a românilor cu statul. Poate că merită analizată din perspectivă freudiană. Pentru majoritatea românilor – via comunism – funcționează încă statul paternalist. Tatăl nostru statul este cel care are grijă de noi, el n-o să ne lase niciodată să murim de foame, o să găsim mereu un locșor călduț care să ne apere de frig. Tatăl ne mai și urgisește din când în când că deh, așa e tatăl, mai dur câteodată. De multe  ori el doarme și noi putem să-i mai furăm câte o sutică din buzunare că na, el e tatăl nostru, nu se simte dacă mai ciupim și noi ceva. Când ai un tată nu mai e nevoie să gândești, o face el pentru tine și tu îți vezi de treaba ta. Tata ți-arată calea și tu o urmezi. Majoritatea românilor se află într-o poziție infantilă față de stat. Ei sunt iresponsabili și infantili politic. Ei se simt excelent în poziția asta și nu par să fie amenințați prea curând de adolescența care ar putea să-i forțeze la o ipostază contra “tătucului”.  Această majoritate infantilă nu are cum să înteleagă(din păcate) că România este țara lor și nu țara “tatălui” lor. Ei nu înțeleg că acum rolurile sunt inversate și că responsabilitatea trebuie să vină de la ei către România și nu invers. De aia ei NU SE AFLĂ în stradă.
Cei din stradă sunt dintre cei care s-au trezit. Pentru ei statul nu este întreprindere paternă ci mai degrabă un partener. Un partener căruia îi plătesc taxe și îl mandatează astfel să gestioneze organizarea vieții colective. Cei din stradă nu mai sunt dispuși decât la o relație echitabilă cu statul. Doar că statul( a se citi guvernele) ne-a înșelat în repetate rânduri și asta a devenit inacceptabil pentru continuarea relației. Și pentru asta se mărșăluiește in fiecare duminică printre blocurile care moțăie filial în fața televizoarelor unde nu se transmit imagini cu cei 20000 de mii care tocmai trec pe sub balconul tău. În definitiv ce poate fi mai orwelliandecât zeci de mii de oameni pe străzi și nimic despre asta la televizor? Oare suntem atât de aproape de momentul în care ce se întâmplă în stradă va deveni ficțiunea celor care privesc orbi televizorul?
De peste douăzeci de ani în România se slăvește egoismul. Oamenii învață că nu există scopuri sociale comune, că nu sunt construcții colective, că fiecare trebuie să lupte pentru el și familia sa.  Că fiecare individ se poate realiza doar dacă aleargă pe culoarul lui fără să privească în stânga sau dreapta. Marile proiecte de infrastructură sunt proiecte de echipă. În România ele lipsesc cu desăvârșire. Nu avem autostrăzi, rețelele electrice sunt la pământ, rețelele de canalizare la fel, nu putem să ne exploatăm singuri resursele. Nu există strategii de dezvoltare urbană, culturală sau pe educație, nu există viziune strategică pentru țara noastră. Nu există știință și dragoste pentru lucrul în echipă. Politicienii noștri fac echipă bună doar la furat. Și pentru asta am ieșit în stradă. Pentru că am văzut oameni care împărtășesc civilizat și frumos o viziune comună, oameni care știu cum trebuie să arate România. Și chiar dacă viziunea asta este încă nedefinită, inconsistentă există un început și o certitudine: oamenii din Piață știu sigur că România nu trebuie să arate ca acum. Și pentru asta am ieșit în stradă.
Am auzit voci spunând despre cei din stradă că sunt niste idealiști rupți de realitate care nu-și dau seama că Roșia Montană și alte proiecte de resurse sau infrastructură sunt adjudecate deja de marile puteri și că România trebuie doar să execute. Acelor voci le spun că poate așa o fi, dar îi invit să fi spus asta și celor cateva zeci de mii de greci din Piața Sintagma care știau foarte bine că soarta tării lor e tranșată de marile puteri. Sau poate ar fi trebuit să meargă între turcii din Piața Taksim. Nu există argument destul de puternic pentru statul acasă. Nu mergi să protestezi doar când ești sigur de reușită. Într-un final o faci pentru tine și pentru conștiința ta. Când mă uit în urmă cu douăzeci de ani și știu că am fost în Piața Universității știu că am fost atunci alături de cei care nu doreau să ajungem aici, acum. Și, da, mă simt mai puțin vinovat. Am fost în piață atunci cu semicursiera mea roșie, am cântat alături de Pațurcă și Sterian și am sperat alături de alți golani. Apoi în ’92 am votat ca un golan. Indiferent ce se întâmplă cu România vreau ca peste douăzeci de ani să pot spune din nou: am fost și eu atunci în Piața Univeristății.
PS. Citesc Jurnalul Rusesc al Annei Politkovskaya. Dacă un singur OM a avut puterea și curajul să lupte doar cu un pix și hârtie împotriva Kremlinului lui Putin atunci protestele din Piață nu sunt în zadar. Anna Politkovskaya este un alt nume pentru curaj și demnitate. A fost ucisă cu un pistol într-o scară de bloc. Opera ei este însă mai vie ca niciodată și moartea n-a făcut decât să o răspândească. Într-o Rusie adormită și cu o presă redusă la tăcere Politkovskaya a refuzat să mergă la culcare și a luptat prin scris până la moarte. Jurnaliștilor care au semnat pactul tăcerii ar trebui să le dea de gândit.  Dacă lupta Annei a reușit să trezească oameni, există speranța că și protestele din Piața Univerității vor reuși.

IMAGINEA DE SINE – CHEIA PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ


  • 11461761-man-watching-his-wife-looking-at-the-mirror-applying-make-upCea mai importantă descoperire psihologică a acestui secol este cea a „imaginii personale”. Indiferent că ne dăm seama sau nu, absolut toți avem o imagine mentală despre propria persoană. Poate fi una vagă și prost definită, astfel încât să nu fie recognoscibilă de către conștient.
Imaginea personală este părerea despre „ce fel de persoană sunt”.Ea este produsul propriilor convingeri despre noi înșine. Aceste convingeri sunt rezultatul experiențelor trecutului. S-au format din succese și eșecuri, din umilințe, din triumfuri și din felul cum au reacționat alții față de noi, mai ales în perioada copilăriei. Din toate acestea am construit mental un „sine” (sau o imagine de sine).

Această imagine personală este cheia pentru a trăi maî bine și aceasta din cauza a două importante descoperiri:

1. TOATE ACȚIUNILE, SENTIMENTELE ȘI COMPORTAMENTUL — SUNT ÎNTOTDEAUNA ÎN CONCORDANȚĂ CU IMAGINEA PERSONALĂ.

Pe scurt, vom acționa „conform” persoanei pe care o concepem în ceea ce ne privește. Și nu numai atât. Pur și simplu nu putem acționa altfel, în ciuda tuturor eforturilor conștiente și a voinței. O persoană care se consideră ghinionistă își va programa subconștientul în așa fel încât acesta va găsi o cale spre eșec.

Imaginea personală este o „premisă”, o bază pe care se construiește întreaga personalitate și comportamentul. Și funcție de această matrice psihică, experiențele noastre par să verifice, și deci să întărească imaginea personală, ajungându-se la un cerc vicios din care cu greu mai putem ieși.

De exemplu, o persoană care are o imagine de sine conform căreia nimeni n-o place, se va trezi că este evitată de cei din jur. Ea pur și simplu invită această reacție de respingere. Expresia facială, maniera veșnic abătută, nerăbdarea de a plăcea sau ostilitatea subconștientă față de cei pe care anticipează că o vor jigni — toate acestea fac să fie îndepărtați cei pe care i-ar fi putut atrage.

2. IMAGINEA PERSONALĂ POATE FI SCHIMBATĂ.

Numeroase cazuri au demonstrat că nimeni nu este nici prea tânăr, nici prea bătrân ca să-și schimbe imaginea personală și să înceapă o viață nouă.

Unul dintre motivele pentru care transformarea personală pare dificilă sau irealizabilă este faptul că eforturile noastre de schimbare nu se îndreaptă decât asupra circumferinței eului, și nu asupra centrului acestuia. Mulți participanți la cursul de dezvoltare și armonizare personală îmi spun ceva de genul: „Dacă este vorba de ”gândirea pozitivă” să știi că am mai încercat-o, dar în cazul meu nu funcționează.” Și totuși, invariabil, s-a dovedit că aceștia au folosit „gândirea pozitivă” sau au încercat să o folosească, mai mult asupra unor chestiuni exterioare de genul: „o să finalizez la timp proiectul acesta” sau ”am să fiu mai calmă și mai relaxată pe viitor”etc. Ei însă nu s-au gândit niciodată să-și schimbe gândirea de/despre „sine” pentru a reuși aceste lucruri.

Iisus ne-a avertizat că este o nebunie să pui un petic dintr-un material nou pe o haină veche sau să torni vin nou în sticle vechi. „Gândirea pozitivă” nu poate fi folosită în mod eficient atâta timp cât avem o părere negativă despre noi înșine. Numeroase experiențe au demonstrat că atunci când imaginea de sine este transformată, când ne considerăm și ne simțim ființe realizate spiritual, mental și fizic orice obstacol poate fi ușor depășit.

sursa- davideliot.net

Sa nu faci niciodata din exceptie, o regula de viata!


happy-people-jumpingOvidiu Bojor spune ca starea de bine depinde de forul interior al fiecarei persoane

Doctorul în farmacie Ovidiu Bojor ne învata cum sa traim mai mult si mai bine prin simpla schimbare a obiceiurilor alimentare si prin folosirea remediilor naturale.
La venerabila varsta de 87 de ani, Ovidiu Bojor are o viata activa zi de zi. În fiecare dimineata merge la sediul „Patronatului Planta Romanica”, în calitate de presedinte si lucreaza la diferite proiecte. Se mandreste cu faptul ca, recent, a scos pe piata zece ceaiuri medicinale, pentru diferite afectiuni.
Discutia s-a axat pe cat de important este sa ai un echilibru în tot ceea ce faci. De altfel, plecand de la aceasta idee, Ovidiu Bojor a început sa aplice, în urma cu peste 30 de ani, regula celor trei de opt: opt ore de munca, opt ore de odihna activa si opt ore de somn
.„Weekend Adevarul”: Aveti o viata activa si transmiteti multa energie pozitiva. Care este secretul dumneavoastra?
Ovidiu BojorIntegrarea în natura si respectarea legilor naturii. Cu alte cuvinte, cu cat vom fi mai aproape de natura, cu atat vom trai mai mult si mai bine. Asta înseamna ca trebuie sa ne potrivim ceasul biologic, în functie de cele patru anotimpuri. Primavara si vara reprezinta anotimpuri de dezvoltare maxima, iar toamna si iarna sunt ideale pentru odihna, pentru recuperare si reflectie.
Secretul consta în cumpatare. Poate o sa va mire, dar eu am devenit adeptul stilului de viata sanatos, abia dupa varsta de 50 de ani. Mai exact, am adoptat regula celor „trei de opt”, ideal pentru a trai cat mai mult si mai bine.
Aceasta regula consta în respectarea celor opt ore de activitate, opt ore de odihna activa(lectura, muzica, plimbari si cat mai putin stat în fata televizorului sau a calculatorului) si opt ore de somn. Chiar daca uneori muncesc mai mult de opt ore, niciodata nu renunt la cele opt ore de somn. Dar cel mai important lucru este sa nu faci din exceptie o regula de viata.
În ceea ce priveste alimentatia, se spune ca suntem ceea ce mancam si cum mancam. Metaforic vorbind, unii oameni mananca cu polonicul, iar altii cu lingura. Repede si pe fuga. Eu, în schimb, mananc cu „lingurita”, adica mestec fiecare îmbucatura de cel putin 20 de ori. Si stiti de ce? Pentru cadigestia începe în cavitatea bucala, sub actiunea enzimelor si, prin urmare, stomacul nu mai trebuie sa munceasca pana la epuizare. Asa se explica faptul ca am o stare de sanatate buna, la 87 de ani.  Nu am probleme de tranzit intestinal si, în plus, îmi sunt protejati ficatul si rinichii. Nu mai vorbesc de influenta asupra psihicului. În plus, mananc putin si des. Recomand cinci mese usoare pe zi, în jurul orelor 9, 12, 16, 18, 21.În prezent, oamenii fac tot ce le sta în putinta pentru a încetini procesul de îmbatranire. Dumneavoastra ati declarat, la un moment dat, ca nu concepeti notiunea de batranete. De ce?
La prima vedere, obiectivul de a te mentine vesnic tanar pare ceva imposibil de atins. Însa el poate deveni realitate! Cu o conditie, însa: sa avem convingerea ca din momentul în care a început sa existe, spiritul nostru va dainui pentru totdeauna. Asa cum exista legea perenitatii materiei, de ce sa nu existe si vesnicia sufletului? Iar în ceea ce priveste transformarile fizice, se stie ca procesul de îmbatranire devine vizibil dupa varsta de 40 de ani. Si este lent si permanent. Cu alte cuvinte, dupa aceasta varsta, capacitatea functionala a organismului scade cu 1% în fiecare an. În ciuda acestui fapt, în ultima jumatate de secol, în Romania, speranta de viata a crescut cu 15-20 de ani. Iar asta se datoreaza stilului de viata si, îndeosebi, alimentatiei.
Fenomenul îmbatranirii poate fi încetinit, prin alimentarea organismului cu acizi nucleici, respectiv cu ADN (acid dezoxiribonucleic) si cu ARN (acid ribonucleic). Acesti acizi au capacitatea de a reînnoi celulele aparute pe masura ce înaintam în varsta. Sa va explic.
Studiile au aratat ca celulele mor si renasc la intervale cuprinse între unu si doi ani. Cu alte cuvinte, înainte de moarte, celulele se reproduc, dar nu mai beneficiaza de aceleasi proprietati si capacitati specifice adolescentei si tineretii. Iar acizii nucleici au capacitatea de a le „întineri”. Ei se gasesc în grau, în alege marine, în fulgi de ovaz, ciuperci, leguminoase (soia, fasole, linte, spanac, mazare, andive), în produse lactate si în oua. Asadar, este vorba de un regim lacto-vegetarian, pe care l-am numit si „regim de viata lunga”. Acest tip de dieta, cu caracter profilactic, ar trebui adoptata de toti cei care au trecut pragul de 40 de ani.În opinia dumneavoastra, ce obiceiuri ne scurteaza viata?
 
Exista sapte elemente care îsi pun amprenta negativ asupra calitatii vietii.
Pe primul loc, se afla invidia. Traim vremuri în care invidia a atins proportii colosale, în sensul ca roade, daca cei de langa noi au mai mult sau sunt mai buni în ceea ce fac. Însa trebuie sa se stie caatunci cand te bucuri de binele celui de langa tine, acest bine se întoarce la tine.
Pe locul doi se situeaza lupta neloiala pentru existenta. Darwin a descris legea selectiei naturale, dar nu a prevazut-o si pe cea a selectiei artificiale. Astazi, indivizii cu înzestrare intelectuala si morala modesta îi rapun pe cei dotati superior sub raport intelectual si etic. Iar rezultatul selectiei artificiale consta în faptul ca cei rai se înmultesc.
Pe locul trei se situeaza goana dupa bani, ce reprezinta si un punct integrat al selectiei artificiale. Însa aceasta fuga dupa acumularea de bunuri materiale are un pret: uzura fizica si psihica.
Pe locul patru, se situeaza schimbarea brusca a modului de viata (muncim prea mult, suntem sedentari si ne odihnim foarte putin).
Pe locul cinci se afla suprapoluarea (ne intoxicam voit cu tutun, alcool, cafea, alimente produse prin mijloace chimice si manipulate genetic), iar
pe locul sase se afla îndepartarea de natura.
 
Locul sapte si ultimul este ocupat de greselile pe care le facem sub aspect moral si religios. Sa va explic. Carnea animalelor pe care le ucidem si le consumam ascunde „moartea”, deoarece proteinele si grasimile favorizeaza nenumarate boli. În plus, s-a constatat ca animalele carnivore sunt mult mai agresive decat ierbivorele, dupa cum si oamenii care consuma carne sunt mai violenti decat cei care au o alimentatie compusa din fructe, legume, cereale, seminte, oua si produse lactate. Daca totusi nu se poate renunta la carne, macar sa se prefere carnea slaba de pui si de curcan (fara pielita) si pestele.
 
De vorba cu fitoterapeutul Ovidiu Bojor, în cabinetul sau
like„Imaginati-va viata ca o oglinda în care va reflectati”
 
Debordati de optimism. Cum reusiti? 
Depinde de noi sa ne cultivam optimismul si încrederea în cei din jur. Imaginati-va viata ca o oglinda în care va reflectati: daca zambim, zambetul se întoarce asupra noastra, daca ne schimonosim, grimasa se întoarce tot asupra noastra. Cu alte cuvinte: daca avem ganduri pozitive si facem bine, la fel va fi si viata noastra si a celor din jur.
Rata depresiilor a crescut mult, în ultimii ani. De ce ne este tot mai greu sa ne bucuram de lucrurile din jur? 
Starea de bine depinde de forul interior al fiecarei persoane. Vestea buna este ca acest for interior se poate autoeduca si schimba, daca exista bunavointa. Iar schimbarea forului interior este un lucru mare. Echilibrul interior înseamna stabilirea unei armonii între creier, sentiment si reproducere si alimentatie. Acest echilibru se asociaza cu dragostea celor din jur.Obezitatea a atins cote alarmante. Dumneavoastra va mentineti suplu. Ce dieta aveti?De 60 de ani am cam aceeasi greutate: între 54 si 56 kg (n.r. la înaltimea de 1,68m).
Trebuie sa stiti ca profilaxia începe din primii ani de viata. Multi parinti îsi îndoapa copiii cu mancare si cu dulciuri, însa ei nu stiu ca în primii doi ani de viata se formeaza tesutul adipos. E drept ca în perioada adolescentei, copilul respectiv poate sa aiba o greutate normala, însa dupa 18 ani va începe sa acumuleze kilograme, din cauza fondului predispozant. Asa se explica de ce unele persoane sunt supraponderale sau chiar obeze, la varsta adulta. Iar lupta cu kilogramele este anevoioasa.Dumneavoastra ati fost farmacist. Totusi, la un anumit moment, ati început sa studiati plantele? De ce? Putem avea încredere în puterea lor de vindecare? Tatal meu a fost profesor de stiinte naturale si, cand eram mic, urcam împreuna pe munte. Cunosteam denumirea latina a tuturor plantelor. Am urmat cursurile Institutului de Medicina si Farmacie. Erau doar 50 de locuri. Însa am fost farmacist numai opt luni. Ulterior s-a ivit ocazia de a face cercetare în botanica. Circa 37 de ani am lucrat la Natiunile Unite, ca expert în valorificarea resurselor naturale din tarile asiatice.

Din pacate, 40% din produsele industriei romanesti de prelucrare a plantelor sunt de proasta calitate, deoarece nu sunt atent controlate, mai ales ca mediul este tot mai poluat. De aceea, trebuie sa avem mare grija, atunci cand cumparam un produs natural. Se recomanda ceaiul varsat, deoarece cel la pliculet nu mai are proprietati terapeutice. Si asta din trei motive: 1. Calitatea pulberii este greu de controlat.
2. Daca o planta are un grad mare de maruntire, pe fondul oxidarii, îsi pierde valabilitatea (de la un an la doua luni).

3. Pliculetul este confectionat din material plastic oxidabil.Traim vremuri stresante, iar stresul accelereaza procesul de îmbatranire. Ce leac natural cunoasteti pentru combaterea stresului?Va recomand un amestec de plante care este un excelent remediu de combatere a stresului. Combinati, în parti egale (de exemplu, cate zece grame), flori si frunze de paducel, flori de tei, flori de levantica si talpa-gastei. Dupa aceea, faceti o infuzie dintr-o lingura rasa de amestec de plante si din 250 ml de apa clocotita. Beti o cana de ceai înainte de culcare. Rezultatele nu vor întarzia sa apara. De curand am scos pe piata un remediu natural (capsule) care actioneaza în sensul eliminarii „stresului informational”.likeCele 7 „porunci” ale lui Ovidiu Bojor 

1  Nu fi invidios! Un filosof antic spunea ca invidia roade pe invidios, precum rugina roade fierul. Maxima aceasta spune tot despre efectul acestui sentiment.

2  Nu lupta neloial pentru existenta! În prezent, indivizii mai putin înzestrati intelectual îi rapun pe cei dotati superior sub aspect intelectual.

3  Nu fugi dupa bani! În caz contrar, vei ajunge sa ai un stil de viata alert, care antreneaza dupa sine o alimentatie improvizata si vei face exces de stimulente si de excitante.

4  Nu-ti schimba brusc, modul de viata! Se pot produce dereglari cu repercusiuni majore asupra organismului.

5  Nu te otravi! Nu fuma, nu consuma alcool si evita alimentele produse prin mijloace chimice.

6  Nu te îndeparta de natura! Nesocotirea conceptelor de baza ale celor zece porunci înseamna îndepartarea creatie de Creator.

7  Nu gresi sub aspect etic si religios! Aceste greseli se rasfrang asupra noastra si ne scurteaza viata.

Remediu antiastenie

Astenia de primavara se manifesta prin stari de oboseala fizica si psihica sau, mai grav, prindepresie. Pentru a preveni astfel de stari, trebuie sa ne întarim sistemul imunitar. Iar cel mai bun remediu este tinctura de echinaceea. Se recomanda cure de sapte zile, cate 25-30 de picaturi, de doua ori pe zi, cu pauza de sapte zile. În plus, consumati fructe si legume care contin vitamina C, un puternic antioxidant, si luati suplimente cu Omega 3 si cu Omega 6.

Procesul de îmbatranire devine vizibil dupa varsta de 40 de ani. Si este lent si permanent. Cu alte cuvinte, dupa aceasta varsta, capacitatea functionala a organismului scade cu 1%, în fiecare an.

Multi parinti îsi îndoapa copiii cu mancare si cu dulciuri, însa ei nu stiu ca în primii doi ani ani de viata se formeaza tesutul adipos.

 
CV
– Numele: Ovidiu Bojor
– Data si locul nasterii: 1 noiembrie 1924, Reghin
– Starea civila: Este casatorit de 52 de ani, are doi copii
– Studiile si cariera: l Institutul de Medicina si Farmacie
– Presedinte Patronatul Planta Romanica
– Membru al Academiei de Stiinte Medicale
– Doctor în Stiinte Naturale

Cum să ne rugăm…


woman-praying3Cum să ne rugăm… în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”…
Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.
Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”1 „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor…”2

Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El… Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor… probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”3

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”5 Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”6 Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).
Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu… fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?
Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este… Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.
„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13 Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”14
În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare – să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.
În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său… în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”15 „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”16

În concluzie… Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

Articol de Marilyn Adamson

(1) 1 Ioan 5:14
(2) 1 Peter 3:12
(3) Isaia 59:1,2
(4) Evanghelia după Ioan 10:14,27-28
(5) Evanghelia după Ioan 15:7
(6) 1 Ioan 5:14,15
(7) Isaia 30:18
(8) Psalmul 18:30
(9) Psalmul 147:11
(10) Evanghelia după Ioan 15:13
(11) Epistola către Romani 8:31, 32
(12) 1 Petru 5:7
(13) Epistola către Filipeni 4:5-7
(14) Evanghelia după Ioan 14:27
(15) Ieremia 31:3 (rsv)
(16) Psalmul 62:8