Optimismul şi încrederea deplină în sine


200202-omag-optimism-smiley-600x411Omul poate să-şi modifice corpul şi mintea şi, în plus, chiar să-şi determine modul său de viaţă. 

Puterea suverană de care el dispune în această direcţie este imaginaţia creatoare servită de voinţă şi credinţă. Dacă aceste elemente, la rândul lor, sunt însoţite în proporţia necesară de bunăvoinţă, de dragoste profundă şi sinceră pentru el şi ceilalţi, viaţa sa va fi o reuşită.

Existenţa contemporană pune fiinţei umane multiple probleme. Condiţiile existenţei actuale sunt adesea destul de deprimante. Ambianţa în sânul căreia se derulează cel mai adesea existenţa omului este contrară aspiraţiilor sale. Cu toate acestea, în nici un caz el nu trebuie să se descurajeze.

Dacă el va avea tendinţa „să se lase în voia sorţii” complăcându-se în inerţie, va sfârşi în suferinţă, boală şi chiar moarte. Faimosul doctor Victor Pauchet consideră că fiinţa umană care se abandonează în voia sorţii, omul care nu luptă deloc pentru viaţă, se lasă astfel invadat de boală, infirmităţi şi nereuşite.

Indiferent de situaţia în care se află, fiinţa umană dispune totdeauna de o forţă de care ea nu este întotdeauna conştientă: aceasta este puterea formidabilă a gândirii pozitive, care o va pune instantaneu în rezonanţă cu puterile benefice minunate ale Universului. Prin această putere, aplicată cu consecvenţă, omul poate face să dispară frica, lăsând ca în locul ei să domnească optimismul. 

Odată cu eliminarea fricii, creşte foarte mult credinţa. Frica este o piedică serioasă în calea fericirii. Anumite persoane au frică de viaţă. Altele au în schimb frică de moarte. Pentru unele persoane, frica de lumea de dincolo şi de judecata de apoi, face să le dispară pentru totdeauna orice bucurie de a trăi. Ele nu pot aproape niciodată „să se bucure de clipa care trece” din cauza grijilor şi fricilor imaginare cu privire la posibilul risc pe care îl va aduce pentru ele viitorul. Lor le este frică de orice: au frică de tunete, de trăsnete, frică de şoareci, păduchi, frică de singurătate, frică de boală, de mizerie, frică de părerea celuilalt sau de părerea dezaprobatoare a lumii, frica de a reuşi sau frica de a nu reuşi, frică de ele însele, deoarece ele nu ştiu la ce să se aştepte cu privire la reacţiile sau stările pe care ar putea să le aibă dacă vor fi confruntate cu anumite situaţii de viaţă.

Orison Swett Marden, binecunoscut pentru cercetările sale practice asupra orientării pozitive a gândirii, scrie: „Frica, adesea paralizantă, şi toate manifestările sale: grijile, anxietatea, mânia, gelozia, timiditatea, este cel mai mare duşman al rasei umane”.

La ora actuală noi cunoaştem destul de bine influenţa fricii asupra fiziologiei omului. Prin caracterul său periculos, frica îi macină sănătatea şi îi ameninţă echilibrul. Sora sa, spaima, atunci când este foarte mare, poate avea efecte foarte violente: paralizia sistemului nervos, icter (gălbinare) etc., chiar moartea. În multe cazuri firele de păr ale unor persoane tinere au albit într-un timp record, de frică.

La ora actuală se ştie că, în general, frica şi grijile creează o puternică magnetizare negativă. Direct proporţional cu puterea pe care o angrenăm în această direcţie, toate aceste frici sau griji atrag către noi tocmai lucrurile sau situaţiile de care nouă ne este cel mai mult teamă.
Înţelepciunea populară afirmă foarte plastic în această direcţie că: „De ce ţi-e frică, de aceea nu scapi”. La o analiză atentă realizăm că frica este o rezonanţă negativă care ne fixează ferm atenţia asupra părţilor întunecate, nefericite ale lucrurilor, asupra negativului, asupra răului în general.
Frica este pesimism. Ea deprimă în profunzime, paralizează aproape toate facultăţile. Ea indică întotdeauna o lipsă de credinţă. Într-o asemenea situaţie trebuie să neutralizăm frica, opunându-i gânduri de curaj, încredere în reuşită, optimism, încredere deplină în sine (în forţele noastre lăuntrice).
sursa-yogaesoteric
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s