Horoscopul japonez


securedownload

Horoscopul japonez a luat naștere în secolul 1 Î.H. la curțile imperiale japoneze, însă a devenit popular în Țara Soarelui Răsare începând cu anii 1500. Conform viziunii nipone, în funcție de intervalul de timp în care te-ai născut, personalității tale îi sunt imprimate anumite trăsături și particularități. Chiar dacă de-a lungul timpului, aceste trăsături sunt supuse influenței unor factori externi, decizionali sau anumitor circumstanțe, ele fac parte din natura intrinsecă a ființei umane. Spre deosebire de horoscopul european, în Horoscopul Japonez există 11 zodii. Iată care sunt cele 11 zodii japoneze și care sunt trăsăturile de caracter asociate lor:

FLOARE DE CIREȘ – dacă te-ai născut în perioda 15 februarie – 20 martie

Pentru japonezi, floarea de cireș are un simbol aparte, fiind asociată cu frumusețea, cu iubirea, cu afecțiunea, cu gingășia și efemeritatea, dar și cu însuflețirea sufletească, căldura, energia și naturalețea. Persoanele care aparțin acestei zodii sunt persoane afectuoase, cu talente deosebite, având darul de a-i binedispune pe cei din jur și de a le transmite gânduri pozitive. Oamenii Floare de Cireș pot fi extrem de sensibili și vulnerabili. Atunci când suferă, suferința lor este atât de intensă, încât poate avea efecte autodistrugătoare.

SOARE – dacă te-ai născut în perioda 21 martie – 29 aprilie

Soarele reprezintă pentru japonezi un simbol al perfecțiunii, al puterii, al misterului, dar și al dorinței de a trezi lucrurile la viață, aducându-le pe drumul înțelept, drumul cel bun. Persoanele aparținând zodiei Soare sunt persoane entuziaste, norocoase, pozitive, sigure pe ele, înzestrate cu simț practic și logic. Sunt ordonate, iubesc regulile și lucrurile prestabilite. În sentimentele și relațiile de iubire pot fi extrem de pasionale. Oamenii Soare iubesc inflăcărat, până la ardere, și de multe ori, din lipsă de precauție, involuntar poate, au tendința de a-i răni pe ceilalți.

BAMBUS – dacă te-ai născut în perioada 30 aprilie – 4 iunie

În cultura japoneză, bambusul semnifică bunăstarea, fericirea, armonia, prietenia, dar și longevitatea și permanența. La fel cum bambusul este dependent de lumină, oamenii Bambus au tendința de a deveni dependenți de iubirea și afecțiunea celor din jurul lor. Sunt persoane care înfloresc în condiții prielnice firii lor. Devin luminoase și radiază fericire atunci când se simt iubite. Se dăruiesc poate prea mult celorlalti… Oamenii Bambus sunt însă mai puternici decât par. Chiar dacă nu îndrăgesc schimbările, se adaptează lor la fel de natural și nonșalant ca orice alte zodii din horoscop. Sunt de neclintit în opiniile și convingerile lor și știu să lupte pentru ceea ce își doresc.

BOU – dacă te-ai născut în perioada 5 iunie – 6 iulie

Boul este un simbol al fertilității, al familiei, al liniștii. Persoanele aparținând acestei zodii sunt persoane care pun familia și liniștea familială mai presus de orice. Sunt extrem de atașate de ideea de cămin, de stabilitate, de prietenia sinceră și dezinteresată care poate exista între oameni. Sunt pragmatice și realiste, tradiționaliste. În același timp, sunt dispuse să se conformeze regulilor, să accepte lumea așa cum este ea, chiar dacă nu este întotdeauna cum și-ar dori. Acești nativi își doresc liniște și pace în viață. Echilibrul lor interior este dat de armonia din sânul familiei. Conflictele intense cu persoana iubită îi destabilizează și îi determină să dea înapoi.

FLOAREA DE LOTUS – dacă te-ai născut în perioada 7 iulie – 1 august

Floarea de Lotus este un simbol al frumuseții, al purității sufletești, al sincerității, al iertării, al abundenței, dar și al capacității de a se regenera. Precum Floarea de Lotus, o floare splendidă care se ridică la suprafața apei în care trăiește, oamenii Lotus au capacitatea de a se ridica asupra celorlalți. Sunt de o noblețe și delicatețe sufletească ieșită din comun. Sunt demni, sinceri, înțelegători, maiestuoși, simpli, capabili să traverseze situațiile mai puțin delicate cu fruntea sus. Onoarea și datoria sunt extrem de importante pentru ei. Au un simț al sinelui foarte bine dezvoltat și își găsesc cu greu un partener.

PODUL JAPONEZ – dacă te-ai născut în perioda 2 august – 27 august

Podul este un simbol al medierii, al conexiunii, dar și un simbol al încercărilor pe care le ai de depășit pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Nativii aparținând acestei zodii sunt persoane ambițioase, tenace, care reușeșc în viață nu datorită norocului, ci perseverenței cu care își urmșresc țelurile. Oamenii – Pod sunt maeștri ai exprimării, iar comunicarea, fie ea de orice natură – artistică, intelectuală sau prin intermediul cuvântului, face parte din darurile cu care au fost înzestrați. În același timp, sunt firi calme, echilibrate, reușind întotdeauna să calmeze spiritele și să aplaneze conflictele în jurul lor. Iubirea pentru ei Înseamnă exteriorizare, împărtășirea gândurilor, dar și legături emoționale puternice pe care le pot intensifica prin intermediul comunicării.

PIATRA DE GRADINĂ – dacă te-ai născut în perioada 28 august – 10 octombrie

Alături de apă, vegetație și pământ, piatra este un element omniprezent în cultura și grădinile japoneze. Ea exprimă trăinicie, stabilitate, forță, consecvență. Oamenii – Piatra par reci, severi, duri, implacabili, lipsiți de afecțiune. Aparent, sunt. Doar cei apropiati și cei care îi iubesc sunt însă capabili să vadă dincolo de suprafață. Dacă reușești să ajungi la sufletul lor, te vei trezi copleșit de afecțiunea lor. Oamenii – Piatră sunt persoane pe care te poți baza. Te poți încrede în ei, te poți baza pe ajutorul lor indiferent de situație. Oamenii – Piatră sunt consecvenți în sentimentele lor și cred în fidelitate.

ÎMPĂRATUL – dacă te-ai născut în perioada 11 octombrie – 18 noiembrie

Împăratul este un simbol al forței și al autorității, al stăpânirii de sine, dar și al superiorității. Persoanele aparținând zodiei Împărat au o personalitate puternică, încercand, chiar și fără să conștientizeze, să-și impună voința asupra celorlalți. Totodată, Oameni – Împărat au o putere de influență foarte mare, o voință de fier și o capacitate de muncă incredibilă. Greutățile nu-i doboară și nici nu îi pot îndepărta de la obiectivele pe care și le-au propus. Sunt energici, au încredere în ei înșiși și în ceea ce pot realiza. Oamenii – Împărat s-au născut să strălucească, să conducă, să fie în centrul atenției. În iubire, pot fi la fel de temperamentali ca și în celelalte domenii. Au uneori tendința de a domina și a trece cu vederea dorințele celuilalt.

ÎMPĂRĂTEASA – dacă te-ai născut în perioada 19 noiembrie – 26 decembrie

Împărăteasa se impune prin înțelepciune, prin inteligență, printr-un spirit superior, iar nu neaparat prin forță. Nativii acestei zodii au anumite trăsături în comun cu ale Oamenilor – Împărat. Au poate o personalitate la fel de puternică. Spre deosebire de aceștia, sunt însă mai temperați, mai răbdători, mai puțin impulsivi, mai pasivi și mai cumpătați în deciziile lor. Pun mai mult preț pe spiritualitate și pe spirit, pe evoluția interioară. Sunt modești, creativi și hotărâți să schimbe lumea doar prin metode juste și chibzuite. Au prestanță. În iubire, acești nativi pun mare preț pe fidelitate, pe înțelegere și pe respect.

LUNA – dacă te-ai născut în perioada 27 decembrie – 18 ianuarie

Luna nu este doar un astru al misterului și al intuiției, ci și un simbol al clarviziunii. Oamenii – Lună sunt enigmatici, fascinanți, spirituali, cuceritori, cu un simț intuitiv foarte bine dezvoltat. Sunt nonconformiști, atrași de tot ceea ce înseamnă nou și progres. Este o plăcere să-i ai ca interlocutori în zilele lor bune. Sunt sclipitori de inteligenți, iar ideile lor reușesc să stârnească interesul. Au însă tendința de a avea schimbări bruște de dispoziție și adeseori se lasă pradă sentimentelor. Nervozitatea reprezintă unul din punctele lor slabe. În iubire sunt impulsivi și cu toane, însă odată ce s-au calmat știu cum să-ți intre din nou în grații. Nu poți rezista farmecului pe care îl emană.

ȚESTOASA SACRĂ – dacă te-ai născut în perioada 19 ianuarie – 14 februarie

Țestoasa este un simbol sacru al înțelepciunii și al autodeterminării. Nativii acestui semn sunt blajini, prietenoși, plăcuți, capabili să se sacrifice și să facă compromisuri de dragul persoanei iubite. Totodată, sunt pașnici, buni la suflet, incapabili să facă cuiva un rău în mod voit. Circumspecția face parte din modul de a fi și de a simți al acestor nativi. Oamenii – Țestoasă pot realiza lucruri mărețe în viață prin autocontrol și autoimpunere. Exercițiile lor de voință sunt extraordinare. Se hotărăsc și iau decizii cu greu. Deciziile lor sunt însă irevocabile. Oamenii – Țestoasă nu se uită înapoi.

Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2013/03/26/horoscopul-japonez-al-simbolurilor-si-al-personalitatii/#ixzz2OdMKpkDu

Anunțuri