youbet1

Ce faci părinte? – Cad şi mă ridic!…


Spiritual_AwakeningÎntr-o casă mică poate încăpea tot atâta bucurie ca într-o casă mare. Bucură-te de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost lucruri mari. Cea mai bună zi este ziua de azi! Cărarea vieţii e frumoasă. Fii liniştit.

„Domnul îl iubeşte mult pe păcătosul care se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său zicându-i: Unde ai fost până acum copilul Meu? De multă vreme te aştept!”(Sfântul Siluan Athonitul)

Dumnezeu întotdeauna ne numără ridicările şi nu căderile. Niciodată nu o să ne întrebe Doamne de ce am căzut; fiindcă ştie, înţelege, simte, Îl doare, Îi cade o lacrimă… Pentru tine, pentru mine, de şaptezeci de ori câte şapte… Dumnezeu o să mă întrebe de ce am rămas la podea, de ce am descurajat, de nu m-am ridicat din mocirlă?! Dar mâine cad iar… Din nou să mă ridic! Important este ca atunci când vine moartea să mă găsească în ridicare, şi nu în cădere. Să nu divorţez de Hristos! Să aleg fiu în braţele lui Doamne, chiar şi în iadul din mine…

Adevărul nu trebuie gândit, ci văzut, trăit, experimentat. Poetul Nichita Stănescu are un vers memorabil: „prietene, cum arată albastrul tău”?! Albastrul tău poate fi diferit de albastrul meu. Albastrul tău e mai deschis, al meu poate e mai întunecat. Nuanțele, luninile și umbrele, nu trebuie să fie motiv de ceartă, ci prilej de comuniune. Chiar sunt curios să-mi povestești despre albastrul tău! Să căutăm lucurile care ne leagă, ne unesc și nu cele care ne separă. Există atâtea culori câţi oameni sunt, atâtea vederi. Poţi să nu ai ochi frumoşi, dar o vedere frumoasă. Ne luăm zborul ca un avion de pe aeroporturile inimii sau minţii, doar dus sau dus-întors. Privirea şi simţirea low-cost. Da, rugăciunea este judecata înainte de judecată. Singurul Cuvânt care nu înşeală este cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce Bogdan spune despre Sebastian, spune mai multe despre Bogdan decât despre Sebastian. Ţine minte! Teama de eşec este ca un balansoar, ne ţine ocupaţi, dar nu ne duce nicăieri. Orice om poate fi iubit, iar credinţa nu este nimic altceva decât un act de iubire. Ei sunt tu şi tu eşti eu. Ne suntem unii altora oglinzi.

youbet1

Vorbitul despre trecut nu este trăitul despre trecut. Nu stăm în fotoliu şi ne întrebăm „ce-ar fi fost dacă…”?! Cu respect şi dragoste facem referire la trecut. Ofrandă, bucurie. Dacă nu putem mergem mai departe este pentru că suntem blocaţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba şi ne este greu să acceptăm, să iertăm, să binecuvântăm. Fericirea este o cale, nu un loc.

Ştim că nu ştim nimic. Suntem inundați de știri. Ştiri în neștire. Viața e o știre, moartea e o știre. Când renunţi să mai vrei să ştii tot, atunci te uneşti cu Cel care cunoaşte Totul! Cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu îşi exprimă propriile gânduri şi le interpretează greşit pe altora. Paradigmă a comunicării. Conexiuni neurologice învăţate. Tipare, scenarii. Când privim pe cineva să privim prin ochii iubirii. Lucrurile măreţe se fac, de obicei, cu riscuri foarte mari. Ce crezi, ce faci şi ce spui, când sunt în armonie înseamnă că eşti fericit.

Unii fac hematom pe creier, alţii pe suflet. Dacă nu e extras la timp se poate muri. Lumea este plină de inimi amanetate. E viaţa ta şi te plimbă ca într-un joc. Eu ştiu ce vreau de la viaţă şi nu mă ascund de mine. Furtuni, minciună, adevăr, capul în nori. Am ales să iubesc. Nu îmi las inima pe jos ca să nu ştiu pe unde s-a dus. Îmi reînnoiesc primăverile ce niciodată nu secătuiesc. Unii spun că ştiu prea multe lucruri pentru vârsta mea. Nu le-am citit sau le cunosc, le-am trăit. Şi mai am încă de trăit, de învăţat, de dăruit. Dragostea este cel mai bun răspuns le întrebările vieţii. Dragostea nu se măsoară în cuvinte, ci în fiecare zi se simte. Sunt o rază de soare și nu mai vreau să opresc timpul. Nu zâmbesc ca la poză. Ce faci bine te va ajuta și ce faci rău se va întoarce împotriva ta. După încercări ești mai puternic. Experiența te va ajuta. Mergem înainte indiferent dacă ziua a fost dulce sau amară. Lumea vrea fapte, nu cuvinte deșarte. Nu vreau să fiu altcineva. E viața mea și mă bucur de ea!

Stardust

Nu mai stau la pândă la intrarea în inima mea. Nu tai bilete. Nu pun întrebări. Sunt o cetate întărită, fortăreaţă construită din pietrele mici şi mari ale vieţii. Zâmbesc pufos şi moale, cald şi dulce tuturor. Eu am desenat acest zâmbet de copil pe chipul meu. Poartă multe în spate. Au trecut ani… Cândva a fost greu ca pietrele de moară, acum e uşor şi firesc aidoma unui fulg de nea jucăuş.

Oricine are loc în sufletul meu. Inima mea încă mai bate, ajutată de pastile sau nu. Şi va mai bate mai departe în inimile altora după ce nu voi mai fi. Nu am refugii când visez. În ziua ce vine va fi mai bine. Am drumul meu asumat şi nu mai pun la propoziţiile vieţii semn de întrebare încordat, ci puncte de suspensie timide sau un înălţător semn de exclamaţie. Mă bucur de viaţă ca un copil ce face primii paşi! Nu mai zic nici un cuvânt. Înțelepciunea vieții e simplă; fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine ca înainte !

Dacă te aştepţi ca lumea să fie corectă pentru că tu eşti corect, te păcăleşti singur. Este ca şi cum ai aştepta ca leul să nu te mănânce pentru că tu nu l-ai mâncat. Poţi să treci surâzând prin toate alături de Doamne. El simte şi înţelege toate, toate, dincolo de cuvinte.

Te iubesc pentru că nu ştiu altă cale! Nu uita că eşti Iubire, Lumină, Viaţă, Bucurie, candidat la Sfinţenie, Cetăţean al Raiului! Îţi sărut inima şi torn cărbunii dragostei acolo…
Într-o casă mică poate încăpea tot atâta bucurie ca într-o casă mare. Bucură-te de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost lucruri mari. Cea mai bună zi este ziua de azi! Cărarea vieţii e frumoasă. Fii liniştit.
Plecat după fluturi, zăpadă, vată pe băţ. Revin repede…
Autor-Hrisostom Filipescu
About these ads

2 comments

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s