Când te îndrepţi spre centru

Când te îndrepţi spre centru, treptat, vei realiza că sexul dispare şi iubirea prinde putere. Devii din ce în ce mai iubitor. Acum, iubirea nu mai este o poftă. Iubirea nu este ca focul, ci ca o lumină.

Sexul este precum focul, este înfierbântat – la fel ca un soare care dogoreşte. Iubirea este rece ca luna; îţi dă lumină rece, calmă. O tăcere profundă persistă în iubire. Şi apoi, sexul se va sublima, iar energia se va transforma în iubire. Nu te vei mai simţi înfometat. Dimpotrivă, vei fi satisfăcut, mai împlinit.

Iubirea este superioară sexului şi de fiecare dată când urci mai sus te vei simţi mai satisfăcut, deoarece formele superioare sunt energii mai subtile. Nu sunt grosiere, ci subtile. Îţi oferă mai mult, te satisfac. Trebuie să continui să dezvolţi conştientizarea. Şi va veni o zi când te vei afla în centru, înrădăcinat. Acum şi iubirea se transformă în altceva; devine compasiune.

Care este diferenţa? În sex eşti preocupat doar de tine şi deloc de celălalt. Pe iubit doar îl foloseşti, îl transformi într-un “partener”. De aceea, partenerii de sex se ceartă mereu, deoarece în mintea lor există în permanenţă ideea: “Celălalt mă foloseşte.” Ei nu pot ajunge la un punct de armonie. Se vor certa mereu, deoarece femeia crede că bărbatul doar o foloseşte – şi are dreptate! Bărbatul crede şi el acelaşi lucru. Şi ori de câte ori cineva te foloseşte ca pe un instrument te simţi rănit, te simţi exploatat. Bărbatul este preocupat doar de sexul său şi femeia doar de-al ei – niciunul nu se îndreaptă spre celălalt. Nu există mişcare. Doi oameni egoişti care se exploatează unul pe celălalt. Dacă ei trebuie să discute despre iubire, despre poezie şi muzică, atunci doar se vor amăgi, doar se vor păcăli. Odată ce bărbatul s-a folosit de femeie, se întoarce cu spatele şi adoarme – s-a folosit de un lucru după care l-a uitat.

In America există chiar păpuşi de plastic pentru bărbaţi şi femei. Funcţionează foarte bine. Poţi face sex cu asemenea păpuşi, chiar sunt construite pentru a semăna cât mai mult cu realitatea : îi pui mâna pe sân şi acesta începe să se încălzească. Te vei simţi la fel ca şi cum ai face-o cu o femeie reală. În plus, acolo nu mai există conflict, ceartă. Termini, arunci păpuşa şi adormi. Acelaşi lucru fac aproape toţi oamenii. Nu contează dacă femeia este reală sau din plastic. Iar femeia face acelaşi lucru ca bărbatul.

 Ori de câte ori te foloseşti de altul este imoral. Celălalt este un final în el însuşi, însă nu simţi asta decât atunci când tu ajungi la al doilea nivel al fiinţei – când iubeşti. Atunci nu îl mai foloseşti pe celălalt, îl vei iubi, va deveni semnificativ. Eşti plin de recunoştinţă. În iubire nu este posibilă nici un fel de exploatare: doar ajutor. Nu este un târg. Te bucuri să ajuţi, să împărtăşeşti şi îi mulţumeşti celuilalt că îţi oferă posibilitatea să împărtăşeşti.

Iubirea este subtilă. Tărâmul grosier al sexului este lăsat în urmă. Celălalt a devenit un final în el însuşi, dar totuşi mai există o nevoie subtilă. Deoarece când iubeşti există în tine o subtilă idee prin care aştepţi ca şi celălalt să te iubească. Este ceva inconştient, dar te urmăreşte ca o umbră. Există o nevoie de afi iubit – este superioară sexului, dar este tot o aşteptare. Aceasta este nota discordantă din iubire. Încă nu este perfectă.

Compasiunea este calitatea cea mai înaltă a iubirii, cea mai înaltă puritate. Acum aşteptarea nu mai există. Celălalt nu mai este un instrument, ci un final în el însuşi. Nu mai aştepţi, doar oferi tot ce poţi. Aşteparea a dispărut complet. Un Buddha este o fiinţă ce dăruie. Doar împărtăşeşte şi se bucură că o face. Aceeaşi energie se află pe un plan al fiinţei şi a devenit compasiune. De aceea, energia sexuală dispare într-un buddha, însă reapare sublimată şi se manifestă prin compasiune.

Acest fragment este conspectat dintr-o carte de-a lui Osho „Yoga Sutra a lui Patanjali – comentată de OSHO„